Publicat: 6 Octombrie, 2015 - 13:41

Axis Communications, lider global în echipamente video de reţea, anunţă extinderea seriei AXIS M30 cu o nouă cameră de reţea, AXIS M3037-PVE. Modelul este de tip mini dome, rezistent la acţiunile de vandalism, ce poate fi folosit cu succes pentru monitorizarea 24/7. Senzorul poate capta imagini panoramice, iar microfonul integrat şi suportul pentru difuzor permit realizarea unei comunicări audio bidirecţionale.

AXIS M3037-PVE oferă utilizatorilor o supraveghere panoramică multi-megapixel de calitate, senzorul reuşind să acopere 360°, în cazul în care instalarea se face pe tavan, 270°, în cazul în care instalarea se face în colţul camerei, respectiv 180° în cazul în care instalarea se face utilizând unul dintre pereţii laterali. Camera are un design compact şi este livrată clienţilor finali cu focalizarea deja realizată din fabrică. Alimentarea se realizează prin intermediului unui port Ethernet, tehnologia Power over Ethernet (PoE) asigurând o instalare rapidă şi uşoară. 

Modelul este ideal pentru instalările în care este nevoie de o comunicare audio, precum hoteluri, boutique-uri, restaurante sau clădiri de birouri. AXIS M3037-PVE suportă protocolul Session Initiation Protocol (SIP) ce permite integrarea cu sistemele de telefonie IP. Astfel, operatorii vor putea să comunice cu persoanele ce se află în proximitatea camerei, în mod direct prin intermediul sistemului IP Phone. Camera suportă de asemenea AXIS Camera Application Platform (ACAP) şi AXIS Video Hosting System şi interfeţe de programare deschise ce permit integrarea de software, inclusiv VAPIX şi ONVIF.