Publicat: 6 Mai, 2012 - 16:33

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că susţine "fără rezerve revenirea la salariile de dinainte de reducere".

"Constat un lucru, relativ neplăcut, într-o zi care marchează cariera politică definitiv. Sunt doi ani de când am ieşit în faţa dvs anunţând măsurile dificile pentru populaţie. Nu mi-a plăcut, dar am făcut-o pentru că nu exista altă soluţie. Era mai important să nu ajungem cu ţara ca Grecia, decât să nu îmi asum responsabilitatea de a face acel anunţ atât de dureros. Din păcate, văd că azi se continuă aceeaşi manipulare ca acum doi ani. Atunci nimeni nu a vrut să explice că fără măsuri, am fi fost într-o situaţie extrem de grea. Astăzi, ori din neînţelegere ori din manipulare, aflu că preşedintele nu e de acord cu revenirea la salarii. Este o mare minciună. Iar ceea ce eu am spus este exact ceea ce am susţinut în continuare. Susţin fără rezerve revenirea la salariile de dinainte de reducere", a declarat preşedintele Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a specificat că măsura de mărire a salariilor nu va produce niciun fel de deficit structural crescut la sănătate.

"Mărirea de salarii nu produce niciun fel de deficit structural crescut la sănătate şi la fondul de pensii. Dimpotrivă, reduce deficitul la fondul de pensii, ca urmare a aplicării CAS pe o sumă mai mare pentru fiecare bugetar. Anul trecut bugetul de stat a plătit circa 3 miliarde de ron pentru fondul de sănătate. Am precizat fondului că nicio măsură nu e acceptabilă să afecteze fondul de sănătate. Nu acceptăm nicio măsură care să ducă la încasări mai mici la sănătate.
Creşterea salariilor nu duce la accentuarea deficitului la pensii. Interpretarea dată că nu accept creşterea deficitelor structurale la pensii şi salarii este total greşită", a explicat președintele Traian Băsescu.

"În ultima perioadă, se caută sacul cu banii pe care guvernul care pleacă spune că l-a lăsat. Cei care vin spun că nu l-au găsit. Pentru corecta informare, doresc să ştiţi următoarele lucruri. Sunt peste 5 miliarde de euro în rezerva ministerului de Finanţe cu scopul de a plăti la timp creditele scadente din următoarele luni. Acest săculeţ de bani este intangibil. Unde sunt banii de salarii? Sunt în ceea ce am convenit cu FMI. La misiuniea din octombrie 2011, înainte de a se scrie bugetul, am prevăzut că intenţia este reîntregorea salariilor. Rezerva pentru plata salariilor, dacă economia nu a mers pozitiv, e în dreptul de a modifica deficitul. În urma evoluţiilor din prima parte a anului e clar că deficitul este mai mic. În baza înţelegerii, la mijlocul anului guvernul va putea să crească deficitul prin corectarea bugetului de stat, de la 1,9 la 2,14. Avem spaţiu fiscal pentru a plăti integral diferenţa de salarii pentru bugetari. Este doar o decizie politică şi susţin fără rezerve că aceasta e soluţia pentru România în acest moment. Trebuie găsită o soluţie, legală şi financiară şi pentru decizia CCR.
Niciodată la ultimele trei misiuni nu am spus FMI că nu trebuie să revenim la salariile din 2012", a mai spus Traian Băsescu.

Președintele Băsescu a spus că absorbția a fondurilor europene este „încă nesatisfacatoare”, dar în progres.

„Absorbția fondurilor europene, încă nesatisfacatoare, dar în progres”, a declarat șeful statului.
Autoritățile române și delegația FMI au discutat și despre problema privatizării companilor de stat.

”Nimeni nu vorbește de privatizarea integrală a Hidroelectrica, a Romgaz (...) Statul trebuie să fie majoritar. (...) Privatizările de 10-15% sunt binevenite pentru că ele trebuie să realizeze resursa de finanțare a acestor companii.” a subliniat Traian Băsescu, în cadrul conferinței de presă.

„N-am discutat, dar cred că rămâne o prioritate Legea sănatății, și chiar dacă supăr pe cineva, credința mea e că până când la finanțarea fondului de sănătate nu va avea acces și sectorul privat, noi nu vom avea un sistem de sănătate performant, mai ales privind la perspectiva următorilor 5-6 ani, îmi e greu să văd o creștere a veniturilor bugetului care să permită să asigurăm o bună calitate a serviciului medical către populație fără implicarea sectorului privat. (...) Eu am o asigurare externă de sănătate din Europa, ca să pot avea acces la servicii de sănătate oriunde în Europa, pentru că în România nu aveam unde să o fac. Nu putem rămâne într-un sistem de stat ancrasat care probabil când va anunța pachetul minim de servicii vom constata că în Germania un român e vulnerabil. Vreau să știu că există o salvare în orice comună, să aibă șanse și cel din mediul rural și cel de la București”, a mai spus Traian Băsescu.