Publicat: 21 August, 2017 - 13:25

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unui copil de 4 ani, din Municipiul Brașov, bolnav de cancer, aflat în prezent la tratament în Italia unde trebuie supus unui transplant de celule stem, dar căruia autoritățile din România nu vor sa-i semneze autorizația pentru acest transplant. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 34 din Constituția României privind dreptul la ocrotirea sănătății.

În data de 4 august 2017, postul de televiziune DIGI 24 a difuzat un reportaj, în care se susține că reprezentanții Ministerului Sănătății au răspuns că "transplantul se face și la noi în țară!". Or, medicii italieni le-au spus părinților că un zbor cu avionul în Romania i-ar fi fatal copilului. Acesta este plecat la tratament în Italia, în baza unor documente eliberate tot de instituțiile sanitare din România, care acum au stabilit că operația de transplant de celule stem se poate face și în România. Numai că băiețelul de patru ani și zece luni este mult prea slăbit pentru a mai putea face față unui drum în țară.