Publicat: 22 Mai, 2017 - 18:07

'România salută stabilirea acordului politic în cadrul UE27 în privința directivelor de negociere care vor urmări cu prioritate asigurarea protejării drepturilor cetățenilor europeni care locuiesc, lucrează sau studiază în Marea Britanie, precum și ale membrilor de familie ai acestora, respectarea angajamentelor financiare asumate de către Marea Britanie în calitatea sa de membru UE și protejarea acordului de pace Good Friday dintre Irlanda și Marea Britanie, în contextul redefinirii frontierelor Uniunii Europene', a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, la finalul reuniunii Consiliului Afaceri Generale (CAG) în format UE27, care s-a desfășurat, luni, 22 mai 2017, la Bruxelles.

Principalul punct de dezbatere în cadrul reuniunii a vizat adoptarea proiectului de decizie a Consiliului de autorizare a deschiderii negocierilor pentru un acord cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord care stabilește condițiile de retragere din Uniunea Europeană. În acest context, miniștrii pentru afaceri europene din statele membre UE au avut un schimb de opinii pe marginea directivelor de negociere și a priorităților urmărite de statele membre UE în cadrul acordului de retragere a Marii Britanii din Uniune.

Cu referire la drepturile și interesele cetățenilor în contextul Brexit, oficialul român a evidențiat că 'cetățenii români sunt pe primul loc în ceea ce privește interesele țării noastre în procesul privind ieșirea Marii Britanii din UE, iar eu am insistat pentru ca această abordare să se regăsească explicit în strategia de negociere a UE, urmărind protejarea drepturilor tuturor cetățenilor europeni de a locui, munci și studia în Marea Britanie, în condițiile asigurate de dreptul Uniunii Europene la momentul actual'. În plus, ministrul delegat a subliniat că România va 'susține continuarea cooperării cu partea britanică în scopul prevenirii și combaterii oricăror forme de discriminare sau abuz asupra lucrătorilor români din Regat. Pentru România, cheia negocierilor privind Brexit o reprezintă protejarea drepturilor românilor din Marea Britanie'.

Ministrul delegat a subliniat că 'România acordă o atenție deosebită problematicii referitoare la drepturile sociale, drepturile de pensie, având obiectivul de a se asigura că cetățenii europeni, inclusiv români, care beneficiază de aceste drepturi la momentul ieșirii Marii Britanii din UE, chiar și pentru cei care nu au ajuns la vârsta de pensionare, vor continua să aibă acces la aceste beneficii și după retragerea UK'.

'De asemenea, România susține recunoașterea tuturor calificărilor obținute în state membre UE înainte de ieșirea Marii Britanii pentru toți cetățenii europeni, inclusiv români, și va urmări ca acest aspect să fie gestionat și reglementat corespunzător și ulterior retragerii efective a Marii Britanii din UE', a subliniat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Ministrul delegat Ana Birchall s-a referit și la necesitatea ca Marea Britanie să își respecte obligațiile financiare față de Uniunea Europeană, precizând că 'toate aspectele referitoare la buget trebuie negociate într-o abordare integrată, în cadrul unui aranjament financiar unic, în conformitate cu articolul 10 al liniilor directoare adoptate de Consiliul European'.

În intervenția sa, ministrul delegat Ana Birchall a susținut necesitatea unei voci unitare, inclusive, coerente și solidare a UE în negocieri. Oficialul român a susținut abordarea negociatorului șef al Comisiei Europene, Michel Barnier, cu privire la importanța asigurării unui proces de negociere transparent atât în raporturile cu statele membre, cât și cu cetățenii europeni. 'Este necesar să evităm situația de a comunica pe mai multe voci, pentru că aceasta ar slăbi mesajul european și ar crea confuzie cu privire la unitatea noastră', a ținut să sublinieze ministrul delegat.

'Susținem abordarea Comisiei Europene cu privire la menținerea unei relații apropiate în viitor cu Marea Britanie, mai ales în ceea ce privește dimensiunea judiciară și de afaceri interne și cea de securitate și apărare', a adăugat oficialul român în intervenția sa la reuniune.

Pe parcursul reuniunii, România a mai susținut respectarea principiilor de bază convenite la nivelul UE, în special privind începerea negocierilor referitoare la cadrul viitor al relațiilor dintre UE și Marea Britanie numai după realizarea unor 'progrese substanțiale' cu privire la acordul de ieșire, inclusiv sub aspectul respectării de către Marea Britanie a tuturor angajamentelor financiare încheiate în calitate de stat membru.

Cu ocazia reuniunii, ministrul delegat Ana Birchall a avut o convorbire cu omologul din noul guvern de la Paris, Marielle de Sarnez. În cadrul discuției, ministrul român a adresat felicitări pentru rezultatele recentelor alegeri din Franța și a exprimat încrederea în consolidarea cooperării bilaterale pe teme ale agendei europene, în special în ceea ce privește buna pregătire în vederea asumării Președinției Consiliului UE în primul semestru al anului 2019.

În marja reuniunii CAG, ministrul delegat Ana Birchall va avea o întrevedere cu vice-ministrul pentru afaceri europene în cadrul MAE eston, Matti Maasikas, pentru discuții pe marginea priorităților Președinției estone a Consiliului UE (semestrul II 2017) și a subiectelor de interes comun în domeniul afacerilor europene.