28 noiembrie 2021

Bogdan Gheorghiu: Coresi este foarte aproape de a ieşi din insolvenţă

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a participat joi, 18 noiembrie, la o vizită de lucru la C.N.I. CORESI S.A., unde a discutat cu Administratorul Special, Mihai Firică, şi cu salariaţi ai companiei, despre procedura complexă pentru ieşirea din insolvenţă, dar şi despre maniera în care au reuşit să depăşească provocările economice, rămânând în acelaşi timp un actant economic puternic pe piaţa tipografiilor.

„Datorită administratorului special Mihai Firică şi a echipei pe care a construit-o în jurul său, Coresi este foarte aproape de a ieşi din insolvenţă. Implicarea şi parteneriatul cu operatorii economici asigură continuitatea acestei tipografii cu tradiţie şi cu sute de meserii, care nu se vor pierde. Începând cu pregătirea procesului de tipar şi până la realizarea produsului final, Coresi reprezintă o companie care dispune de o dotare complexă, cu aparatură adaptată cerinţelor din piaţa
tiparului, ceea ce îi permite să rămână pe primele locuri în privinţa calităţii produselor poligrafice de orice fel. Coresi reprezintă un partener al editurilor, al cărţilor şi al publicaţiilor seriale şi îmi doresc să devină un hub cultural care să susţină activ industriile creative”, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

„Dacă la începutul mandatului meu de administrator special, Coresi avea o datorie de 28 milioane lei, astăzi datoria a fost diminuată până la suma de 16 milioane lei. Până la finalul anului, anticipez plata întregii datorii. Avem suma în cont, din valorificări, existând posibilitatea achitării integrale a acesteia şi prin completarea cu „darea în plată” a unor spaţii către RA-APPS. Din luna martie, Coresi a trecut pe profit, existând perspectiva unui profit consistent la finalul
acestui an, în comparaţie cu anii trecuţi, în care s-au înregistrat pierderi. Acest lucru este posibil datorită angajaţilor care au o cultură organizaţională excepţională. Coresi trebuie să atragă totodată tineri, care să deprindă abilităţile tehnice şi să continue moştenirea”, a declarat Mihai Firică, administrator special C.N.I. CORESI S.A.

Fostul „Centru Poligrafic Casa Scânteii” a fost construit în doar 4 ani, în intervalul 1952-1956, şi a fost vreme de 50 de ani considerat cea mai înaltă clădire publică din Capitală. Clădirea proiectată de Horia Maicu a fost gândită ca un spaţiu multifuncţional. Deşi proiectul a fost inspirat după modelul Universităţii Lomonosov din Moscova, pentru documentarea proiectării s-au vizitat şi repere arhitecturale româneşti aşa cum sunt mănăstirile Horezu, Curtea de Argeş sau Cozia. S-au ales astfel câteva elemente decorative reprezentative cum ar fi şiragurile de coloane de la baza corpurilor joase din stânga şi din dreapta corpului
central, dar şi elemente din arhitectură tradiţională, cum este fereastra dreptunghiulară adâncită în zid.

Fostul Combinat Poligrafic „Casa Scânteii” s-a transformat, după 1989, în Regia Autonomă a Imprimeriilor „Coresi”. La rândul său, regia s-a transformat, în februarie 1999, în Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi, în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome, aprobată prin Legea nr. 207/1997. În anul 2013, Coresi a intrat în insolvenţă ca urmare a unor decizii ineficiente economic.