Publicat: 23 Iulie, 2019 - 16:17

Boris Johnson a fost ales noul lider al Partidului Conservator din Marea Britanie, aflat la guvernare, și va deveni astfel prim-ministru, în locul Theresei May, potrivit unui anunț oficial al conducerii partidului.

Boris Johnson, fost primar al Londrei,  fost ministru de Externe și fost jurnalist la Bruxelles, a fost ales  cu un număr dublu de voturi față de contracandidatul său, Jeremy Hunt.

Astfel, Boris Johnson a obținut 92.153 de voturi, în timp ce Jeremy Hunt a obținut 46.656 de voturi, în cadrul scrutinului la care au participat membri ai Partidului Conservator (de centru-dreapta), aflat la guvernare în Marea Britanie. Prezența la urne în cadrul scrutinului intern a fost de 87,4%.

Boris Johnson va ține primul discurs în calitate de prim-ministru miercuri, la Palatul Buckingham. Tot atunci, regina Elisabeta a II-a va investi noul guvern, iar Johnson își va începe oficial mandatul de prim-ministru.

Theresa May, premierul de până acum al Marii Britanii, l-a felicitat imediat pe Twitter pe noul lider al Partidului Conservator și viitor prim ministru al Marii Britanii: "Felicitări lui Boris Johnson pentru alegerea în funcția de lider al Partidului Conservator. Acum, trebuie să muncim împreună pentru un Brexit care să folosească întregului Regat Unit și pentru a-l ține pe  Jeremy Corbyn în afara guvernării. Veți avea sprijinul meu complet de pe băncile din spate."

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Geo: