17 octombrie 2021

Bogdan Gheorghiu: PNL a decis ca nominalizarea PNL pentru funcţia de prim-ministru, la consultările de luni, să fie Florin Cîţu

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Delegaţia PNL care va participa luni la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis va fi formată din Florin Cîţu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode şi Iulian Dumitrescu.

„Partidul Naţional Liberal a decis în şedinţa Biroului Executiv Naţional ca nominalizarea PNL pentru funcţia de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, să fie Florin Cîţu, prim-ministrul interimar, preşedintele PNL… Astfel, în conformitate cu articolul 89 litera o, BEx al PNL a decis în unanimitate ca propunerea pentru Biroul Politic Naţional al PNL, pentru funcţia de prim-ministru, pe care PNL o va face în cadrul consultărilor cu preşedintele României să fie Florin Cîţu”, a scris vineri pe Facebook ministrul interimar al Culturii, Bogdan Gheorghiu, membru al BEx.

Liberalii sunt aşteptaţi la discuţii, la ora 12,00.