Publicat: 2 Aprilie, 2015 - 20:51

Fostul președinte al României Traian Băsescu a fost decorat joi de președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu Ordinul 'Ștefan cel Mare'.

'Am fost timp de 10 ani un președinte al României care a avut Republica Moldova în suflet. Am considerat întotdeauna că suntem un popor, o națiune în două state independente. Prima vizită în calitate de președinte al României am făcut-o la Chișinău în 2005. În calitate de fost președinte, tot la Chișinău am venit mai întâi', a declarat Traian Băsescu, la primirea distincției.

La rândul său, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat: 'Având în vedere că dumneavoastră ați oferit multor cetățeni moldoveni cetățenia română, cred că nu este o problemă ca noi să vă acordăm cetățenia Republicii Moldova', a spus Timofti.