Publicat: 27 Martie, 2015 - 14:14

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în data de 25 martie 2015 și efectuează o anchetă la Spitalul Municipal Buzău în cazul unui bărbat căruia i-ar fi fost amputat organul sexual din cauza unei septicemii apărute ca urmare a executării unei proceduri medicale. Ancheta se desfășoară în urma aparițiilor din presă pe această temă.

Investigația se desfășoară cu privire la posibila încălcare a art. 34 și art. 22 din Constituția României privind dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. În cursul anchetei vor fi solicitate informații de la Spitalul Municipal Buzău și de la Colegiul Medicilor din România.

Rezultatele anchetei vor fi făcute publice la finalizarea cercetărilor.

Matei Vîrtosu

Purtător de cuvânt,

AVOCATUL POPORULUI