Publicat: 28 Noiembrie, 2013 - 20:55


Ordinul de reglementare a interpretării Deciziei Tribunalului Uniunii Europene T-89/10 privind recuperabilitatea taxei pe valoare adăugată (TVA) eligibilă în cadrul Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) a fost publicat în data de 27 noiembrie a.c., în Monitorul Oficial. Publicarea acestui Ordin face posibilă plata sumelor reprezentând TVA eligibilă în cazul cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor POS DRU după data 10 august 2012.

“Adoptarea acestei măsuri reprezintă o obligaţie a noastră de a sprijini în mod real implementarea proiectelor. Clarificarea cadrului legislativ pentru a rambursa TVA eligibilă către beneficiarii POS DRU care nu şi-au încasat banii, reprezintă un motiv în plus pentru a recâştiga încrederea beneficiarilor în structurile care gestionează fonduri europene. Ne-am propus ca aceste sume să fie plătite beneficiarilor POS DRU cât mai repede, sperăm ca până la finalul acestui an, după semnarea actelor adiţionale dintre Autoritatea de Management şi fiecare beneficiar”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Autoritatea de Management POS DRU, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, va emite Instrucţiunea care va reglementa detaliile necesare în vederea rambursării către beneficiari a taxei pe valoare adăugată eligibilă.