Publicat: 9 Noiembrie, 2018 - 13:22
în construcţia de autostrăzi

Fostul presedinte Traian Băsescu le atrage atentia guvernantilor români că nu este nevoie să rişte situaţia economică a ţării şi buzunarul şoferului român construind autostrăzi în sistem public-privat, când pot fi utilizate fonduri europene nerambursabile în coantum de 43,5 miliarde euro.

"Măi ticăloşilor, avem 43,5 miliarde euro!
Aflu din informaţiile de la guvern că în turneul său în ţările arabe, dincolo de a-i invita pe şeici să are pământul, să mulgă vaca şi să tundă oaia, Viorica i-a invitat pe şeici să pună banii pentru construcţia de autostrăzi în parteneriat public – privat.
Mai mult, consilierul Vioricăi, domnul Darius Vâlcov, ca de altfel şi şeful său Liviu Dragnea, ne vorbesc tot timpul despre construcţia de autostrăzi în România prin parteneriat public – privat.
Oameni buni, o spun fără ezitare: nu există variantă mai eficientă ca o ţară să fie jefuită legal, dar şi ilegal, decât parteneriatul public – privat în construcţia de autostrăzi.
În astfel de investiţii costul de finanţare al investiţiei este foarte ridicat pentru că este vorba despre credite comerciale luate pe termene relative scurte, cu dobânzi ridicate şi cu perioade de graţie foarte scurte sau inexistente, credite care trebuie “rostogolite” la fiecare 5 – 7 ani cu costuri foarte ridicate.
În parteneriatul public - privat poate fura aproape necontrolat şi constructorul care finanţează investiţia prin credite comerciale şi compania beneficiară care trebuie să acopere din bugetul de stat sumele neîncasate lunar sau trimestrial din taxele de autostrada, în timp ce utilizatorul de autostrada (conducătorul auto) plăteşte taxe de acces nepermis de mari şi uneori din ce în ce mai mari.
În aceste condiţii, mă întreb de ce parteneriat public – privat, când avem la dispoziţie miliarde de euro, bani nerambursabili de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea infrastructurii.
Mai mult, pentru a-şi satisfice clientele din teritoriu, guvernul a dat frâu liber administraţiilor locale să ia credite de angajament garantate de stat pentru drumuri, canalizare, apă curentă şi reţele de gaze când de fapt România are la dispoziţie sume enorme nerambursabile de la Uniunea Europeană, sume care nu sunt utilizate .
Mai mult, pentru a suplini ineficienţa sistemului de educaţie românesc, dar şi slaba capacitate administrativă, Uniunea Europeană a alocat miliarde de euro pentru calificarea forţei de muncă . 
Iată sumele alocate de Uniunea Europeană pentru perioada 2014 -2020 :
1.Program Operaţional Infrastructură Mare-9,42 miliarde euro ;
2.Program Operaţional Regional- 6,70 miliarde euro ;
3.Program Operaţional Dezvoltare Rurală - 8,10 miliarde euro ;
4.Program Capital Uman- 4,33 miliarde euro .
T O T A L - 28,55 miliarde euro .
Deci, din totalul de 43,5 miliarde euro alocaţi României (incluzând subvenţia pentru agricultură) pentru perioada 2014 – 2020, 28,55 miliarde euro sunt destinate infrastructurii naţionale, infrastructurii locale, infrastructurii rurale dar şi suficienţi bani pentru calificare sau recalificarea personalului. Sunt bani nerambursabili puşi la dispoziţia României, bani pe care guvernul Dăncilă nu vrea să-I cheltuiască, în schimb, Viorica, Vâlcov şi Dragnea vor să facă investiţii prin extrem de costisitorul şi dubiosul sistem de parteneriat public – privat.
Oare cât de ticălos trebuie să fii ca şi guvernant ca să respingi utilizarea banilor europeni nerambursabili?", a scris Traian Basescu pe Facebook.