Publicat: 24 Septembrie, 2014 - 13:19
Share

Fostul premier Emil Boc spune că alegerile prezidenţiale din acest an sunt mai interesante "ca niciodată”, datorită numărului mare de candidaţi, 14, înscrişi în cursa electorală.

"Alegerile prezidenţiale din acest an sunt mai interesante ca niciodată, dacă ne gândim, poate, şi la numărul de candidaţi. Niciodată nu am avut 14 candidaţi la cea mai înaltă funcţie în stat. Dintre care doi candidaţi sunt femei. (...) Şi pentru mine a fost o surpriză să văd foarte mulţi candidaţi pe ultimii metri, dar dacă au îndeplinit condiţiile legale, suntem în democraţie, oricine are dreptul de a candida dacă îndeplineşte condiţiile legale”, a spus Boc, miercuri, într-o conferinţă de presă.