Publicat: 24 Martie, 2020 - 11:15
Share

Deși numărătoarea victimelor, chiar fiind în creștere, nu se poate compara cu tributul de vieți plătit de omenire în evenimente majore de acest fel - fie ele pandemii, fie războaie mondiale sau crize economice globale - nu ar justifica o viziune pesimistă asupra viitorului planetei, este din ce în ce mai clar că daunele directe sau colaterale vor fi fără precedent.
După luni de contemplare și de speranțe că incendiul va putea fi lichidat la fața locului, guvernele s-au dezmeticit procedând la o defensivă buimacă, în absența unor strategii bazate pe precedentele inexistente. Lumea întreagă reacționează la efecte, nemaiavând resurse să atace cauzele. Pierderile de vieți omenești devin, tot mai mult, „daunele colaterale” ale unui război în care omenirea se sinucide economic cu o râvnă demnă de cauze mai bune. În acest război atipic cu un inamic ce nu poate fi văzut decât la microscop, arsenalele clasice se dovedesc a nu mai fi bune de nimic. Rachete, bombe, tancuri avioane supersonice, portavioane încep să facă parte din inventarul unui muzeu al războaielor tradiționale care nu se vor mai repeta. Odată cu ieșirea în lume a microscopicului virus, omenirea  pășește într-o altă etapă a conflictelor globale, în care nu se mai confruntă armate și armamente, de pe poziții strategice bine definite și identificabile. Noul război global se poartă pretutindeni, în același timp, în condiții profund inegale determinate de neadecvarea tacticilor tradiționale.

Primul răspuns al societății globale a fost unul de „arici”,  de contracție disperată a structurilor și modelelor de organizare. Solidaritatea de grup sau ideologică au dispărut brusc în fața unei amenințări la care se răspunde prin „fiecare pentru sine”. Una dintre primele reacții a fost aceea a închiderii granițelor, de parcă virusul ar circula cu pașaport. Vor urma, pe rând, alte și alte închideri, prefațate de celula de bază a societății - casa și familia - a cărei rezistență teoretică nu a fost încă pusă la încercare de efectele ei. Economia se contractă dramatic, sfidând totalitatea proceselor care permit societăților să existe. Perspectiva de a muri de foame în casă, nu din cauza virusului, este tot mai apropiată. Stările de urgență vor face curând loc stărilor de asediu, iar armatele vor prelua conducerea ostilităților tot mai mult, angrenate în luptele de gherilă cu propriii cetățeni, a căror răbdare și suport vor fi ajuns în curând la limită. Cu cinismul care îl caracterizează, Trump a pus degetul pe rana strategiei actuale: „Nu putem permite ca remedierea să poată face mai mult rău ca problema însăși”. Dar asta se întâmplă, iar măsurile coercitive extreme țin tot mai des locul soluțiilor  rezonabile.
 Să admitem însă că pandemia, ca orice organism viu, are ciclul ei de viață. Că acum este în plină desfășurare, dar că va începe să cedeze înainte ca oamenii știință (câți vor mai fi rămas neinfectați) să-i poată veni de hac. Ne facem iluzii imaginându-ne că ne vom putea relua viețile de acolo unde le-am lăsat la debutul pandemiei. Peisajul va fi însă cu totul altul. Prioritățile altele. Resursele, câte vor mai fi rămas, nu vor putea fi dirijate spre domenii  tradiționale, pentru că obiectivele vor fi cu totul altele. Bugetele vor fi demolate de pandemie și vor trebui să fie reconstruite în funcție de noile realități și priorități. Globalizarea va rămâne o amintire dureroasă, ca fiind una dintre cauzele crizei, iar vechile tabere strategice se vor ordona după alte criterii decât cele ideologice pe tabla de șah a lumii. Noțiunea de „apărare” va trebui să suporte cele mai drastice retușuri: națiunile nu-și vor mai permite să cheltuiască „2%” din PIB pentru a face vânzare rachetelor Patriot ale lui Trump și automatelor Kalașnikov ale lui Putin. Vor dispărea chiar și „umbrelele strategice” în care unii și-au pus atâtea deșarte nădejdi. Bugetul Apărării va trebui să devină unul preponderent medical și de cercetare. Statele vor trebui să construiască alte sisteme de protecție, individuale sau publice, care să vizeze un inamic insidios și greu de identificat în absența instrumentelor științifice necesare. Apărarea va trebui să devină tot mai mult un instrument global, pe măsura pericolelor. Pentru că virușii  - medicali sau tehnologici - sunt viitorii inamici ai statelor și ai structurilor sociale. Este o direcție în care atenția guvernelor ar trebui să se îndrepte încă de pe acum. Pentru început printr-un artificiu contabil care să reunească bugetele Apărării, Sănătății și Tehnologiei într-unul singur, din care să poată fi gestionate viitoarele „arme”de protecție. 

Post scriptum. Începem să intrăm în rândul lumii și la categoria sacrificiilor umane pe altarul coronavirusului. Este neîndoielnic că numărul deceselor va crește, poate chiar mult mai spectaculos decât sperăm și ne așteptăm, și vom înțelege mai bine starea în care ne aflăm abia atunci când printre cei căzuți la datorie se vor număra mai mulți cunoscuți, mai mulți prieteni și mai multe rude. La fel de dureroase vor fi și crizele generate de o dramatică scădere a nivelului de trai individual, pe care niciun suport guvernamental nu o va putea compensa, în absența factorului esențial: producția ucisă de restricții.

Topic: 

Format: 

Rubrici: