Publicat: 2 Februarie, 2012 - 13:51
Share

"Premierul Boc a fost, îmi este şi îmi va fi în continuare un partener în a încerca să facem ce este de făcut", a declarat preşedintele Traian Băsescu, în cadrul conferinţei „România în UE. Cinci ani de la aderare”.

"Premierul Boc a fost, îmi este şi îmi va fi în continuare un partener în a încerca să facem ce este de făcut. (...) Ce am înţeles amândoi, şi eu şi primul ministru, ca şi membrii Cabinetului, am înţeles că trebuie o reformă profundă a statului, fără de care statul român nu poate fi performant. În momentul de faţă, cheia este nevoia de a ne moderniza instituţiile pe care nu le-am modernizat, motivând că sunt prea spumpe aceste reforme”, a declarat şeful statului, în cadrul conferinţei „România în UE. Cinci ani de la aderare”.

Preşedintele a mai spus că atât el cât şi premierul Boc au înţeles că instituţiile statului nu mai pot funcţiona ca până acum doi-trei ani. 

„Amândoi am înţeles că esenţa modernizării României din 90 până acum doi-trei ani a fost menţinerea instiutţiilor de dinainte de 89, pe care am aşezat legislaţia europeană. De regulă au mers şi aşa, până la un punct. Nu vă spun numai de ministere, uitaţi-vă în judeţe, unde avem aceleaşi direcţii agricole, aceleaşi de învăţământ, de sănătate. Suntem la fel. Peste instituţiile statului comunist s-a suprapus o legislaţie europeană care a început să lucreze la un moment dat şi să oarecare satisfacţii”, a mai spus Băsescu.