Publicat: 21 Septembrie, 2019 - 16:39

Aproape trei decenii au trebuit să treacă pentru ca lui Traian Băsescu se i se recunoască calitatea de colaborator /informator al Securității. De cinci ori au trudit „colegii”, în frunte cu Dinescu, Patapievici și alt câțiva corifei ai societății civile, lingând dosare și negăsind nimic din care să reiasă că Traian Băsescu fusese ceea ce nimeni nu se îndoia: omul Securității. Chiar el le-a dat asigurări cercetătorilor că nu vor găsi nicio hârtie pe care să se afle semnătura sa în josul clasicei delațiuni (știa de ce). Și așa și fost. Într-o a șasea rundă, dintr-un suspect nou lot de dosare livrate de același SRI care declarase încheiat transferul integral către CNSAS al depozitului de documente secrete, la îndemnul și cu sprijinul nemijlocit al celui care era pe atunci președinte, au fost depistate două note semnate „Petrov”. Nu Băsescu. Un „Petrov” despre care chiar împricinatul a recunoscut că era pseudonimul pe care i-l atribuiseră băieții de la C.I., structură despre care el, naivul, habar nu avea că făcea parte din Securitate. A aflat acest amănunt abia după Revoluție, când și-a încheiat colaborarea și nu a mai considerat necesar să își complice existența cu astfel de amănunte.

 

Deci două biete note informative, între care una în care semnala organelor competente că unul dintre colegi (cel căruia, probabil,  i-a luat locul) nu merită încrederea de a fi trimis în misiune pe vas. Și care a rămas, bineînțeles, acasă.

 

La Curtea de Apel Băsescu este consternat că se poate da credit unor asemenea bazaconii. Că el, omul providențial care a făcut procesul comunismului cu anticomunistul Tismăneanu, poate fi pus la stâlpul infamiei ca orice simplu turnător. Mai lipsea puțin și vărsa și niște lacrimi, ca la defecțiunea lui „dragă Stolo”. Un terchea-berchea al magistraturii, care a ajuns ditamai șef al Curții Constituționale dintr-un amărât de jurisconsult de întreprindere, și care va rămâne în istorie prin inventarea calității de „șef al statului”, inexistentă în Constituție, și prin celebra erată de la textul care a invalidat referendumul de demitere a lui Băsescu - Zegrean pe numele său - se bagă în seamă și zice că fostul președinte ar putea suporta doar niscai consecințe morale, nu și penale de pe urma acestei decizii (dacă rămâne definitivă. De ce n-ar rămîne?). Ori să vorbești despre consecințe morale în cazul personajului Băsescu este deja o impietate, după  cum cel puțin o impietate ar fi să nu fie tras la răspundere măcar pentru falsul în declarații. Căci pe fals în declarații s-a clădit întreaga sa carieră politică. A declarat că n-a colaborat cu Securitatea și când a candidat la președinție și  acum, când a vrut să își încununeze cariera cu o insignă de europarlamentar care de la Bruxelles veghează în continuare interesele țării. Este de-a dreptul o ironie a sorții faptul că, dacă nu îl mâna orgoliul să facă un astfel de pas, ar fi scăpat poate definitiv de ștampila de „colaborator al Securității”, pentru că nu s-ar mai fi ivit vreun alt prilej de răscolire a arhivelor, iar el putea să își crească nepoții din postura de „tata mare om cinstit”. Na fost însă să fie.

 

Pe undeva, este un exemplu de justiție imanentă. Am fi trăit cu sentimentul fals că vreme de zece ani destinele României au fost decise de o persoană care a avut tăria să nu facă pactul cu diavolul. Ori ar fi fost cu totul fals. Pentru că depistarea celor două delațiuni va fi urmată, cu siguranță, de altele, între care și de un document care circulă deja, din care reiese că „Petrov”, sau cum l-or mai fi chemat, primea bani de la Securitate pe chitanțele pe care le semna conștiincios, ca orice mercenar.

Topic: 

Format: 

Rubrici: