Publicat: 16 Octombrie, 2014 - 20:08
Declarația presedintelui Băsescu, înaintea participării la Summitul Asia - Europa (ASEM) de la Milano

Președintele României, domnul Traian Băsescu, a susţinut joi, 16 octombrie a.c., pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni, o declaraţie de presă înaintea participării la Summitul Asia - Europa (ASEM) care se va desfășura în perioada 16 - 17 octombrie a.c. la Milano, Republica Italiană

„Bună dimineaţa! Deci astăzi şi mâine voi participa, la Milano, la cea de a zecea sesiune a formatului de dialog Asia - Europa, prescurtat ASEM. Summitul va avea trei părţi. Prima este destinată relaţiilor economice între Asia de Sud-Est şi Europa, cea de a doua sesiune este dedicată cooperării între Asia şi Europa în soluţionarea problemelor globale. Şi va fi o a treia sesiune, care este dedicată strict şefilor de stat participanţi şi care va aborda probleme de securitate. Această parte nu va fi introdusă în concluziile acestui summit şi, probabil, măsura a fost luată pentru că există certitudinea dificultăţii ajungerii la un consens, având în vedere că temele care se vor discuta sunt legate de situaţia din Ucraina, procesul de pace din Orientul Mijlociu, situaţia din Marea Chinei de Sud, situaţia din Coreea şi alte subiecte extrem de sensibile. La summit vor participa 21 de state din Asia şi 30 de state din Europa. Cele 30 de state sunt 28 membre ale UE şi două, tot din Europa, nemembre ale UE, este vorba despre Elveţia şi Norvegia. De asemenea, la summit va participa preşedintele Consiliului European, preşedintele Comisiei Europene, precum şi secretarul general al Organizaţiei Statelor din Sud-Estul Asiei. Summitul este important pentru că abordează pe fond problema relaţiilor economice şi a dezvoltării durabile în cele două regiuni, iar, în opinia mea, cel mai important lucru şi care va fi şi zona sensibilă a primei sesiuni este legată de liberalizarea schimburilor economice între cele două continente, Asia şi Europa. În ce ne priveşte, vom fi susţinători ai unor soluţii de liberalizare cât mai adânci în relaţiile economice dintre Asia şi UE, sigur, respectându-se preceptele UE. În problematica de securitate, în linii mari, poziţiile noastre sunt cunoscute, atât în ceea ce priveşte Ucraina, cât şi în ceea ce priveşte situaţia din Orientul Mijlociu. Le vom susţine pe cele care tradiţional sunt poziţiile noastre, cel puţin în ultimii zece ani. Cam asta despre summitul de la Milano. Va dura astăzi şi mâine. 

Aş face o precizare, pentru că am văzut că un post de televiziune a coborât atât de jos în propaganda de denigrare încât am aflat de la televizor despre atacuri cerebrale, despre internări la Spitalul Militar din Bucureşti, la Fundeni, la Viena. Le-aş spune că autorizez cei 10 medici din comisia care s-a format anul acesta, când mi-au făcut vizita medicală, deci public îi autorizez să dea relaţii oricărui ziarist care este interesat de starea de sănătate a preşedintelui. Nu a existat niciun astfel de incident de sănătate, cel puţin în cei zece ani, nu ştiu după ce îmi termin mandatul şi pot să vă spun că am o singură boală: am boală pe hoţi. Şi asta nu se tratează. Asta este ce am avut de spus. Vă mulţumesc mult. O zi bună!”.

Localizare: 

Geolocation is 45.4654219, 9.18592430000001