28 septembrie 2022

Black SEAmphony Festival, Ediţia I

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Direcţia Cultură, Educaţie, Sport, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, în parteneriat cu Asociaţia Philson Young, organizează prima ediţie a Black SEAmphony Festival.

Publicul este invitat trei seri la rând, în perioada 19-21 august, începând cu ora 20.30, în Piaţa Ovidiu să asculte, să danseze şi să recunoască repertorii diverse, pornind de la muzica clasică, muzica pop-crossover, rock şi piese de radio recognoscibile, care satisfac gusturi muzicale dintre cele mai variate.

19 AUGUST – PE ARIPILE MUZICII

Publicul va putea recunoaşte coloane sonore din filme celebre precum: „Războiul Stelelor”, „Titanic”, „Games of Thrones”, „Rocky”, „Zorro”, „Cei 7 magnifici” etc.

Împreună cu artiştii Orchestrei Simfonice Bucureşti, vor urca pe scenă Irina Baianţ, cunoscută soprană şi compozitorul şi dirijorul Andrei Tudor.

Irina Baianţ este o culoare intensă în muzică clasică, o strălucire aparte care îmbină muzica clasică cu pop şi crossover, soprana care sparge tiparele standard ale fiecăruia, în percepţia despre operă. Cu o vastă experienţă scenică, zeci de mii de triluri colorate pe care le-a dat lumii în ultimii 10 ani de carieră, a dus România pe harta internaţională a performanţei lirice cu lumina ei caldă şi catifelată între palmele aplauzelor.

20 AUGUST – NOTTE SOTTO LE STELLE

În cea de a doua seară, alături de Orchestra Simfonică Bucureşti, publicul va avea bucuria să îl asculte pe îndrăgitul artist de talie internaţională Alessandro Safina, care va susţine spectacolul NOTTE SOTTO LE STELLE. Dirijorul acestei seri este Francesco Rosa.

Alessandro Safina a cântat la New York, la Radio City Hall, la Londra, în prezenţa Reginei Elisabeta, într-un concert alături de artişti precum Elton John, Cher, Jennifer Lopez şi la Monte Carlo, ca invitat al Prinţului Rainier.

A fost la Seul pentru concertul de deschidere a Cupei Mondiale de Fotbal din 2002, dirijat de maestrul Chung. Tot în Coreea, a susţinut numeroase concerte alături de Sumi Jo. Susţine concerte în Brazilia, Sao Paulo şi Rio, Canada, Olanda şi multe alte ţări din întreaga lume.

În ultima perioadă, a concertat în multe ţări, printre care Brazilia, Coreea, Israel, Olanda, România, Turcia, SUA, Mexic, Grecia etc. În plus, a participat la turneul din Asia al lui Sarah Brightman în calitate de „invitat special”.

21 AUGUST – ROCK THE SYMPHONY /ROCK SYMPHONIC

În cea de a treia seară, Orchestra Simfonică Bucureşti va încheia Festivalul BLACK SeaMPHONY printr-un concert cu un concept dinamic, intitulat ROCK SYMPHONIC.

Cătălin Opriţoiu, solistul acestui concert va interpreta Anotimpurile de Antonio Vivaldi, reorchestrată în varianta pop/ rock de Eduard Dabrowski, care va dirija acest concert, Artiştii vor interpreta melodii din repertoriul trupelor The Beatles, QUEEN, LEDZEPELIN, AC/DC, etc.

Ca reprezentant al şcolii moderne de interpretare flautistică, Cătălin Opriţoiu a încântat publicul în numeroase concerte ca solist, acompaniat de orchestră, în mari centre culturale europene: Elveţia, Spania, Germania, Franţa, Italia, Austria.

A colaborat cu diverse personalităţi muzicale: Seiji Ozawa (Japonia), Denno Foster (Germany), Octav Calleya (Spain), Atsushi Nukii (Japan), Horia Andreescu, Sergiu Comissiona, Mircea Cristescu, Corneliu Dumbrăveanu, Marian Didu (România).

Sursa foto Pixabay