Publicat: 14 Septembrie, 2016 - 10:33

Invitație la dezbatere, 15 septembrie, ora 15.00, Hotel Ramada Majestic, Sala Academiei

Blocul Național Sindical în parteneriat cu Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe Agrostar organizează joi, 15.09.2016, începând cu ora 15.00, o dezbatere cu tema:

”Crearea unui sistem partenerial public-privat pentru reprezentarea lucrătorilor români în sectorul agricol din Italia”.

Evenimentul va avea loc la Hotel Ramada Majestic (Calea Victoriei 38-40, sector 1, București), sala Academiei. 

Evenimentul se va derula împreună cu partenerii sindicali italieni, respectiv Confederația Generală a Muncii din Italia (Confederazione Generale Italiana del Lavoro) - CGIL și Federația Lucrătorilor din Agroindustrie din Italia (Federazione Lavoratori Agroindustria) - FLA.

Au fost de asemenea invitați să participe reprezentanți ai următorelor instituții publice din România:

·         Administrația Prezidențială,

·         Cancelaria Primului Ministru,

·         Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice,

·         ANOFM,

·         Casa Națională de Pensii,

·         Ministerul Educației,

·         Ministerul Administrației și Internelor,

·         Ministerul Finanțelor Publice,

·         Ministerul Afacerilor Externe.

Această dezbatere are ca obiectiv facilitarea creării unui mecanism capabil să asiste și să protejeze lucrătorii români ce desfășoară activitate în sectorul agricol din Italia. 

 
Secară Ioana

Blocul Național Sindical