Publicat: 2 Decembrie, 2016 - 15:41

Artiștii români Ioan Nemțoi și Mihai Țopescu sunt invitați la Bienala internațională de artă pe sticlă în perioada 3 — 11 decembrie 2016, la centrul cultural comunitar Den Breughel din Haacht (Belgia). Inaugurarea bienalei are loc vineri, 2 decembrie, ora 20:00, în prezența artiștilor.

Institutul Cultural Român Bruxelles este partener al evenimentului și susține prezența artiștilor români la această manifestare internațională. 29 de creatori în sticlă din 15 tări vor expune lucrările într-un concept artistic curatoriat de Van der Speeten Maurice și Van Belle Danielle.

Ioan Nemțoi (1964, Botoșani) este comparat adeseori cu Brâncuși al sticlei. Lucrările sale sunt în colecții celebre, precum cea a regelui Harald al Danemarcei, a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii sau a lui Kofi Annan, dar și în Muzeul Vaticanului, Kunst Palast din Düsseldorf, sediul UNICEF, Waterland Neeltje Jans Museum Olanda, Casa Albă sau în galerii prestigioase din Norvegia, Suedia, Olanda, Franța, Italia, Canada, Japonia, Ungaria, Germania, Belgia. etc.

Reușita artistului constă în ștergerea granițelor dintre arta decorativă și sculptura monumentală, grație unui vocabular plastic propriu. Ioan Nemțoi este cunoscut în întreaga lume pentru roșu de Nemțoi, inspirat din răsăritul și apusul dealurilor moldave, similar roșului de Pompei sau albastrului de Voroneț.

Sticla este ca o femeie care trebuie tratată cu blândețe. La început mă înnebunea. Dar am transformat sticla în provocare și astăzi este artă. Atunci când lucrezi cu sticla gândești și acționezi rapid. Am fost întotdeauna încăntat de culorile strălucitoare ale sticlei, de dimensiunile mari și de frumusețea pură, care pentru mine rămân cele mai captivante repere în analizarea creațiilor decorative din sticlă. Dimensiunile mari ale lucrărilor mele, unele până la două picioare înălțime, le fac și mai impunătoare și atractive vizual. — povestește artistul despre raportul său cu materia, ca natură primordială care se naște din foc, aer, apă și pământ. (http://www.nemtoigalleries.com)

Mihai Țopescu (1956, Târgu Jiu) este sculptor, designer de sticlă și artist decorator. Lucrează într-o paletă largă de tipuri de sticlă, îmbinate cu metal, lemn și piatră, în respect față de natură și de specificitatea materialelor pe care le utilizează. Artistul Mihai Țopescu spune despre el că: m-am născut pe același tărâm și sub același semn stelar ca marele Constantin Brâncuși, doar că la 80 de ani diferență. Trăiesc și creez în spațiul sacru inițiat de el în orașul meu natal, Târgu Jiu. Spiritul său m-a călăuzit ca o lumină în viață, însă nu mi-a influențat arta. Nu pot decât să fiu fericit că Brâncuși nu a descoperit sticla ca formă de expresie.

Mihai Țopescu participă pentru a doua oară consecutiv la Bienala internațională de artă pe sticlă de la Haacht, după ce la ediția din 2014 a expus alături de artiștii români Camelia Neagu-Cogălniceanu și Cristina Ilinca.

Pentru mine, sticla a fost o provocare, dar și un joc. Un joc cu reguli foarte clare și precise. Și o provocare de a merge la limită pentru a lucra cu acest material — mărturisește artistul pe site-ul propriu (www.topescumihai.com)

În decursul celor trei ediții, Bienala de la Haacht a căpătat o reputație de intersecție artistică de talie internațională care participă la emularea scenei artei contemporane și experimentale.

Perioada: 3-11 decembrie 2016

Program:

— luni — sâmbătă: 13.00 — 18.00

— duminică: 10.00 — 18.00

Loc: Gemeenschapscentrum Den Breughel, Wespelaarsesteenweg 85, 3150 Haacht

Bilete: 6 ?

Localizare: 

Geolocation is 50.97894, 4.64134000000001