Publicat: 10 August, 2020 - 16:38
Share

Fostul şef al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, Gheorghe Sava, suspendat din funcţie în 2013, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Oradea au desfiinţat sentinţa pronunţată iniţial de Tribunalul Bihor, care îl achitase.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Oradea, Claudia Rus, Sava a fost trimis în judecată de DNA Oradea, în anul 2014, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. Magistraţii Curţii au admis apelul declarat de DNA după pronunţarea primei instanţe şi l-au condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

"Sava Gheorghe Cornel a fost condamnat la trei ani închisoare în regim privativ de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi obţinerea unui folos necuvenit pentru sine şi pentru altul, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1, a,b,c, scutiri de pedeapsă complementară pe o perioadă de doi ani şi interzicerea exercitării aceloraşi drepturi cu titlul de pedeapsă accesorie", a declarat judecătoarea Claudia Rus.

Potrivit rechizitoriului, comisarul Sava împreună cu câţiva amici se aflau la braconat în noaptea de 22 spre 23 august 2012, când au fost surprinşi de paznic şi, ca să scape, comisarul l-a intimidat şi i-a luat ilegal arma.

"Sava l-a intimidat, prin declinarea calităţii de ofiţer de poliţie şi şef al serviciului, şi l-a acuzat fără niciun temei faptic de săvârşirea infracţiunii de braconaj pe un paznic de vânătoare al Asociaţiei de vânătoare 'Vânătorul Alpin'. Sava i-a luat arma de vânătoare şi muniţia aferentă, fără să întocmească vreun proces-verbal de constatare a unei infracţiuni sau alt act care să creeze contextul legal al ridicării armei şi muniţiei", se arată în rechizitoriu.

Tot potrivit DNA, în data de 21 noiembrie 2013, în cursul instrumentării dosarului în care Sava era acuzat de abuz, s-a dispus identificarea armelor deţinute de acesta şi predarea lor către un armurier autorizat.

"Inculpatul Sava Gheorghe a deţinut şi deţine în mod ilegal trei arme de colecţie, încălcând şi dispoziţiile legale privind prezentarea spre verificare a armelor respective", se mai arată în rechizitoriu.

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: