16 ianuarie 2022

Bill Gates, acuzat de crimă la Înalta Curte din India 

Bill- Gates
Distribuie pe rețelele tale sociale:
Asociația Baroului Indian semnalează că au fost depuse acuzații de crimă la Înalta Curte din India împotriva a doi miliardari responsabili de vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19, Covishield, pentru uciderea unui tânăr de 23 de ani căruia i s-a injectat vaccinul.
Cei doi acuzați numiți sunt Bill Gates și Adar Poonawalla, directorul general al Serum Institute of India (SII), cel mai mare producător de vaccinuri din lume. Potrivit surselor de știri corporative, compania lui Adar Poonawalla produce nu numai vaccinul COVID-19 Covishield, ci și peste 50% dintre vaccinurile din lume care sunt injectate la bebeluși.
Acuzații fără că aceștia să fie numiți în document sunt și pe numele „altor oficiali și lideri guvernamentali implicați în uciderea unui tânăr de 23 de ani, care și-a pierdut viața din cauza vaccinării”, potrivit documentului.
Decedatul a luat vaccinul Covishield crezând în narațiunea falsă că vaccinul este complet sigur și, de asemenea, datorită cerinței de conformitate stabilite de Căile Ferate Indiene, conform căreia doar persoanele vaccinate cu ambele doze ar avea voie să călătorească.
Sursa citată afirmă, de asemenea, că Comitetul AEFI (Eveniment advers după imunizare) al Guvernului Indiei a admis recent că moartea doctorului Snehal Lunawat, în vârstă de 33 de ani, s-a datorat efectelor secundare ale vaccinului Covishield.
Raportul menționat a dezvăluit falsitatea afirmației făcute de sindicatul de vaccinuri precum că vaccinurile sunt total sigure.
Materialul continuă citând jurisprudența din India care: „să precizeze că înainte de a administra un vaccin sau orice tratament unei persoane, aceasta ar trebui să fie informată despre efectele secundare ale medicamentului și, de asemenea, despre remediile alternative disponibile”.
Dacă o persoană este vaccinată prin suprimarea faptelor sau prin minciuna că vaccinurile menționate sunt complet sigure, echivalează cu consimțământul obținut prin înșelăciune.
În India, vaccinarea sub înșelăciune sau prin forță/constrângere sau prin punerea anumitor condiții înșelătoare, este o faptă, atât civilă, cât și penală.”
Potrivit avocaților indieni care susțin speța, acest lucru îi face pe Bill Gates și Adar Poonawalla „co-conspiratori la crime în masă”.
Bill Gates și Adar Poonawalla, partenerii în fabricarea vaccinului Covishield (AstraZeneca), sunt acuzați pentru implicarea lor în conspirație.
În India, persoana care permite comercializarea falsă a produsului său este, de asemenea, considerată vinovată din cauza actului său de comitere și omisiune. În această privință, prevederile secțiunii 120(B), 34, 109 etc. din codul penal al Indiei sunt, de asemenea,citate  pentru a-i face pe Bill Gates și Adar Poonawalla vinovați de crime în masă, adică secțiunile 302, 115 etc. din legea penală a acestei țări.
Dacă vor fi găsiți vinovați, riscă pedeapsa cu moartea.
Conform opiniei experților, având în vedere dovezile, Bill Gates și Adar Poonawalla pot primi pedeapsa cu moartea.
Este menționat și un caz anterior împotriva lui Bill Gates pentru uciderea a 8 copii de sex feminin în timpul testelor  pentru vaccinul HPV Gardasil în India.
Petiționarul s-a bazat, de asemenea, pe antecedentele penale ale lui Bill Gates în uciderea a 8 copii de sex feminin prin testarea neautorizată a vaccinurilor HPV în India și pe o hotărâre a Curții Supreme în cazul Kalpana Mehta (2018) 7 SCC 1, care este o dovadă puternică împotriva Bill Gates și sindicatul său de vaccinuri.
Programul de vaccin anti poliomielită din India, sponsorizat de Bill Gates este, de asemenea, menționat în acuzații.
Petiționarul s-a referit, de asemenea, la dovezile planului sinistru al lui Bill Gates în programul de poliomielită, care a distrus viețile a 4,5 milioane de copii din India, deoarece sufereau de un nou tip de paralizie. Aceasta este, de asemenea, o dovadă suplimentară a mentalității perverse și criminale a lui Bill Gates.
Rechizitoriul spune că lui Bill Gates îi va fi refuzată cauțiunea și că bunurile sale din India vor fi în curând confiscate.
Materialul complet al acuzării poate fi consultat pe situl  The Indian Bar Association.
Deși este încurajator să citim că acuzațiile de ucidere în masă sunt de fapt depuse împotriva miliardarilor globaliști pentru crimele lor împotriva umanității pentru injecțiile împotriva COVID-19 care modifică genele, rămâne întrebarea dacă acest caz va fi sau nu adus vreodată în judecată.
Ciprian Pop