16 octombrie 2021

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” vine în sprijinul liceenilor

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, prin secţia American Corner Craiova, vine în sprijinul liceenilor care vor susţine probă la limba engleză în cadrul examenului naţional de bacalaureat.

Astfel, începând cu data de 15 octombrie 2021, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” în colaborare cu doamna lector universitar Ana Maria Demetrian organizează cursuri gratuite de limba engleză, cursuri care se adresează elevilor de liceu care doresc să se pregătească pentru susţinerea examenului naţional de bacalaureat la limba engleză. Doamna dr. Ana Maria Demetrian este lector universitar la Facultatea de Litere, din cadrul Universităţii din Craiova şi trainer in cadrul centrului de limbă engleză Professor A’s International Academy pe care il conduce.

Cursul este susţinut financiar din grantul oferit de Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, în urma parteneriatului pe care aceasta îl are cu Consiliul Judeţean Dolj şi Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”.

Înscrierile se vor desfăşura în perioada 27.09. – 14.10.2021 şi se vor face în limita a 30 de locuri. Cei interesaţi se pot înscrie telefonic la secretariatul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, 0251/532267, la secţia American Corner Craiova, interior 110, între orele 09:00 şi 15:00, la adresa de mail funinsummeraman@gmail.com, unde vor menţiona numele, prenumele, şcoala, clasa, adresa de mail şi numărul de telefon.

Întâlnirile vor avea loc săptămânal, pe platforma online Zoom, până la finalul anului şcolar 2021-2022.