Publicat: 14 Martie, 2013 - 17:54
Share
Corespondență de la Bruxelles

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, se reunesc joi şi vineri, la Bruxelles în cadrul Consiliului European de primăvară.

Anterior, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a transmis  membrilor Consiliului European o scrisoare în care se precizează că, executivul european a lansat cinci priorități esențiale în cadrul analizei anuale a creșterii pentru 2013, priorități care au fost aprobate de Consiliu și pot fi folosite drept referință pentru programele naționale care urmează să fie trimise Comisiei în aprilie. În opinia oficialului european, eforturile statelor membre încep să dea roade, iar dezechilibrele importante din economia europeană încep să fie corectate şi s-au înregistrat progrese în ceea ce privește consolidarea fiscală, reducându-se deficitele fiscale globale și menținându-se sub control creșterea ponderii datoriei în PIB. Barroso apreciază că,  perspectivele sunt în continuare dificile, având în vedere că în 2013 se preconizează o creștere a PIB-ului de aproximativ 0,1 % în UE și de -0,3 % în zona euro, iar ajustările de bilanț în scopul reducerii datoriei publice și private continuă să reprezinte o povară pentru creșterea economică pe termen scurt.
 

"În unele state se văd progrese, iar în altele trebuie investit mai mult în reforme structurale, iar îmbunătățirea competitivității nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de a crea prosperitate și de a susține nivelul de trai și valorile europene (statele membre care înregistrează rezultatele cele mai bune sunt de două ori mai productive decât cele care înregistrează performanțele cele mai scăzute)", se mai spune în scrisoarea menţionată.

 

Comisia europeană a hotărât să direcționeze fonduri UE către sprijinirea oportunităților de angajare a tinerilor și către facilitarea accesului la finanțare pentru IMM-uri, motiv pentru care s-a convenit asupra Garanției pentru tineret și s-a ajuns la un acord în ceea ce privește acordarea de finanțare suplimentară în următorul cadru financiar multianual pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor, se spune în finalul scrisorii transmise celor 27 de lideri.

În paralel, câteva mii de persoane au sosit joi, la Bruxelles, din Belgia, Germania, Franţa, Marea Britanie sau Polonia, pentru a manifestat în faţa sediului Consiliului, pentru a denunţa politicile de austeritate.

"Habemus austeritas, în Europa", a declarat în discursul său Anne Demelenne, secretar general al federaţiei sindicale belgiene FGTB, într-o aluzie la expresia care a anunţat, miercuri seara, alegerea unui nou papă.

"Ne aflăm aici pentru a avertiza Consiliul. La fiecare Summit, oamenii muncii sunt puşi în pericol', a atras atenţia lidera sindicatelor belgiene. Cea mai mare parte a participanţilor la protestul organizat de Confederaţia Europeană a Sindicatelor /CES/, cuprinzând 85 de organizaţii din 36 de ţări, au reprezentat-o belgienii, între care aproximativ 3000 de lucrători de la grupul american Caterpillar, care a anunţat recent suprimarea a 1400 de posturi în Belgia.

La miting participă de asemenea, câteva sute de salariaţi ai companiei metalurgice ArcelorMittal, de la uzinele din Liege /Belgia/ şi Florange /Franţa/, la rândul lor puternic afectate de restructurări. O delegaţia a protestatarilor s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, şi cel al Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, prilej cu care secretarul general al CES, Bernadette Segol a afirmat că, "rReformele structurale nu vor face decât să pună presiune asupra celor care au plătit deja pentru efectele crizei". "Nu putem să ne facem că nu vedem neliniştea socială", a afirmat Van Rompuy, care a făcut apel la răbdare şi a argumentat că efectele pozitive ale măsurilor luate se vor face simţite "cu o anumită întârziere".