Publicat: 13 Ianuarie, 2017 - 13:53

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unei bătrâne care ar fi decedat după ce ar fi așteptat 26 de ore la Spitalul Județean Constanța. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 34 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și dreptul la ocrotirea sănătății.

Portalul de știri Evenimentul Zilei a publicat în data de 4 ianuarie 2017 articolul ,,Ministerul Sănătății dat în judecată de o constănțeancă. Mama ei, o bătrână de 87 de ani, a decedat după ce a așteptat 26 de ore la Urgența Spitalului Județean Constanţa”. Conform articolului, în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 2017, Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, a demarat o anchetă, după ce  Luiza  Rosentzweig a postat pe facebook un filmuleț în care își întreba mama, aflată  pe targă, la Urgența Spitalului Județean Constanța, cum se mai simte după atâtea ore de așteptare. Bătrâna se plângea de dureri îngrozitoare. Fiica susține că mama ei a stat peste 26 de ore, cu viroză și probleme cardiace, fiind deranjată de atitudinea cadrelor medicale din Urgență. Decesul bătrânei a fost anunțat de familie pe facebook. Luiza Rosentzweig este decisă să dea în judecată Ministerul Sănătății. “Sunt conștientă că nu e personal. Nu știu dacă de vină sunt cadrele medicale, acest sistem trebuie schimbat. În țara asta trebuie să se miște ceva. Nu mă interesează culoarea politică, mă interesează că mor oameni  nevinovați din cauza unui sistem învechit și a unor oameni care își văd numai de interesele lor. Îi acuz pe cei din ministerul Sănătății că nu sunt în stare să facă angajări, că nu sunt în stare să miște ceva în țara asta, ca acești oameni să nu stea ore în șir pe aceste holuri”, a spus Luiza Rosențzweig. 

Ancheta de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Constanța a fost făcută pentru a se stabili dacă au existat abateri de la conduita profesională a personalului medical. Șefa Unității de Primire Urgențe, Rodica Tudoran, susține însă că bătrâna a beneficiat de toată atenția cuvenită. Confirmă însă că, spre dimineață, când, după mai multe investigații în Urgență, a fost trimisă și la Spitalul de Boli Infecțioase, toate ambulanțele erau ocupate cu diverse cazuri. “Pacienta s-a prezentat în UPU pe data de 2 ianuarie la ora 1,55 și a fost preluată în 20 de minute de medicul de gardă. A fost examinată, investigată, în permanență a fost supravegheată și a beneficiat de consulturile de specialitate și de toate  investigațiile efectuate de medicii specialiști” a declarat medicul șef Rodica Tudoran. Dosarul pacientei de 87 de ani cuprinde toate investigațiile medicale, pe ore, minute și nume ale medicilor. Potrivit medicului Rodica Tudoran în perioada 30 decembrie - 3 ianuarie la Urgență s-au prezentat aproape 1500 de pacienți. Aproape 300 de adulți au fost spitalizați, iar pe secția Pediatrie au fost internați 100 de copii.