Publicat: 16 Octombrie, 2014 - 11:05
Share
...iar asta nu se tratează

Şeful statului, Traian Băsescu, a subliniat, joi dimineață, înainte de a pleca la Summitul Asia - Europa (ASEM) de la Milano, că nu are probleme de sănătate, așa cum a aflat de la un post de televiziune, ba, mai mult, e sănătos tun.

Traian Băsescu a mai spus că medicii din comisia care se ocupă de evalurea stării sale de sănătate, le vor putea da detalii jurnaliștilor.

"Am o singură boală, am boală pe hoți și asta nu se tratează! (...)Un post tv a coborât atât de jos încât am aflat de la televizor despre atacurile mele cerebrale. Le-aş spune că autorizez cei 10 medici din comisia care mi-a făcut anul acesta să dea relaţii oricărui ziarist intereast de starea de sănătate a preşedintelui“, a declarat președintele.

Afirmația vine după ce, miercuri seară, postul RTV a lansat o serie de atacuri la adresa președintelui potrivit cărora acesta ar avea semnele bolii Parkinson.