Publicat: 29 August, 2019 - 18:42
Suntem pregătiți să oferim susținere condiționată în Parlament

Dan Barna a revenit cu precizări pe Facebook, spunând că nu s-a răzgândit și că USR va intra în guvern doar după alegeri: ”Nu, nu m-am răzgândit. USR poate intra la guvernare DOAR dacă există o majoritate parlamentară care să facă posibile reformele de care România are nevoie. Nu avem cum să credem că am putea face reforme alături de oamenii care au fost lângă Liviu Dragnea şi PSD în cei trei ani care aproape ne-au scos din Europa. Avem nevoie de un acord politic al tuturor partidelor parlamentare și al președintelui Iohannis pentru organizarea de alegeri anticipate care să dea naștere unei astfel de majorități, pentru că în actuala configurație parlamentară ea nu există. Vom susţine moţiunea de cenzură şi vom participa la discuţii pentru a găsi cea mai bună soluţie a unei guvernări să asigure perioada aceasta de interimat care să ne ducă la alegeri anticipate. Dar în contextul actual, USR nu va participa cu miniștri într-un guvern de tranziție bazat pe actuala configurație parlamentară. Suntem pregătiți să oferim susținere condiționată în Parlament. Asta a fost poziția USR de la începutul acestei crize politice și aceasta este poziția pe care am declarat-o astăzi de la Tulcea”.

Precizările lui Barna vin după ce, într-o declarație la Tulcea, liderul USR spusese că partidul pe care îl conduce poate intra la guvernare în orice moment și că va participa la discuții în caz că guvernul Dăncilă pică la moțiunea de cenzură. Declarația reprezenta o întoarcere la 180 de grade față de poziția susținută permanent până acum, aceea că USR nu va intra la guvernare decât după alegeri – anticipate sau la termen.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: