Publicat: 5 Iunie, 2016 - 12:10
Share

Peste 3 milioane de români au votat duminică, până la ora 12,00, la alegerile locale, conform raportărilor Biroului Electoral Central.

Județele cu cea mai mare prezență: Teleorman — 23,78%, Giurgiu — 22,19% și Olt — 22,37%, iar cea mai scăzută Prezenţă: Harghita — 13,04%, Timiș — 11,2% și Cluj — 12,1%.

În București s-a înregistrat o prezență de 9,75%. În sectorul 1 au votat 10,67% dintre alegători, în sectorul 2 — 9,8%, în sectorul 3 — 9,31%, în sectorul 4 — 9,8%, în sectorul 5 — 8,8%, iar în sectorul 6 — 10,38%.

Peste 18.000.000 de cetățeni cu drept de vot sunt așteptați la urne duminică.