Publicat: 16 Iulie, 2014 - 16:02
Share

Începând de miercuri, 16 Iulie, biletele la concertul pe care Al Bano îl va susţine în compania Rominei Power la Bucureşti, pe data de 5 Noiembrie, se găsesc în toate reţelele de ticketing. 

 

Evenimentul „Al Bano featuring a very special guest - Romina Power” va avea loc la Sala Palatului, fanii urmând a putea asculta live hit-uri precum „Felicità”, „Ci Sarà”, „Libertà”, „Dialogo”, „Acqua di mare”, „Sharazan” şi multe, multe altele...

Fanii care încă nu şi-au rezervat un loc la eveniment o pot face începând de miercuri, având la dispoziţie bilete se ce găsesc în toate reţelele de ticketing. Astfel, în afară de reţeaua BILETOO.ro (standul Biletoo.ro din Unirea Shopping Center, Librăriile Librarium şi Eminescu, magazinele Flanco şi Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor şi magazinul BiletFan - Staţia de metrou Unirii 1), biletele se găsesc şi la magazinele Diverta, oficiile poştale semnalizate Bilete.ro şi online, pe BLT.ro, BILET.ro, BILETE.ro, EVENTIM.ro şi MYTICKET.ro.

Al Bano şi Romina Power sunt unul dintre cele mai faimoase duo-uri din muzica internaţională. Cei doi au devenit faimoşi datorită unor hituri precum „Felicita”, „Sempre sempre”, „Nostalgia Canaglia”, „Liberta”, însă, în ciuda succesului fulminant, cei doi s-au despărţit la sfârşitul anilor '90. După două decenii, însă, revenirea spectaculoasa a cuplului italian Al Bano - Romina Power a fost vestea ce a luat prin suprindere toţi fanii. Nimeni nu a crezut că, în urma despărţirii furtunoase, ar putea urma o împăcare, aceasta fiind posibilă datorită iniţiativei Rominei, care, spre deliciul fanilor, a venit cu ideea de a forma din nou o pereche pe scenă.

Concertul „AL BANO featuring a very special guest - ROMINA POWER”, ce va avea loc la Sala Palatului din Bucuresti pe 5 Noiembrie, este organizat de Project Events.