Publicat: 13 Februarie, 2012 - 16:45
Share

Potrivit declaraţiei şefului statului, Traian Băsescu, de Luni, de la Palatul Cotroceni, nu este cazul să se declare stare de urgenţă.

"Am primit și scris solicitarea publică a domnului Ponta și de la președintele Consiliului Județean Buzău pentru instituirea stării de urgență în județ. Știu că se încearcă atragerea cu disperare a președintelui în dispute publice, nu am timp și nici disponibilitate pentru așa ceva", a spus Băsescu.

Potrivit lui Băsescu, dacă s-ar declara stare de urgenţă toate măsurile s-ar dispune prin ordonanţe militare.
 
În plus, preşedintele Băsescu a spus că administraţiile locale au fost depăşite şi uneori dezinteresate în această perioadă caracterizată de condiţii meteo extreme.
 
“Pentru Guvern, prioritate zero este prijinul comunităţilor şi cetăţenilor afectaţi de iarnă. Este evidentă o majoră deficienţă la nivelul administraţiilor locale. Aici trebuie mai multă dăruire pentru respectarea obligaţiilor legale şi pentru a avea grijă de comunităţi. Nu pot aduce nici un reproş structurilor militarizatre şi ambulanţei pentru modul cum au acţionat. Administraţiile locale au fost depăşite şi uneori dezinteresate", a punctat Băsescu.