25 octombrie 2021

Bucharest International Dance Film Festival lansează apelul de înscrieri pentru ediţia 2021

Distribuie pe rețelele tale sociale:

BIDFF – Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, deschide sesiunea de înscrieri pentru secţiunile competiţionale de scurtmetraje ale celei de-a şaptea ediţii, care va avea loc între 1-5 septembrie, la Bucureşti. Datele limită la care se pot trimite aplicaţiile sunt 25 iunie (normal) şi 16 iulie (târziu).

Prin tema „Potential Worlds”, cea de-a şaptea ediţie a BIDFF invită artiştii şi spectatorii să-şi imagineze arta viitorului ca un ecosistem dinamic care încorporează noi elemente şi mutaţii. Începând cu acest an, festivalul îşi extinde direcţia de programare prezentând lucrări hibride futuristice şi caută să prezinte lucrări cinematografice provocatoare care chestionează relaţia dintre manifestările artistice şi procesul rapid de digitizare.

Viziunea curatorială a BIDFF îşi propune să descifreze, modeleze, transforme sau revoluţioneze aceste concepte. BIDFF este o platformă pentru filme inedite care folosesc mişcarea că principalul lor limbaj şi corpul ca principalul lor subiect.

BIDFF încurajează sincretismul şi dialogul dintre mişcare şi diversele forme de cinema şi artă vizuală, de la cele mai tradiţionale la cele experimentale şi lucrări VR. Pe lângă proiecţiile de film, festivalul va include şi mese rotunde, expoziţii, prezentări publice şi laboratoare de producţie de film.

La BIDFF 2021 pot fi înscrise scurtmetraje de dans live action sau animaţie, în orice gen: ficţiune, documentar sau experimental, produse în ultimii doi ani, care nu depăşesc 20 de minute în lungime şi au o calitate minimă Full HD (1080p).

Înscrierea filmelor se face prin intermediul Film Freeway. https://filmfreeway.com/bidff2021.

Datele limită la care se pot trimite aplicaţii sunt 25 iunie (normal) şi 16 iulie (târziu). Fiecare regizor poate înscrie maximum 2 filme în competiţie. Toţi cei interesaţi sunt rugaţi să verifice taxele aferente categoriei şi deadline-urilor înainte de a transmite aplicaţia. Aplicanţii vor primi răspunsul referitor la selecţia filmului înscris, până pe 1 august 2020.

BIDFF recunoaşte excelenţa, noutatea şi discursul artistic curajos, oferind premii în valoare de 1500 de euro, pentru Cel mai bun film internaţional şi Cel mai bun film românesc.

Intrarea la toate evenimentele festivalului va fi liberă, mai puţin atelierele care necesită înscriere în prealabil.