Publicat: 12 August, 2019 - 16:00

De mai bine de zece ani se discută, cu documentele în mână, despre faptul că Bucureștiul are urgentă nevoie de un al doilea aeroport de mare capacitate care să-l conecteze la traficul internațional în continuă creștere. Dar, tot de un deceniu, nu se întâmplă nimic concret. O speranță în acest sens a oferit însă premierul Viorica Dăncilă, care a anunțat includerea printre cele opt mari obiective strategice de investiții ale Guvernului și a unui nou aeroport în sudul Capitalei.

Cronologie

Încă din anii 80 Ceaușescu intenționa să facă încă un aeroport în apropierea Capitalei. Proiectanții de la   IPTANA au prezentat o variantă care viza comuna Adunații Copăceni. Argumentele în favoarea acestei locații sunt că aici exista un platoul de 3.600 hectare cu o diferență de nivel de 60 70 cm iar viteza vântului nu depășește cinci m pe secundă, condiții de care Otopeniul nu beneficiază. Cu atât mai mult cu cât aici râurile Argeș și Neajlov fac ca ceața să nu persiste ore întregi ca în alte perimetre din jurul Capitalei.
Ceaușescu nu a mai apucat însă să se ocupe de punerea în practică a acestei idei care a revenit în actualitate abia prin 2008, când economia începuse să „duduie”, în mandatul lui Tăriceanu. La propunerea lui Ludovic Orban, ministru al Transporturilor la acea vreme, acesta a aprobat o Hotărâre de Guvern care prevedea construcția aeroportului internațional București Sud la Adunații Copăceni. Cu doar câteva luni înainte de anunțul Guvernului Tăriceanu, fostul director al Aviației Civile, Sorin Stoicescu, comenta un anunț al unor oficiali ai Ministerului Transporturilor: „Un nou aeroport va contribui la dezvoltarea Sudului Capitalei”. Acesta considera că aeroportul ar trebui construit prin concesiune sau prin parteneriat public privat.

Ludovic Orban Călin Popescu-Tăriceanu Sorin Stoicescu

Pe 8 septembrie 2008 premierul Tăriceanu  preciza că decizia privind amplasamentul aeroportului din sudul Capitalei va fi luata după finalizarea studiului de fezabilitate și după ce Ministerul Transporturilor va prezenta toate variantele, alegerea urmând să țină cont de factorul economic. Guvernul condus de acesta decisese în luna august efectuarea unui studiu de fezabilitate Pentru construcția unui aeroport în zona de Sud a Bucureștiului, „ca urmare a creșterii traficului pe aeroporturile Otopeni și Băneasa”. Se aproba „realizarea unui nou aeroport în zona municipiului București lucrare prioritară în completarea direcțiilor de dezvoltare a infrastructurii de transport prevăzute în anexa numărul 7 la legea numărul 36 3 pe 2006 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului Național” -  scria în documentul semnat de Tăriceanu.

 
Din cauza intervenției brutale a crizei proiectul a fost însă amânat. Anunțul a fost făcut de Ministrul Transporturilor de la acea vreme, Radu Berceanu, care a declarat că condițiile actuale nu mai permiteau acel lucru. În 2009 el a revenit însă cu ideea necesității construcției unui nou aeroport.
Dacă inițiativele statului s-au blocat, a fost rândul privaților să intervină. Patronul companiei Blue Air, Nelu Iordache, a început să se intereseze de posibilitatea construcției unui aeroport privat. A obținut inclusiv avizul de la Autoritatea Aeronautică  și a început să cumpere teren în zonă.
 
Un impuls pentru pregătirile necesare a fost dat de planul urbanistic zonal care a fost aprobat în 2012. Locul unde urma să fie amplasat viitorul aeroport privat era situat la 400 m de drumul național DN 5 la jumăatea lunii aprilie într-o conferință de presă Nelu Iordache a anunțat că proiectul privind construcția aeroportului a intrat în linie dreaptă. Proiectul realizat de Infra Group includea aerogară pentru 40.000 de 45.000 de metri pătrați proiectate cu o capacitate pentru două milioane de pasageri anual principalele aeronave care urmau să utilizeze aeroportului erau de tip C, dar dotările din zona pistei trebuiau să fie concepute în scopul de a permite ca toate tipurile de aeronave comerciale să îl poată utiliza după îmbunătățirile ulterioare.
 

Gheorghe Răcaru

Aeroportul ar putea fi gata în 30 de luni de la obținerea autorizației de construcție - declara Gheorghe Răcaru, directorul de strategie al grupului de firme controlat de Nelu Iordache - ceea ce ar fi însemnat că în 2015 România putea avea un nou aeroport la sud de Capitală. Proiectul era descris ca una dintre cele mai mari investiții private non industriale din România, cu o valoare de 200 - 220 milioane de euro și care crea în zonă până la 2.000 de noi locuri de muncă.


 
 

Sorin Fodoreanu

Aeroportului de la Adunații Copăceni ar fi urmat să concureze Otopeniul. În dezbaterea a intervenit și senatorul Sorin Fodoreanu care a lansat ideea unui parteneriat public-privat pentru construcția aeroportului la Alexeni, în județul Ialomița. Ideea lui nu s-a bucurat însă de susținere.
 
În sprijinul opțiunii pentru Adunații Copăceni au intervenit și o serie de comentarii legate de situația din Bulgaria, al cărei unic aeroport internațional era la Sofia, toată zona de Sud a Bulgariei, de la Ruse până la Silistra ar fi avut posibilitatea să evite drumul de sute de kilometri până la Sofia putând lua cursele aviatice de la București, de la  distanțe de până în 100 de km.
 
2012. Compania Infra Group, deținută de Romstrade și Blue Air, a semnat un contract de consultanță Financiară cu Lufthansa Consulting, vizând demararea proiectului aeroportului internațional București Sud. Aeroportul urma să fie proiectat pentru a găzdui aeronave de categoria C pentru zboruri scurte și medii în spațiul european, cu capacitate de până la 180 de pasageri. Aeroportul urmă sa acopere o suprafață de 255 de hectare, necesitând o investiție estimată de 200 milioane euro iar durata proiectului ar fi fost de aproximativ 30 de luni de la obținerea autorizației de construire.
 

Ioan Rus

În 2014 au intervenit disputele legate de destinația pe care urma să o primească prin Master Planul de Transporturi Aeroportul Băneasa, ministrul Transporturilor Ioan Rus a cerut explicații de la ANCOM privind eliminarea acestuia din master plan și a vorbit despre posibilitatea construcției unei noi aerogări în capitală.  El a adăugat că orice capitală adevărată din Europa are minimum două aeroporturi: „Fiți sigur că și Bucureștiul o să aibă, eventual în timp. Dacă am fi extrem de serioși de harnici atunci Bucureștiului îi trebuie un aeroport mare în altă parte decât în Băneasa sau Otopeni”.
 
Ulterior, când se mai credea că planul poate fi continuat, Gheorghe Răcaru  declara că traficul de pasageri prevăzut pentru prima fază a proiectului de la Adunații Copăceni ar fi fost de două milioane de persoane, adică puțin mai mult decât traficul înregistrat cu un an în urmă pe Aeroportul Băneasa. Potrivit lui Răcaru suprafața aeroportului urma să fie de 40 45.000 metri pătrați din care 15% ar fi reprezentat zona de magazine și cafenele. El a mai precizat că noul aeroport va avea 10 până la 14 porți de îmbarcare cu acces la burduf, zonă de parcare, turn de control și o singură pistă de 3.200 m. Până în momentul prezent investiția lui Nelu Iordache, patronul Blue Air,  era reprezentată de achiziția a 300 de hectare de teren și de studiile de fezabilitate efectuate. Potrivit lui Răcaru investiția în aeroport viza trei faze . „Noi estimăm că investiția pentru faza finală va fi de 200 - 220 milioane de euro, primă fază va necesita o investiție de 100 - 120 milioane de euro”, iar taxele de pe aeroportul de la Adunații Copăceni urmau să fie mai mici decât cele de pe Otopeni sau cele de la aeroportul din Cluj Napoca.

 
 În ședința de guvern din 28 iunie 2018 premierul a anunțat  opt proiecte strategice de investiții ce urmau să fie realizate în parteneriat public privat în cadrul programului de guvernare. Potrivit Guvernului aeroportul din zona de Sud urmează să devină un punct de tranzit în deplasările pasagerilor către regiunile Asia - Pacific și Europa -  America. Executivul a mai anunțat că dimensiunea aeroportului va trebui proiectată pentru un trafic de aproximativ 30 milioane de pasageri pe o suprafață desfășurată de maxim 1.600 de hectare și să fie dotat cu cel puțin două terminale. În măsura în care se vor identifica asemenea suprafețe la autoritățile locale aceste autorități pot participa la construirea societății de proiect. Accesul la aeroportul București Sud se va face și pe noua autostradă București - Alexandria - Craiova și pe centura Bucureștiului care e prevăzută să treacă în apropiere cât și pe noua Magistrală de metrou Bragadiru Piața Unirii.
De asemenea, accesul la noul aeroport era facilitat de locație (Adunații Copăceni) întrucât puteau fi folosite centura Bucureștiului precum și DN5 și DN6.

Sudul Capitalei așteaptă aeroportul cu brațele deschise și cu terenul adecvat

Dan Cezar Rusu, primarul de la Adunații Copăceni, este un om cu picioarele pe pământ. Nu se lasă luat de valuri de entuziasm ieftin și cântărește cu grijă orice situație. Este om de-al locului, a lucrat în primărie pe vremea predecesorului său, iar oamenii îl prețuiesc pentru spiritul gospodăresc și realismul - și eficiența - inițiativelor sale.
L-am vizitat la primărie, în sala de consiliu, decorată cu hărți și proiecte care vor putea face din localitate un centru urban. Este deja pe cale să devină, mai ales că din cei 9.000 de locuitori ai celor patru sate aparținătoare vreo 2.000 sunt bucureșteni care au decis să locuiască și să trăiască într-un mediu mai curat și mai puțin agitat. Din cei 53 de km de drumuri ale comunei, 27 sunt asfaltați, iar pentru restul sunt în desfășurare proiecte. „Asfaltul este primul pas spre oraș” - îmi spune Cezar și adaugă că al doilea este canalizarea, care se va realiza din fonduri europene. Comuna are două școli și dispensar și o rețea comercială suficient de bine aprovizionată și diversă pentru ca oamenii să nu mai bată drumurile până la oraș. Chiar dacă Bucureștiul este practic la doi pași.

Cum vede primarul viitorul comunei?

Cu realismul care îl caracterizează.  Știe că sunt de făcut o mulțime de pași ca să poți ajunge la un nivel pe care oamenii și-l doresc. El vede lucrurile mai așezat. Mizează, bineînțeles, pe atragerea de investitori - fără ei nu se poate face mare lucru. Și îi caută cu atenție pe cei serioși. În comună e o baltă de 15 hectare, alimentată din izvoare naturale și care se varsă în Argeș. Amenajarea acesteia este unul dintre obiectivele sale principale. Nu a dat curs unor oferte neserioase, venite din partea unor oameni care doreau să câștige rapid fără să investească prea mult, într-o zonă de agrement fără logistica necesară.

Primarul din Adunații Copăceni
Dan Cezar Rusu

A fost însă atras de oferta unui mai vechi investitor din zonă, omul de afaceri israelian Shmuel Lev, deținător deja al unor mari suprafețe de teren de peste 1000 ha achiziționate de-a lungul ultimilor 15 ani, în care a investit zeci de milioane euro. Lev așteaptă și el cu nerăbdare construcția aeroportului ca o excelentă oportunitate de a face și alte investiții - hoteluri în mod special (deține în București și Otopeni patru hoteluri). Acesta a prezentat un proiect complex, menit să transforme balta comunală în parc natural, destinat atât agrementului cât și serviciilor. Cu casă pentru persoane în vârstă și un sat turistic - ceva de genul kibbutz-urilor din Israel, în care părinții să își aducă copiii pentru a vedea și înțelege cum se trăiește în armonie cu natura. Unde aceștia pot să găsească animalele domestice pe care le știu doar din cărțile cu poze și să participe la diferite activități practice. Este un proiect în valoare de vreo 10 milioane de euro pentru care se fac acum preparativele de ordin financiar necesare perfectării unei asocieri profitabile pentru comună.
 
Deși nu vorbește prea mult despre acest subiect, Cezar Rusu este încrezător în proiectul - amânat temporar, crede el - al unui al doilea mare aeroport al Capitalei. Nicăieri altundeva nu se întrunesc condițiile naturale de aici - suprafață de teren plat suficient de mare, acces rapid spre Capitală, condiții climatice de care nu dispune Otopeniul cel blocat de ceață zile bune din an (aici ceața este absorbită rapid de coridorul acvatic spre Argeș). „Este nevoie și de puțin noroc” - spune el, convins că norocul îi ajută pe cei în stare să îl gestioneze. Și - ca principal argument - e convins că în nici un alt loc din jurul Bucureștiului nu se poate beneficia, cu costuri rezonabile, de o suprafață atât de mare cât cea deja disponibilă aici la Adunații Copăceni.
 
Ce spun oamenii despre aeroport? Continuă să spere că aceasta va prinde contur și că va oferi locuitorilor din zonă nu doar slujbele la care visează, dar și nivelul de civilizație pe care îl va aduce o dată cu dotările sale.
 
Am făcut un tur prin comună cu Duster-ul primarului. De o parte și de alta a străzilor asfaltate, case frumoase și gospodării îngrijite, precum și oameni care nu și-au pierdut bunul obicei strămoșesc de a se saluta. Cu atât mai mult cu cât cel căruia îi urează zi bună este acela pe care l-au ales în fruntea obștii.  

(Octavian Andronic)

Vezi și: BUCUREȘTI SUD STORY (I)