Publicat: 30 Martie, 2018 - 12:20

După un start de succes, cu proiecţii sold out şi patru zile în care publicul bucureştean a avut ocazia de a vedea cele mai inovatoare experimente cinematografice în Competiţia Internaţională şi primul Spotlight Berlinale din România, BIEFF - Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti îşi continuă cea de-a opta ediţie cu un weekend dedicat filmelor premiate la festivaluri internaţionale de renume - Berlinale, Veneţia, Sarajevo, Rotterdam, Locarno, la care se adaugă un program de scurtmetraje româneşti şi două lungmetraje semnate de maeştrii suprarealismului Jan Svankmajer şi Guy Maddin.

Sarajevo Film Festival: Identity and Belonging
Vineri, 30 martie, ora 21:00, Cinema Muzeul Ţăranului

BIEFF prezintă o selecţie de scurtmetraje impresionante din secţiunea European Shorts a Festivalului de Film de la Sarajevo, marcând începutul unei colaborări inspiratoare cu cel mai important festival de film din sud-estul Europei.

Filmele din selecţie analizează modul în care ne modelează oraşele contemporane şi cum identităţile noastre - personale, sociale, naţionale - sunt interconectate şi îşi lasă amprenta asupra mediului urban. Parcurgem spaţii aflate la întretăierea dintre realitate şi realitatea virtuală, unde coexistă oameni din trecut şi din prezent. Poveşti pline de tandreţe, ascunse ocazional sub o carcasă de violenţă şi mânie, se dezvăluie în universul citadin al jocurilor pe computer. Reflectăm asupra percepţiilor despre patriotism, dar şi asupra injustiţiei sistemice.

Programul va fi reprezentat în Bucureşti de selecţionera secţiunii European Shorts a Festivalului de Film de la Sarajevo, Bianca Lucas, membră a Juriului Competiţiei Internaţionale BIEFF 2018. Invitaţi speciali la proiecţia de vineri sunt Conor Rollins, regizorul filmului Artificial Sunshine, şi Isaac Magner, responsabil de coloana sonoră a scurtmetrajului.

Rotterdam Film Festival: A Dutch Perspective
Sâmbătă, 31 martie, ora 18:30, Cinema Elvire Popesco

De la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam (IFFR), ajung la BIEFF câteva dintre cele mai interesante filme care au avut premiera mondială la ediţia din 2017 a festivalului olandez.

Grupate de selecţionerii Peter van Hoof şi Theus Zwakhals sub numele A Dutch Perspective, descoperim în aceste scurtmetraje abordări artistice originale realizate în Olanda, inspirate din teoria conform căreia realitatea este un construct şi lumea a fost înlocuită de propria sa reprezentare, o analiză amplă asupra cenzurii care a atins cote alarmante în Turcia zilelor noastre, o metaforă plină de forţă a colonialismului şi a urmărilor sale, precum şi explorarea relaţiilor dintre artă, ştiinţă şi natura umană.
Programul este prezentat la BIEFF cu sprijinul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos în România, iar regizorii Sebastian Diaz Morales (The Lost Object), Giovanni Giaretta (The Sailor) şi belit sag (Ayhan and Me) vor fi prezenţi la proiecţia de sâmbătă.

Două lungmetraje de excepţie încheie cea de-a opta ediţie BIEFF
Jan Svankmajer - Insect, sâmbătă, 31 martie, 20:00, Cinema Muzeul Ţăranului
Guy Maddin - The Green Fog, duminică, 1 aprilie, 21:00, Cinema Muzeul Ţăranului

În premieră românească, la BIEFF vor fi proiectate cele mai recente lungmetraje realizate de cineaşti renumiţi pentru viziunea lor artistică unică: Jan Svankmajer şi Guy Maddin.

Aflat la graniţa dintre live-action şi animaţie, Insect este un comentariu antrenant asupra comportamentului uman, dar şi asupra teatrului şi a cinema-ului. În demersul său regizoral, Jan Svankmajer se remarcă drept "un artist strălucit, care a rămas credincios viziunii sale şi a făcut filme deopotrivă captivante şi amuzante şi în acelaşi timp provocatoare, mustind de idei, personaje şi poveşti care ţi se imprimă în minte şi nu mai pot fi uitate vreodată" (Charles Henry Selick), ceea ce este şi cazul lungmetrajului din cadrul ediţiei curente BIEFF. Jan Svankmajer este unul din autorii cheie ai filmului de avangardă, punct de reper şi puternică inspiraţie pentru artişti precum Fraţii Quay, Tim Burton, Terry Gilliam şi alţii, iar lungmetrajul său anterior, Surviving Life, a fost prezentat în proiecţie sold out în încheierea primei ediţii a festivalului, în 2010.

Tot în notă suprarealistă, The Green Fog, de Guy Maddin, Evan Johnson şi Galen Johnson, aduce un tribut extraordinar filmului Vertigo de Hitchcock. În prologul filmului apare un comutator pe care o mână îl răsuceşte din poziţia 'vorbeşte' în poziţia 'ascultă'. Într-un studio de cinema, un bărbat cu cătuşe la mâini şi pistolul la tâmplă priveşte imaginile de pe ecran. Se vede o hartă, un deget indică oraşul San Francisco. Mai mulţi reporteri stau în faţa unei clădiri, gata să transmită ştirile printr-un difuzor; publicul aşteaptă înfricoşat. Totul într-un montaj ameţitor de imagini cunoscute şi necunoscute din filme şi emisiuni TV, toate având legătură cu San Francisco Bay Area. Aşa cum punctează John DeFore în The Hollywood Reporter, "până şi atunci când se foloseşte de ingrediente convenţionale (inclusiv un moment amuzant cu un videoclip al trupei NSYNC) şi de unul dintre cele mai cunoscute locuri de pe pământ, Guy Maddin ştie cum să facă lucrurile să ia o întorsătură ciudată."

Golden Shorts: Best Films in Major Festivals
Sâmbătă, 31 martie, ora 21:00, Cinema Elvire Popesco
Duminică, 1 aprilie, ora 18:30, Cinema Muzeul Ţăranului

Proiectate pentru prima dată în România, BIEFF prezintă scurtmetraje premiate la ediţiile recente ale unor festivaluri internaţionale de prestigiu vin în Bucureşti în cadrul Golden Shorts: Best Films in Major Festivals. Programul propune perspective unice asupra conflictului israelo-palestinian prin prisma swipe-urilor unei aplicaţii de întâlniri, în contextul în care unei femei (din Israel) îi sunt sugeraţi bărbaţi (palestinieni) care locuiesc de cealaltă parte a barierei. Despărţirea unui cuplu se manifestă cu o doză de existenţialism şi urme de umor franţuzesc. Ne intersectăm cu poveşti neconvenţionale şi seducătoare despre camaraderie şi despre evadarea din monotonia cotidiană, dar şi cu viziuni surprinzătoare despre ridicolul preconcepţiilor şi al stereotipurilor.

Nu lipsesc din selecţie câştigătorul Ursului de Aur pentru Scurtmetraj la Festivalul de Film de la Berlin 2018, câştigătorul Marelui Premiu pentru Scurtmetraj (Orizzonti) la Festivalul de Film de la Veneţia 2017, filme premiate la Locarno şi nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film. Regizorii Magdalena Froger (Les Intranquilles) şi Lucien Monot (Genesis) vor participa la Cinema Elvire Popesco, la proiecţia din 31 martie, cu sprijinul Swiss Sponsors' Fund şi al Ambasadei Elveţiei.

Experimente cinematografice româneşti, în ultima zi de BIEFF
Duminică, 1 aprilie, ora 16:00, Cinema Muzeul Ţăranului

Fidel misiunii sale de a promova experimente cinematografice româneşti şi tânăra generaţie de artişti vizuali, BIEFF continuă în acest an programul Romanian Cinematic Experiments cu 10 dintre cele mai noi scurtmetraje şi eseuri video autohtone. Printre subiectele abordate se numără tema identităţii, impactul social asupra psihologiei personale, relaţia dintre corpul uman şi mediul înconjurător. Invitaţi la proiecţia de duminică sunt regizorii Alexandra Gulea (Valea Jiului Notes), duo-ul Fierbinţeanu (regizorii filmelor Adore şi Consumers), Teona Galgoţiu (Brief conversation about the d word), Ioana Ţurcan (States Uprooted şi III) şi Andrei Olănescu (A Long Story Short).

În paralel cu aceste proiecţii, continuă la BIEFF, de vineri, 30 martie, până duminică, 1 aprilie, programul Berlinale Spotlight: Forum Expanded şi programele Competiţiei Internaţionale.

De asemenea, sâmbătă, pe 31 martie, de la ora 16:30, în foaierul Institutului Francez din Bucureşti (Bd. Dacia, nr. 77) are loc anualul seminar The Lifespan of Cinematic Experimentation. Publicul are, astfel, oportunitatea de a discuta direct cu profesionişti ai industriei, invitaţi speciali ai festivalului: juratele Angelika Ramlow şi Bianca Lucas, alături de Ulrich Ziemons, curatorul programului Berlinale Spotlight: Forum Expanded. Seminarul este moderat de Adina Pintilie, directorul artistic şi curatorul BIEFF 2018. Intrarea este liberă în limita spaţiului disponibil, de aceea vă rugăm să vă înscrieţi la pr@bieff.ro.

În ultima zi a festivalului, pe 1 aprilie, de la ora 21:00, la Cinema Elvire Popesco, are loc o proiecţie specială a filmelor câştigătoare din Competiţia Internaţională.

Bilete la evenimentele BIEFF 2018 pot fi achiziţionate prin intermediul Eventbook.ro. Programul complet şi lista invitaţilor sunt disponibile pe www.bieff.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi evenimentele BIEFF, urmăriţi pagina de Facebook a festivalului.

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF are loc între 26 martie şi 1 aprilie 2018, la Cinema Muzeul Ţăranului şi Cinema Elvire Popesco.