Publicat: 15 Octombrie, 2012 - 08:36
Share

Asociaţia ”Friends of Opera” organizează, la Opera Naţională Bucureşti, în ziua de 26 Octombrie a.c., un eveniment dedicat colectării unor fonduri extrem de necesare primei scene lirice a ţării. Este vorba despre un Bal Mascat, menit să creeze şi în foaierele Operei bucureştene atmosfera caracteristică tuturor manifestărilor de gen din Europa.

Participanţii la eveniment vor fi invitaţi, în seara respectivă, în lojile teatrului, de unde vor putea asista, începând cu ora 18.00, la spectacolul „Un Ballo in Maschera” de Giuseppe Verdi. În continuare, la ora 21.00, va începe Balul Mascat (costume din orice epocă), pe parcursul căruia sunt pregătite câteva momente speciale: cockteil, cină, parada costumelor, tombolă, dans – fondul sonor al serii fiind, fireşte, muzica clasică live  – vocală şi instrumentală.

Accesul la bal se va face pe baza unui voucher în valoare de 500 de lei.

Iubitorii genului liric sunt invitaţi să se alăture acestui demers iniţiat cu multă dragoste pentru frumos, iar sumele strânse prin generozitatea participanţilor la eveniment vor fi folosite pentru susţinerea activităţilor artistice şi de promovare ale ONB.