Publicat: 18 Decembrie, 2018 - 13:41
Share

BestJobs anunță Top cei mai buni angajatori în 2018, un clasament anual realizat în baza evaluărilor a peste 100.000 de angajați ai companiilor listate pe portalul de recrutare. Topul BestJobs clasează angajatorii în funcție de evaluările propriilor angajați. Astfel, angajații români au acordat note de la 1 (nivel minim de satisfacție) la 5 (nivel maxim de satisfacție) companiilor pentru care lucrează, iar criteriile de votare au luat în calcul gradul de satisfacție la locul de muncă, posibilitatea ca angajatul să recomande unui apropiat să se angajeze în cadrul companiei, precum și dorința angajatului de a-și schimba jobul în viitorul apropiat (6 luni - 1 an). 
Vodafone România, OMV Petrom și Banca Transilvania ocupă primele trei poziții în topul celor mai buni angajatori din România, fiind printre cele mai apreciate companii de către angajați. 
Vodafone urcă 9 poziții în clasament, ajungând astfel pe primul loc în topul celor mai apreciați angajatori din România. Față de 2017, IT-ul pierde teren în fața companiilor financiare, care ajung din nou în topul preferințelor angajaților. Banca Transilvania cunoaște o ascensiune remarcabilă ajungând pe locul trei în topul angajatorilor, poziție ocupată anul de trecut de Orange România.
În primele zece poziții din top se mai regăsesc în acest an ING Bank, cât și angajatori din retail, Auchan, Altex și Emag, sau companii din domeniul BPO, precum Arvato Services.
M.A.P.N și INCAS primele instituții publice care au ajuns în top 10 cei mai apreciați angajatori
M.A.P.N ocupă locul 8 în topul celor mai apreciați angajatori în 2018, în timp ce Incas, Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale, ocupă locul 10 în clasament, poziție ocupată anul trecut de Heineken România.
Top cei mai buni angajatori în 2018
1.    Vodafone Romania
2.    OMV Petrom
3.    Banca Transilvania
4.    Auchan
5.    Emag
6.    Arvato Services
7.    ING Bank
8.    M.A.P.N 
9.    Altex
10.    INCAS 
11.    Kromberg & Schubert Romania
12.    Carrefour Romania
13.    BRD Société Générale
14.    Nestle 
15.    Schaeffler Romania
16.    Michelin Romania 
17.    British American Tobacco 
18.    IBM
19.    Robert Bosch Romania
20.    Orange Romania

Despre BestJobs
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare. Cu un număr de peste 2,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în țară, cât și în străinătate, BestJobs creează conexiuni între toți cei care vor să găsească un job mai bun și angajatorii care caută noi talente. Recent, portalul de recrutare online a lansat serviciul de recrutare pentru perioade scurte, prin care utilizatorii au posibilitatea să experimenteze mai multe joburi și să nu mai depindă de un program fix de lucru.