16 octombrie 2021

Băimărenii, provocați la un concurs dedicat oamenilor harnici!

Garden - elevated view

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În perioada 1 Mai – 15 August, asociaţia AMU doreşte să mobilizeze cât mai mulţi băimăreni în procesul de înfrumuseţare al Băii Mari, cu scopul de a promova responsabilitatea şi spiritul civic, şi implicit de îmbrăca oraşul în prospeţime, culoare şi frumos, astfel încât împreună să oferim un plus de valoare estetică oraşului în care locuim.

Înscrierea la una dintre cele 4 secţiuni: Cea mai frumoasă grădină de la bloc, Cea mai frumoasă grădină de la casă, Cel mai frumos balcon, Cea mai frumoasă grădină aparţinând unui spaţiu comercial, vă poate aduce premii în bani oferite de partenerii noştri, în valoare de 5.500 RON, precum şi multe alte premii ce constă în produse de grădinărit, diplome şi/sau trofee.

Pentru detalii suplimentare privind concursul, vă rugăm să consultaţi regulamentul postat pe paginile de facebook şi instagram ale asociaţei.

AMU vă dorim mult succes şi aştepăm cu nerăbdare să ne cunoaştem!

Semnat,
Echipa de organizare AMU, tineri iubitori de natură şi frumos, dedicaţi comunităţii din care fac parte.