16 octombrie 2021

Balada lui Enescu, pe scena Festivalului Enescu, după ce s-a viralizat pe 19 august, de ziua compozitorului

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Balada şi Capriciul Român pentru Orchestră de George Enescu deschid astăzi concertele de la Ateneul Român şi Sala Palatului, în interpretarea a doi apreciaţi violonişti, fini cunoscători ai muzicii enesciene, Remus Azoiţei, împreună cu Orchestra de Cameră din Viena, şi, respectiv, David Grimal, împreună cu formaţia pe care a creat-o, Les Dissonances.

Primul concert al zilei are loc la Ateneul Român la ora 16.30, unde vor urca pe scenă Orchestra de Cameră din Viena, condusă de Vlad Vizireanu, alături de violonistul Remus Azoiţei. Emoţionanta Baladă de George Enescu pentru vioară şi orchestră deschide concertul, ca omagiu adus compozitorului, la aniversarea a 140 de ani de la naşterea sa. Balada a fost lucrarea lui George Enescu care s-a viralizat pe 19 august, în urma unui proiect organizat de Festivalul Enescu, pentru a marca 140 de ani de la naşterea compozitorului, prin muzică şi fără cuvinte mari.

Programul continuă cu Mozart – Concertul nr. 4 în Re major pentru vioară şi orhestră K. 218. Mozart, un geniu sclipitor şi un violonist desăvârşit, a compus cele 5 Concerte pentru vioară într-un timp record de 6 luni, în anul 1775. Întreaga creaţie mozartiană este de o frumuseţe răpitoare, cu momente de bucurie exuberantă, melodii lirice şi melancolice, dar cu o permanentă energie şi vioiciune. Aceste elemente caracteristice le întâlnim şi în Concertul nr. 4, denumit şi Concertul ,,militar”, datorită ritmului marţial de la începutul primei părţi.

Simfonia nr. 9 in do major D 944 de Schubert închide concertul într-o atmosferă a romantismului timpuriu. Simfonia a IX-a, cunoscută cu titlul ,,The Great” este ultima simfonie din creaţia lui Schubert, şi a fost interpretată în premieră în 1839 la mai bine de 10 ani de la moartea compozitorului. Lucrarea prezintă eleganţa vieneză, marcată de influenţa beethoveniană.

La Sala Palatului, de la ora 19.30, ansamblul Les Dissonances din Paris, condus de violonistul şi directorul său artistic, David Grimal aduce în faţa publicului sonorităţi ale modernismului, într-un program din creaţia compozitorilor Ravel, Enescu şi Stravinski.

Programul începe cu două lucrări care se înrudesc, compuse de Ravel, Baletul Daphne şi Chloe şi Suita nr. 2 pentru orchestră. Baletul Daphne şi Chloe, o capodoperă a impresionismului muzical, a fost scris în 1909 şi inspirat de o nuvela antică grecească, ce ilustrează o profundă poveste de dragoste. Orchestraţia sa amplă, cu cor, se datorează ideii compozitorului de a crea o simfonie coregrafică, după cum a şi denumit-o iniţial. Suita a II-a este continuarea poveştii de dragoste dintre cele 2 personaje, şi conţine cele mai populare teme ale baletului.

Următoarea lucrare este Capriciul Român pentru vioară şi orchestră de George Enescu, pe care îl vom asculta în interpretarea violonistului David Grimal. Enescu a început lucrul la Capriciul Român în 1925, dar nu l-a finisat niciodată. Lucrarea a fost restaurată şi finisată de compozitorul Cornel Ţăranu împreună cu violonistul Sherban Lupu. Titlul face trimitere la o lucrare amplă, în stilul Rapsodiei Tzigane de Ravel sau a Rapsodiilor de Bartok pentru vioară, şi ilustrează virtuozitatea violonistică spectaculoasă, inspirată din muzica tradiţională. Enescu s-a inspirat şi a introdus în numeroase creaţii elemente din muzica lăutărească, iar piesa ilustrează Arta Lăutarului, arhetipul muzicianului şi artistului român.

Seara se încheie cu Baletul Le Sacre du printemps (Ritul Primăverii) de Igor Stravinski, compus în anul 1913, pentru stagiunea de balet a lui Serghei Diaghilev. Premiera a avut loc în acelaşi an şi a fost o lucrare revoluţionară ce a creat senzaţie. Stilul compoziţional al lui Stravinski este special, îmbină muzica de inspiraţie tradiţională cu o motricitate originală, şi armonii şi sonorităţii bogate în culoare.

Acţiunea lucrării se bazează pe ritualul păgân de sacrificare a unei fecioare pentru reînnoirea ciclică a naturii. Piesa are o atmosferă stranie, acvatică, şi a fost un eveniment de referinţă în asaltul modernismului. Audiţia acestei lucrări emblematice pentru creaţia lui Stravinski aniversează în această ediţie a festivalului, 50 de ani de la moartea compozitorului.

Cu ocazia concertelor la Festivalul Enescu, David Grimal şi Les Dissonances lansează în România şi CD-ul Chausson. Ravel. Enescu, care este disponibil deja pentru cumpărare la librăriile Cărtureşti. Lansarea oficială – împreună cu o sesiune de autografe şi o discuţie cu David Grimal – va avea loc vineri, 17 septembrie, la ora 21.20, după concertul Les Dissonances de la Sala Palatului, la standul Cărtureşti.

AGENDA ZILEI

SERIA CONCERTE ŞI RECITALURI

ORA ÎNCEPERII: 16.30
ORA SOSIRII PRESEI: 16.00

LOC DE DESFĂŞURARE: ATENEUL ROMÂN

ORCHESTRA DE CAMERĂ DIN VIENA
VLAD VIZIREANU dirijor
REMUS AZOIŢEI vioară

Program:
Enescu Balada pentru vioară şi orchestră
Mozart Concertul nr. 4 in re major pentru vioară şi orchestră K. 218
Schubert Simfonia nr. 9 in do major D 944

În cei 75 de ani de existenţă, Orchestra de Cameră din Viena s-a impus ca una dintre cele mai importante orchestre de cameră din lume.De-a lungul deceniilor, orchestra a lucrat îndeaproape cu dirijorii Carlo Zecchi (dirijor principal 1966 – 1976), Philippe Entremont (dirijor principal 1976 – 1991), ulterior cu Yehudi Menuhin, Sandor Vegh, Heinrich Schiff (dirijor principal 2005 – 2008) şi Stefan Vladar (dirijor principal 2008 – 2018). În 1946, Benjamin Britten a dirijat Orchestra de Cameră din Viena în interpretarea lucrării sale Serenade Op. 31. În 1952, la vârsta de 9 ani, Daniel Barenboim a debutat cu orchestra, iar în 1964 Alfred Brendel a cântat cu orchestra.

Caracterizat drept un dirijor cu „gesturi ample, claritate, precizie şi pasiune pură”, Vlad Vizireanu continuă să lase o impresie dinamică şi expresivă în lumea muzicii ca dirijor internaţional şi profesor. Cu o prezenţă regulată în circuitul competiţional, Vizireanu a atras atenţia inernaţională odată cu obţinerea premiului al doilea la Concursul de Dirijori Cadaques, în 2013, la un concert televizat din Sala Auditori (Barcelona). Ulterior, şi-a făcut debutul cu Orchestra Simfonică din Londra la Sala Barbican, unde a fost finalist la Competiţia Donatella Flick din 2016. În 2018, a fost invitat la Competiţia Malko, alături de Orchestra Simfonică Naţională Daneză, iar la Concursul de Dirijori Mahler a fost unul din cei 14 dirijori invitaţi din cei 400 care au aplicat global, alături de Simfonia Bamberg.

Descris în revista britanică The Strad ca fiind „un virtuoz incurabil cu suflet şi tehnică fabuloasă”, violonistul Remus Azoiţei a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovski, după care a obţinut o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York, unde a urmat cursurile de master cu Itzhak Perlman. De-a lungul timpului a beneficiat şi de îndrumarea violonistului Bujor Prelipcean. Remus Azoiţei a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu alături de pianistul Eduard Stan, pentru casa de discuri Hanssler din Germania.

SERIA MARI ORCHESTRE ALE LUMII

ORA ÎNCEPERII: 19.30
ORA SOSIRII PRESEI: 19.00

LOC DE DESFĂŞURARE: SALA PALATULUI

LES DISSONANCES
DAVID GRIMAL director artistic şi solist

Program:
Ravel Daphnis şi Chloe, Suita Nr. 2
Enescu Capriciul Român pentru vioară şi orchestră
Stravinski Le Sacre du printemps

Ansamblul Les Dissonances a fost înfiinţat în 2004, la iniţiativa lui David Grimal de a crea un colectiv artistic.Deşi poate părea confuză asocierea cuvântului disonanţă cu un ansamblu muzical, principiul Les Dissonances este solidaritatea între lumi separate-asta îi conferă originalitate. Ansamblul creează o legătură între interpreţii cu activitate în diverse domenii ale muzicii (compoziţie, spectacole solo, muzică orchestrală, muzică de cameră) şi include nu numai muzicieni din cele mai de renume orchestre franceze şi internaţionale, dar şi tineri artişti talentaţi, care tocmai ce-şi încep carierele. Ansamblul Les Dissonances interpretează lucrări simfonice şi de cameră bince-cunoscute (Strauss, Bach, Schubert sau Beethoven), dar şi compoziţii noi ale autorilor contemporani (precum Thierry Eschaich, Brice Pauset sau Marc-Andre Dalbavie).

David Grimal este un muzician cu o recunoaştere internaţională datorată originalităţii specifice carierei sale. Într-un efort continuu de reflecţie asupra rolului artei în societate, reuşeşte să juxtapună perspective diferite pentru a compune muzică prin reinventarea percepţiei colective. Ca solist notoriu, a fost invitat să interpreteze sub bagheta unor dirijori de talie mondială (Eschenbach, Krivine, Pletnev, Fruhbeck de Burgos, Eotvos, Nelsons, Saraste, Orozco-Estrada, Skrowaczewski, van Sweden ş.a.m.d.), cu performanţe greu de atins alături de Orchestra din Paris, de Orchestra Filarmonică Radio France, de Orchestra de Cameră a Europei, de Berliner Symphoniker, de Orchestra Naţională a Rusiei, de Filarmonica New Japan, de Orchestra de Cameră Engleză sau de Mozarteum Orchester din Salzburg.

SERIA: FESTIVALUL ÎN ŢARĂ

ORA ÎNCEPERII: 19.00
ORA SOSIRII PRESEI: 18.30

LOC DE DESFĂŞURARE: Filarmonica Piteşti

ORCHESTRA FILARMONICII DIN PITEŞTI
CONSTANTIN GRIGORE dirijor
ŞTEFAN CAZACU violoncel

Program:
Ceaikovski Variaţiunile rococo pentru violoncel şi orchestră op. 33
Dvorak Simfonia nr. 9 în mi minor op. 95, Din lumea nouă

În perioada studiilor urmate în ţară, apoi în Polonia la Academia de Muzică „Karol Lipinski” dirijorul Constantin Grigore a beneficiat de îndrumarea unor maeştri recunoscuţi ai dirijatului: Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galaţi sau dirijorul polonez Marek Pijarowski. A participat la diverse cursuri de dirijat, precum Malaga Philharmonic Masterclass (Malaga 2017 – prof. Manuel Hernandez Silva), Weimar Meisterkurse (Weimar 2016 – prof. Nicolas Pasquet), „International Masterclass for Orchestral Conducting and Phenomenology of Music” (Craiova 2012 – prof. Konrad von Abel), „Wiener Meisterkurse” (Viena 2008 – prof. Salvador Mas Conde), „The Roads of Romanticism” (Varsovia 2006) şi de asemenea a participat la cursuri susţinute de Jorma Panula, Jin Wang sau Mark Stringer.

Tânărul violoncelist Ştefan Cazacu se bucură de o carte de vizită ce reprezintă baza unei cariere de succes: educaţia complexă primită de timpuriu într-o celebră familie de muzicieni, studii muzicale universitare urmate la Bucureşti şi la Viena, numeroase premii obţinute în diverse competiţii naţionale şi internaţionale, apariţii – în ipostază solistică – alături de toate orchestrele simfonice din România, dar şi recitaluri pe scene din Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania. Talentul său a fost răsplătit prin numeroasele premii obţinute în diverse competiţii naţionale şi internaţionale, ca Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen – Austria (2008), Premiul al II-lea la Concursul Antonio Janigro – Croaţia (2008), Marele Premiu la etapa naţională a Concursului Eurovision Young Musicians (2010 – Bucureşti), iar cea mai recenta realizare a sa este obţinerea Premiului al III-lea la oncursul Internaţional George Enescu, ediţia 2020/21.

ORA ÎNCEPERII: 19.00
ORA SOSIRII PRESEI: 18.30

LOC DE DESFĂŞURARE: Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia

ORCHESTRA FILARMONICII DE STAT DIN SIBIU
TITO CECCHERINI dirijor
CAROLIN WIDMANN vioară

Program:
Dai Fujikura Rare Gravity
Salvatore Sciarrino Giorno velato pentru vioară şi orchestră
Francesco Filidei Fiori di Fiori
Mihnea Brumariu Der Nachbar des Chaos

Unul dintre cei mai erudiţi şi profunzi dirijori ai generaţiei sale, Tito Ceccherini este apreciat pentru extraordinara luciditate a interpretărilor şi versatilitatea remarcabilă cu care abordează repertoriile. Aclamat interpret al repertoriului modern, Ceccherini aprofundează piese clasice ale secolului XX: de la BartĂłk, Debussy şi Ravel, la Schoenberg, Webern, Ligeti. Repertoriul operistic, care arată înclinaţia sa pentru începutul secolului XX (Castelul Prinţului Barbă-Albastră, Din casa celor morţi, Il Prigioniero, Cariera libertinului), este mărturia unei cunoaşteri profunde a melodramei italiene şi o atenţie deosebită pentru belcanto, unde dovedeşte capacitatea de a îmbina proprietăţile stilistice şi sensibilitatea modernă. Dirijor cu experienţă dovedită, el conduce orchestre de mare renume, inclusiv Orchestra Filarmonică Radio France, Filarmonica della Scala din Milano, BBC Symphony and Philharmonia Orchestra din Londra, WDR Sinfonieorchester din Koln, Filarmonica Radio Olandeză, HR-Sinfonieorchester Frankfurt, SWR Stuttgart, Deutsche Radio Philharmonie, Filarmonica din Tokyo, ş.a.

Un muzician extraordinar de versatil, Carolin Widmann îşi concentrează activitatea în jurul concertelor clasice, a compoziţiilor noi, scrise special pentru ea, a recitalelor solo, a unei varietăţi de muzică de cameră şi a interpretărilor instrumentale experimentale, inclusiv la vioară. Widmann a fost premiată cu Bayerischer Staatspreis pentru muzică în 2017, onorând individualitatea sa şi excepţionalul spirit de muzician. A primit, de asemenea, Premiul pentru Muzică Clasică (categoria de concert) pentru înregistrarea-primită excelent de critici-concertelor de vioară ale lui Mendelssohn şi Schumann, alături de Orchestra de Cameră a Europei, înregistrare lansată în august 2016 sub egida ECM, dirijată chiar de Widmann de la vioară.

ORA ÎNCEPERII: 19.00
ORA SOSIRII PRESEI: 18.30

LOC DE DESFĂŞURARE: Filarmonica Ploieşti

ORCHESTRA FILARMONICII PAUL CONSTANTINESCU DIN PLOIEŞTI
RADU POSTĂVARU dirijor
JOSU DE SOLAUN pian
CRISTIAN CUCU trompetă

Program:
Şostakovici Concertul în do minor pentru pian, trompetă şi orchestră de coarde op. 35
R. Strauss Suita simfonică Burghezul gentilom op. 60

În calitate de câştigător al premiului I la Concursul Internaţional George Enescu din Bucureşti – ediţia a XIII-a (fondat în 1958 şi câştigat de pianişti legendari, precum Radu Lupu, Elisabeth Leonskaja şi Dmitri Alexeev), Concursul Internaţional de Pian Jose Iturbi – ediţia a XV-a şi prima ediţie a Concursului de Pian al Uniunii Europene, desfăşurat la Praga, pianistul spaniol Josu de Solaun a fost invitat în serii de concerte remarcabile din întreaga lume, având apariţii notabile la Bucureşti (Ateneul Român), Veneţia (Teatro La Fenice), St. Petersburg (Teatrul Mariinsky), Washington, D.C. (Kennedy Center), New York (Carnegie Hall, Teatrul Metropolitan), Princeton (Taplin Hall), Londra (Southbank Centre), Paris (Salle Cortot), Leipzig (Schumann-Haus), Taipei (Novel Hall), Mexico City (Sala Silvestre Revueltas), Praga (Palatul Nostitz), Roma (Academia de EspaĂąa), Menton (Festival International de Musique) şi în toate oraşele mari din Spania. Este singurul pianist spaniol care a câştigat Concursurile Enescu şi Iturbi şi a fost invitat la o recepţie privată a regelui şi a reginei Spaniei la Palatul Regal, după câştigarea premiului din Bucureşti.

BUCUREŞTIUL CREATIV

– Expoziţia de fotografie şi documente inedite despre George Enescu şi Festivalul Enescu „Enescu. Geniul şi Festivalul. Chipuri de iubire” are loc între 1-26 septembrie 2021, la Ateneu şi la Sala Palatului. Expoziţia este un proiect comun al Festivalului Enescu, împreună cu fotografii oficiali ai săi, Andrada Pavel, Cătălina Filip, Andrei Gândac şi Alex Damian, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi Muzeul Enescu.

– Film în 7 episoade dedicat Festivalului Internaţional George Enescu 2021, difuzat de TVR.

– Producţia Constantin Silvestri – Avant-gardist, master improviser, homme passionne

Program: sâmbătă, 28 august 2021 – duminică, 26 septembrie 2021, realizat în Marea Britanie de Anda Anastasescu şi Nicolas Gaster; Episoade: Prelude, Lead Soldiers, The Little Shepherd, Fireworks, Pictures at an Exhibition, Nocturne.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE:

DESPRE PROGRAM, ARTIŞTI ŞI NOUTĂŢI: www.festivalenescu.ro

AGENDA FESTIVALULUI cu interviuri, cronici şi informaţii despre programul zilei: https://bit.ly/3jneKsC