Publicat: 29 Octombrie, 2016 - 19:33
Share

Potrivit site-ului Biroului Electoral Municipal, la București au fost admise candidaturile pentru mandatul de deputat ale Elenei Udrea, Theodor Paleologu, Remus Cernea, Costel Vișinel Bălan, Gabriel Ion Lință, George Alexandru Manciu. Totodată, BEM a respins candidatura depusă de Marian Staș, întrucât acesta a prezentat doar 1.788 de semnături, față de necesarul de 17.797.

Au depus liste  12 partide: Partidul Național Liberal, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Alianța Liberalilor și Democraților, Partidul Mișcarea Populară, Partidul Social Democrat, Partidul România Unită, Partidul Socialist Român, Uniunea Salvați România, Partidul România Mare, Partidul Ecologist Român, Alianța Noastră România și Partidul Noua Românie.

Până pe 29 octombrie, birourile electorale de circumscripție trebuie să admită sau să respingă candidaturile pentru Senat și Camera Deputaților.