21 septembrie 2021

Bilanţ şi perspective, la un an de la înfiinţarea Alianţei Timişoara Universitară – ATU

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La împlinirea unui an de când universităţile timişorene şi-au dat mâna, constituind Alianţa Timişoara Universitară – ATU, care îşi propune să contribuie în mod relevant, printr-o strategie comună a celor patru universităţi publice din oraşul nostru, la devenirea Timişoarei ca pol de referinţă pentru Europa Centrală şi de Est, în data de 1 iulie 2021, la Baza sportivă 2 a Universităţii Politehnica Timişoara, a fost organizată Adunarea Generală a Alianţei, prilej de sărbătoare, de bilanţ, dar şi de prezentare a viziunii pentru cel de-al doilea an de activitate, în care rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a preluat mandatul de preşedinte ATU de la prof. univ. dr. Octavian Creţu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”.

În debutul întâlnirii, moderatorul acesteia, prof. univ. dr. ing. Sorin Muşuroi, prorector al Universităţii Politehnica Timişoara, a salutat oaspeţii: rectorii, prorectorii şi directorii şcolilor doctorale din cele patru universităţi (Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I” şi Universitatea de Vest) şi reprezentanţii presei prezenţi la eveniment.

Primul care a luat cuvântul, pentru a prezenta bilanţul primului an de activitate a Alianţei, a fost prof. univ. dr. Octavian Creţu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” şi primul preşedinte al ATU:
„Alianţa Timişoara Universitară s-a creat în plină pandemie. A fost o perioadă dificilă pentru toată lumea, dar toate aceste greutăţi au scos în evidenţă, în primul rând, solidaritatea dintre noi, care s-a văzut din primele momente. De la spaţii puse la dispoziţie între universităţi pentru desfăşurarea examenelor sau a altor activităţi, până la stabilirea relaţiilor între conducătorii instituţiilor, cadre didactice sau colective de cercetare. Chiar dacă situaţia epidemiologică nu ne-a permis realizarea unor întâlniri faţă în faţă, iar colaborările au fost mai mult în mediul online, au fost demarate o serie de proiecte, cel mai important dintre acestea fiind HUB-ul de cercetare, în valoare totală de aproape 30 de milioane de euro, ce urmează să fie construit la Ghiroda, pe un teren de un hectar, alocat de Consiliul Local, pentru care s-au făcut paşi importanţi. În final acesta va avea patru corpuri de clădire pentru laboratoarele de cercetare alocate celor patru universităţi şi un corp central, aici urmând să fie realizate proiecte de cercetare interdisciplinară. Îi urez succes rectorului Florin Drăgan şi îl asigur de suportul tuturor pentru proiectele ce vor urma”.

În continuare, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, şi-a prezentat viziunea şi perspectivele la preluarea mandatului de preşedinte ATU:
„Acest moment reprezintă confirmarea că iniţiativa noastră curajoasă rodeşte şi devine un factor de dezvoltare comunitară tot mai puternic. Dacă ideea unei mai strânse colaborări între universităţile timişorene a fost vehiculată în mai multe rânduri pe parcursul ultimilor 30 de ani, şi nu numai, putem afirma cu un sentiment sincer de mândrie şi mulţumire că împreună am reuşit să conturăm ceea ce ştim că a început să devină un pol de coagulare şi dezvoltare a oraşului şi a regiunii.
Proiectul nostru şi-a asumat încă de la început identificarea, susţinerea şi implementarea de proiecte educaţionale, de cercetare ştiinţifică şi comunitare de mare anvergură, cu iminente aplicaţii şi transformări în viaţa publică a Timişoarei, judeţului Timiş şi Banatului, în ansamblul său. Aşadar, în anul care urmează, cu sprijinul dumneavoastră, doresc să intensificăm colaborările, să continuăm proiectele demarate şi să începem unele noi.
Viziunea mea pentru acest an de mandat de preşedinte al alianţei presupune susţinerea proiectului de cercetare-dezvoltare cu ADR Vest, dar şi dezvoltarea în comun a unor programe de studiu multidisciplinare, la care să contribuie toate universităţile din Alianţă.
Unul dintre demersurile importante pentru acest an îl reprezintă sporirea atractivităţii Timişoarei ca oraş universitar. Acest concept poate fi conturat împreună cu Primăria şi vizează dezvoltarea unei strategii comune care să atragă mai mulţi studenţi la Timişoara – din judeţe mai îndepărtate şi din afara ţării.
De asemenea, consider că este esenţial să ne asumăm rolul de pol de coagulare a acţiunilor desfăşurate în contextul Timişoara – Capitală Culturală Europeană. Oraşul are nevoie de un model de colaborare, iar noi îl putem oferi. Mi-ar face plăcere să dezvoltăm împreună şi responsabilitatea socială a universităţilor, fapt pentru care vă propun să reluăm activitatea Centrului de dezvoltare a antreprenoriatului social Timişoara. Putem deveni un exemplu de bună practică, iar vizibilitatea internaţională pe care ne-ar aduce-o implementarea unor astfel de concepte de actualitate este în acord cu direcţiile de acţiune enunţate mai sus.
Am toată încrederea în forţa Alianţei Timişoara Universitară de a consolida oraşul, prin promovarea excelenţei în educaţie, prin optimizarea folosirii în comun a resurselor materiale, umane şi financiare, prin creşterea potenţialului de dezvoltare în aria internaţională a educaţiei şi cercetării ştiinţifice, astfel încât Timişoara să devină un centru universitar de referinţă pentru Europa Centrală şi de Est.”

„A fost un an de pandemie, pe care l-am parcurs de la constituirea ATU, în care preşedinţia rotativă a fost deţinută de domnul profesor Octavian Creţu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş, o alegere oportună pentru această perioadă de pandemie.
La fel, salut preluarea preşedinţiei rotative de catre rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, domnul profesor Florin Drăgan. Îmi doresc ca pentru următorii doi ani ATU să îşi realizeze performant misiunea, la un nivel mult mai înalt, pentru ca să potenţăm calendarul TM2023, să transmitem autorităţilor locale toate soluţiile noastre, pentru ca aleşii locali să conştientizeze că, fără un centru universitar puternic, nu vom putea progresa ca oraş şi comunitate.
Am aşteptări mult mai mari din partea autorităţilor locale, pentru o implicare reală în parteneriatul cu ATU. La fel, pot să reafirm deschiderea totală pe care o au universităţile din ATU pentru a acorda administraţiei expertiză specializată. Nu mai poate fi concepută dezvoltarea oraşului în absenţa parteneriatului dintre universităţi – mediul de afaceri şi administraţie, ca montaj instituţional în care se consolidează strategiile şi se derulează proiectele de viitor, chiar dacă sunt conştient că universităţile sunt aflate în postura de a sublinia permanent că acest parteneriat mai are spaţiu de evoluţie spre maturizare.
Ne aflăm la un an de când am constituit oficial ATU, iar comunitatea noastră cred că are acum toate motivele pentru a vedea în alianţa noastră un atu net al Timişoarei”, a fost mesajul transmis de rectorul Universităţii de Vest, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

„Înfiinţarea, în urmă cu un an a Alianţei Timişoara Universitară a fost un fapt istoric în oraşul nostru, prin care instituţii de referinţă pentru oraş, regiune şi chiar ţară şi-au dat mâna, într-un demers unic, dovedind cel mai puternic spirit de solidaritate. Universităţile timişorene membre ale alianţei nu sunt concurente, ci complementare şi pot oferi soluţii, prin expertiza pe care o au, fiecare în domeniul său, pentru toate problemele oraşului. Suntem aici o familie mare, reunită, care are menirea de a aduce soluţii, iar vocea autorizată a universitarilor trebuie să se facă mai mult auzită şi ascultată în societate.
Prin proiectele pe care le poate genera, Alianţa Timişoara Universitară poate atrage mai multe surse de finanţare, ceea ce ar însemna o mai bună perspectivă pe care să o oferim tinerei generaţii, de a rămâne în Timişoara. Faptul că acum suntem aici, împreună, şi gândim proiecte de viitor este poate cea mai mare realizare de până acum. Singurul meu regret este că această Alianţă nu a fost creată mai demult”, a precizat rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I”, prof. univ. dr. ing. Cosmin Alin Popescu.

Reuniunea s-a încheiat cu tradiţionala poză de grup, declaraţii de presă şi un moment artistic susţinut de îndrăgitul cuplu format din Maria Hojda şi Horia Crişovan.