Publicat: 5 Decembrie, 2016 - 10:05

Fostul acţionar de la Dinamo, Cristi Borcea, se află de cinci zile pe patul de spital. Naşul său, Gigi Becali, spune că este conectat la aparate, iar starea sa, cauzată de stres, este una foarte critică.

Fostul dinamovist se confruntă cu o boală de inimă şi prezintă probleme cu circulaţia sângelui. 

"El este la spitalul de urgenţă, ştiţi că are o operaţie, are cinci stenturi puse. Are venele înfundate 50%, are piciorul rece, o chestie de genul ăsta... A zis că dacă o ţine în stresul ăsta aşa şi se accentuează boala, el poate să moară în orice moment. Necazurile din ultima vreme l-au făcut pe Borcea să cedeze. El plânge şi m-a sunat şi plânge la telefon, finule, mai suport eu?. Îl amăgesc, mai ai puţin... Nu vezi că de un an de zile nu mă lasă acasă, zi-mi ce să fac?", a declarat Gigi Becali la România TV.