21 ianuarie 2022

Bugetul nu-i pentru căței

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Economia face pluta, oamenii se chinuie cu prețurile, energia electrică și gazele îngroapă firme cu istorie, iar serviciile secrete românești prosperă. Fără logică, fără argumente, fără performanțe. Pur și simplu, cu fundamentarea banală și agresivă că au nevoie. Trebuie să plătească salariați, operațiuni, investiții (SRI își face un alt spital) pensii gogonate, mai plătesc și fără acte, recompensează colaboratori și Dracu mai știe ce fac cu banii. Nimeni nu cercetează. Şi nici nu are cum. Nu-i de nasul Curții de Conturi decît din avion, nu-i de nasul comisiei de Control, nu-i la dispoziția Fiscului. Dar bugetele lor cresc anual.

Puteți să cercetați pe net. De ani de zile, la întocmirea bugetelor și la adoptarea rectificărilor, bugetele serviciilor secrete se umflă. Știe cineva care sunt argumentele acestor creșteri? Ce au la bază? La revizuiri, bugetele lor cresc de fiecare dată cu o explicație banală. Sunt banii necesari pentru pensii! Cîți oameni cu ce pensii? Vă surprinde faptul că Florin Cîțu tace, că Marcel Ciolacu nu are nici o obiecție, că președintele României nu are nicio părere?

Singurii care fac gălăgie sunt cei de la AUR. Şi argumentele lor sunt de ordin general. N-au de unde să știe unde se duc banii! Pe ce operațiuni, pe ce personal, pe ce lefuri și pe ce pensii!

România cu iz democratic ține pînă la poarta serviciilor secrete și pînă la Palatul Cotroceni. Dincolo de porțile acestora se întinde uriașul dispreț pentru cetățean. Ca să nu se înfurie și ca să să nu iasă pe străzi, cheltuielile serviciilor secrete sunt vîndute compatrioților drept griji față de țară și popor.