Publicat: 30 Martie, 2019 - 12:45

26 martie. 3

Președinția română a Consiliului UE a obținut acord politic cu Parlamentul European pe 9 dosare din domeniul Uniunii Piețelor de Capital 3

Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Mihai-Eleodor Mandreș, a prezentat în ședința Comitetului Economic și Financiar al Uniunii Europene principalele teme care vor fi dezbătute la reuniunea informală de la București, din 5-6 aprilie. 3

Participarea ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, în calitate de reprezentant al Președinției Consiliului UE, la sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg. 4

Oficialul român a reprezentat Consiliul Uniunii Europene la dezbaterea cu privire la implementarea bugetului UE pentru anul financiar 2017, în contextul procedurii de descărcare bugetară prevăzute de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. 4

Conferința privind Cercetarea și Inovarea în domeniul Capabilităților pentru Apărare. 4

Evenimentul s-a desfășurat marți, 26 martie, la Palatul Parlamentului din București, în marja exercitării de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. 4

Deschiderea oficială a Conferinței de tineret a Uniunii Europene. 5

Marți a avut loc, la aula Bibliotecii Naționale a României, deschiderea oficială a Conferinței de tineret a Uniunii Europene, cel mai mare eveniment destinat tinerilor din Europa și din afara spațiului european. 5

Asigurarea accesului tinerilor la cultură și susținerea creativității – priorități importante ale Președinției României la Consiliul UE. 6

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz, a deschis astăzi la Bruxelles conferința Tinere Generații Creative, desfășurată la sediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. 6

27 martie. 7

Acord al UE privind viitorul program pentru cercetare și inovare. 7

Viitorul program-cadru al UE pentru cercetare și inovare este pe cale să se contureze. Reuniunea de astăzi a ambasadorilor statelor membre în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți al Consiliului a confirmat interpretarea comună la care au ajuns președinția română a Consiliului și Parlamentul European cu privire la majoritatea dispozițiilor operative ale programului Orizont Europa, următorul program-cadru al UE privind cercetarea și inovarea pentru perioada 2021-2027. 7

Creditele neperformante: Consiliul își adoptă poziția privind piețele secundare pentru creditele neperformante   9

Ambasadorii la UE au aprobat poziția Consiliului cu privire la o propunere de directivă ce armonizează normele privind modul în care instituțiile financiare nebancare pot cumpăra contracte de credit de la bănci. 9

Reuniunea informală a miniștrilor Transporturilor din Europa 26-27 martie, București 10

Evenimentul s-a desfășurat în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene şi a fost prezidat de către ministrul român al transporturilor, Alexandru – Răzvan CUC. 10

A doua zi a participării ministrului delegat pentru afaceri europene la sesiunea plenară de la Strasbourg a Parlamentului European. 11

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat, în prima parte a zilei, la dezbaterea din plenul Parlamentului European cu privire la rezultatele Consiliului European din 21-22 martie 2019. 11

28 martie. 12

Conferința de Tineret a Uniunii Europene – rolul tinerilor în viitorul UE. 12

Vicepremierul Ana Birchall, comisarul european Tibor Navracsics, ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, şefa Departamentului de Tineret de la Consiliul Europei, Antje Rothemund, şi preşedintele Forumului European al Tineretului, Carina Autengruber, au participat joi la lucrările ultimei zile a Conferinţei de Tineret a Uniunii Europene, principala manifestare de tineret a fiecărei preşedinţii rotative şi cel mai mare eveniment destinat tinerilor din Europa şi din afara spaţiului european. 12

Reuniunea informală a miniștrilor de finanțe, 5-6 aprilie, București 13

În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în perioada 5-6 aprilie va avea loc reuniunea informală a miniștrilor de finanțe. Lucrările se vor desfășura la București, la Palatul Parlamentului. 13

29 martie. 14

UE consolidează cerințele privind siguranța autovehiculelor. 14

Ambasadorii statelor membre reuniți în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți al Consiliului au aprobat astăzi acordul provizoriu la care s-a ajuns între președinția română și Parlamentul European cu privire la un proiect de regulament privind siguranța generală a autovehiculelor și protecția ocupanților vehiculului și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor. 14

UE modernizează legislația în materie de protecție a consumatorilor. 15

UE își modernizează și consolidează legislația în materie de protecție a consumatorilor. Ambasadorii statelor membre reuniți în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți al Consiliului au aprobat astăzi un acord obținut de președinția română și Parlamentul European cu privire la un proiect de directivă de modificare a patru directive existente ale UE care protejează interesele consumatorilor. 15

Președinția română la Consiliul UE a asigurat coordonarea statelor membre UE cu ocazia celei de-a 124-a sesiuni a Consiliului Internațional al Cafelei 17

Reprezentantul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene a asigurat coordonarea statelor membre UE cu ocazia celei de-a 124-a sesiuni a Consiliului Internațional al Cafelei, în calitate de președinte al Grupului de Lucru privind Produsele de Bază al Consiliului Uniunii Europene. 17

Întrevederi bilaterale ale ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, cu Emilia Kraleva, vice-ministru al afacerilor externe al Republicii Bulgaria, și Denitsa Zheleva, consilier pentru politica externă al premierului Bulgariei 18

Ministrul Afacerilor Europene, George Ciamba, a avut o serie de întrevederi bilateriale în marja celei de-a cincea Reuniuni a Consiliului de Cooperare la nivel înalt dintre România și Republica Bulgaria. 18

EU NAVFOR MED operația Sophia: mandat prelungit până la 30 septembrie 2019. 18

Comandantului operației a primit instrucțiuni să suspende temporar, din motive operaționale, desfășurarea activelor navale ale operației Sophia pe durata acestei prelungiri. 18

 

 

26 martie

 

Președinția română a Consiliului UE a obținut acord politic cu Parlamentul European pe 9 dosare din domeniul Uniunii Piețelor de Capital

Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Mihai-Eleodor Mandreș, a prezentat în ședința Comitetului Economic și Financiar al Uniunii Europene principalele teme care vor fi dezbătute la reuniunea informală de la București, din 5-6 aprilie.

Agenda reuniunii informale include discuții despre viitorul Cadru Financiar Multianual al UE, prioritățile în domeniul finanțelor în următorul ciclu instituțional, drumul de urmat pentru Uniunea Piețelor de Capital, impozitarea în domeniul muncii, rolul impozitării în asigurarea creșterii economice, pregătirea reuniunilor FMI și G20 de la Washington din 11-14 aprilie 2019.

Pe agenda EFC au figurat și alte teme, precum rezultatele ultimei reuniuni a Comitetului pentru Servicii Financiare, raportul președintelui Comitetului pentru Politici Economice (EPC) privind specificitățile de țară legate de output-gap, pregătirea reuniunii anuale a BERD, din mai 2019, de la Sarajevo.

Secretarul de stat Mihai-Eleodor Mandreș a subliniat în intervenția sa progresele substanțiale făcute pe perioada Președinției române a Consiliului UE în domeniul Uniunii Piețelor de Capital. ”Am reușit să obținem în cele aproape 3 luni de mandat acord politic cu Parlamentul European pe 9 dosare din domeniul Uniunii Piețelor de Capital, iar pe alte 4 continuă negocierile. Vreau să le mulțumesc tuturor părților implicate pentru ritmul intens în care au lucrat, această abordare constructivă având rezultate tangibile”, a declarat demnitarul român.

La baza discuției din EFC a stat Comunicarea Comisiei Europene din 15 martie 2019, intitulată ”Uniunea Piețelor de Capital: progrese în crearea Uniunii piețelor de capital pentru o Uniune Economică și Monetară mai puternică”. /…/

https://www.romania2019.eu/2019/03/26/presedintia-romana-a-consiliului-ue-a-obtinut-acord-politic-cu-parlamentul-european-pe-9-dosare-din-domeniul-uniunii-pietelor-de-capital/

http://www.mfinante.gov.ro/acasa.html?method=detalii&id=999620794

 

Participarea ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, în calitate de reprezentant al Președinției Consiliului UE, la sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg

Oficialul român a reprezentat Consiliul Uniunii Europene la dezbaterea cu privire la implementarea bugetului UE pentru anul financiar 2017, în contextul procedurii de descărcare bugetară prevăzute de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În intervenția sa, ministrul delegat a subliniat importanța acestui exercițiu uzual, accentuând necesitatea ca fondurile UE să fie utilizate conform regulilor, iar cheltuielile să respecte principiile unei bune gestionări financiare.

În acest context, în numele Consiliului, ministrul afacerilor europene a salutat faptul că, pentru a doua oară, Curtea de Conturi a dat o opinie avizată asupra legalității și regularității plăților. De asemenea, a salutat reducerea progresivă a nivelului general de eroare estimat de către Curtea de Conturi în decursul ultimilor ani. În același timp, ministrul George Ciamba a transmis regretul Consiliului față de nivelul de eroare estimat privind plățile aferente anului 2017, care depășește încă pragul de 2% și a reiterat, în acest sens, dorința Consiliului de a constata îmbunătățiri în sistemele de management financiar și în nivelul general de eroare estimat în cadrul tuturor politicilor.

Totodată, în numele Consiliului, demnitarul român a luat notă de recomandarea Curții de Conturi privind simplificarea cadrelor strategice care guvernează implementarea bugetului UE, fapt ce ar asigura obținerea de rezultate care servesc obiectivelor Uniunii. A subliniat importanța asigurării contribuabililor europeni de utilizarea eficientă a resurselor UE, în direcția creșterii calității vieții cetățenilor europeni.

https://www.romania2019.eu/2019/03/26/participarea-ministrului-delegat-pentru-afaceri-europene-george-ciamba-in-calitate-de-reprezentant-al-presedintiei-consiliului-ue-la-sesiunea-plenara-a-parlamentului-european-de-la-strasbourg-2/

http://www.mae.ro/node/48525

 

Conferința privind Cercetarea și Inovarea în domeniul Capabilităților pentru Apărare

Evenimentul s-a desfășurat marți, 26 martie, la Palatul Parlamentului din București, în marja exercitării de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Alături de ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, și directorul executiv al Agenției Europene de Apărare (European Defence Agency – EDA), Jorge Domecq, lucrările conferinței au reunit înalți oficiali din cadrul ministerelor apărării din țările UE, instituțiilor europene și centrelor de cercetare în domeniul apărării și industriei de apărare.

Discuțiile au vizat evoluțiile recente la nivelul Fondului European pentru Apărare (FED), dar și oportunitățile și provocările din sfera cercetării și inovării în domeniul capabilităților pentru apărare, evidențiindu-se atât instrumentele noi de prioritizare destinate cercetării, tehnologiei și inovării pentru apărare, cât și armonizarea priorităților de cercetare la nivel național și european.

Această conferință constituie cadrul profesional adecvat pentru a discuta împreună cu înalții reprezentanți din cadrul ministerelor apărării și centrelor de cercetare din domeniul apărării, despre industria, instituțiile europene, oportunitățile și provocările cercetării și inovării în domeniul apărării. Obiectivul principal al FED este competitivitatea, eficiența și capacitatea de inovare a bazei tehnologice și industriale de apărare (EDTIB), care contribuie la autonomia strategică a Uniunii și la libertatea de acțiune a acesteia, prin sprijinirea acțiunilor de colaborare și a cooperării transfrontaliere între entitățile juridice din întreaga Uniune Europeană.

Acest fapt subliniază că rolul FED este de a sprijini atât cercetarea prin colaborare, cât și dezvoltarea produselor și tehnologiilor din domeniul apărării, punând astfel în practică acțiunile pregătitoare privind cercetarea în domeniul apărării (PADR) și programele-pilot ale Programului european de apărare industrială (EDIDP)”, a spus ministrul Leș în deschiderea evenimentului.

Obiectivele principale ale conferinței au fost de a evalua stadiul cooperării privind cercetarea în domeniul apărării în Europa, de a evidenția rolul EDA ca principal forum pentru cercetare și de a examina posibilitățile de finanțare de care dispune Comisia Europeană pentru promovarea competitivității bazei industriale tehnologice./…/

https://www.romania2019.eu/2019/03/26/conferinta-privind-cercetarea-si-inovarea-in-domeniul-capabilitatilor-pentru-aparare-2/

https://www.mapn.ro/cpresa/16209_conferin%C8%9Ba-privind-cercetarea-%C8%99i-inovarea-in-domeniul-capabilita%C8%9Bilor-pentru-aparare

 

Deschiderea oficială a Conferinței de tineret a Uniunii Europene

Marți a avut loc, la aula Bibliotecii Naționale a României, deschiderea oficială a Conferinței de tineret a Uniunii Europene, cel mai mare eveniment destinat tinerilor din Europa și din afara spațiului european.
La conferință au fost prezenți aproximativ 250 de participanți, reprezentanți ai ministerelor, ai instituțiilor europene și internaționale din domeniile tineret și piața muncii, reprezentanți ai tinerilor din statele membre ale Uniunii Europene, din țările din Parteneriatul Estic și din Balcanii de Vest. Evenimentul s-a bucurat și de participarea ministrului muncii și justiției sociale, Marius Budăi, precum și a Delegatului de Tineret la UE, Maria Francesca Cristea.

Agenda conferinței a inclus problematica Tinerii și viitorul pieței muncii, precum și dialogul autorităților cu tinerii, așa cum este recomandat în Strategia UE pentru tineret. De asemenea, un punct de interes central pentru România, în acest context, îl reprezintă locurile de muncă de calitate pentru toți.

Mă bucur că astăzi, sub egida Președinției Române a Consiliului Uniunii Europene, vă pot întâmpina la unul dintre cele mai importante evenimente din Europa dedicate dialogului cu tinerii. Cu siguranță este o premieră pentru București să găzduiască o conferință de o asemenea anvergură, care aduce laolaltă tineri, reprezentanți ai tinerilor și ai autorităților publice de pe aproape întreg continentul european” a declarat în deschiderea Conferinței ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei.

Ne aflăm aici, la 3 luni de la intrarea în vigoare a noii Strategii a UE pentru Tineret. Sunt elemente noi de interes dar, în contextul reuniunii de astăzi, mă voi limita la a menționa introducerea noului Dialog al UE cu Tinerii, precum și integrarea în document a Obiectivelor Europene pentru Tineret. Ne propunem ca în cadrul acestei conferințe să găsim împreună acele instrumente inovatoare care să îi angajeze pe tineri într-un dialog de calitate cu autoritățile publice. În al doilea rând, în domeniul tineret, după cum bine știți deja, Președinția Română, inspirată de Obiectivele pentru tineret, a propus abordarea temei Viitorul muncii.

Sunt convins că dezbaterile conferinței din această săptămână vor avansa soluții pentru a gestiona cu succes viitorul muncii într-un context de tineret și vor demonstra că la București a avut loc o primă etapă importantă dintr-un Dialog al UE de calitate cu tinerii”, a conchis ministrul Bogdan Matei./…/

https://www.romania2019.eu/2019/03/26/deschiderea-oficiala-a-conferintei-de-tineret-a-uniunii-europene/

http://mts.ro/media/deschiderea-oficiala-a-conferintei-de-tineret-a-uniunii-europene/

 

Asigurarea accesului tinerilor la cultură și susținerea creativității – priorități importante ale Președinției României la Consiliul UE

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz, a deschis astăzi la Bruxelles conferința Tinere Generații Creative, desfășurată la sediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

Conferința a accentuat importanța încurajării creativității tinerilor la nivel european, ca premisă pentru facilitarea inserției acestora pe piața muncii, dar și pentru consolidarea incluziunii sociale, a cetățeniei active și a responsabilității civice. Din această perspectivă, asigurarea accesului la cultură, inclusiv pentru tinerii aparținând categoriilor defavorizate, reprezintă un obiectiv important în transformarea Uniunii Europene într-un spațiu al accesului egal la oportunități.

„Președinția Română a Consiliului UE și-a propus să asigure o continuitate a măsurilor de sprijin la nivel european: pe durata parcursului școlar este necesară o mai bună consolidare a sinergiei dintre educație și cultură, prin promovarea artelor și a exprimării culturale, care să dezvolte creativitatea copiilor și a tinerilor, precum și potențialul acestora de inovare. Totodată, după terminarea școlii avem nevoie de măsuri UE de consolidare a antreprenoriatului în sectoarele culturale și creative, precum și de proiecte și inițiative menite să asigure formarea aptitudinilor digitale și a gândirii critice”, a declarat Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz.

Rezultatele conferinței au fundamentat setul de recomandări politice Tinere Generații Creative, ce urmează să fie adoptate cu prilejul Consiliului miniștrilor culturii din 23 mai 2019.

https://www.romania2019.eu/2019/03/26/asigurarea-accesului-tinerilor-la-cultura-si-sustinerea-creativitatii-prioritati-importante-ale-presedintiei-romaniei-la-consiliul-ue/

http://www.cultura.ro/asigurarea-accesului-tinerilor-la-cultura-si-sustinerea-creativitatii-prioritati-importante-ale

 

 

 

27 martie

 

 

Acord al UE privind viitorul program pentru cercetare și inovare

Viitorul program-cadru al UE pentru cercetare și inovare este pe cale să se contureze. Reuniunea de astăzi a ambasadorilor statelor membre în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți al Consiliului a confirmat interpretarea comună la care au ajuns președinția română a Consiliului și Parlamentul European cu privire la majoritatea dispozițiilor operative ale programului Orizont Europa, următorul program-cadru al UE privind cercetarea și inovarea pentru perioada 2021-2027.

”Inovarea este singura modalitate prin care UE poate menține o economie puternică, durabilă și competitivă. Confirmarea de astăzi a interpretării comune privind Orizont Europa va contribui la asigurarea lansării la timp a noului program, în ianuarie 2021. Textul le va oferi cercetătorilor noștri informații clare cu privire la prioritățile UE în acest domeniu, iar cetățenilor noștri certitudinea că luăm în considerare preocupările lor.” Nicolae Hurduc, ministrul român pentru cercetare și inovare

Programul-cadru Orizont Europa stabilește obiectivele și structura programului, modalitățile prin care va fi finanțat programul și normele privind furnizarea finanțării. Acesta este programul emblematic al Uniunii, menit să sprijine C&I din etapa de concept până la comercializare, și completează finanțarea națională și regională.

Programul se va baza pe trei piloni complementari și interconectați. Primul pilon (excelența științifică) va sprijini excelența științifică în cercetarea fundamentală. Acesta va consolida poziția de lider a Uniunii în domeniul științific și va dezvolta cunoștințe și competențe de înaltă calitate. Al doilea pilon (provocări globale și competitivitatea industrială europeană) va sprijini cercetarea care abordează provocări societale și tehnologii industriale în domenii precum sănătatea, securitatea, tehnologiile digitale și tehnologiile generice esențiale, clima, energia și mobilitatea, aprovizionarea cu alimente și resursele naturale. Pe lângă aceste domenii, va fi introdus un număr limitat de misiuni și parteneriate de cercetare. Orice misiune dată va conține un portofoliu de activități de cercetare. Al treilea pilon (Europa inovatoare) se va axa pe intensificarea inovării revoluționare și disruptive, prin instituirea Consiliului european pentru inovare. Acesta din urmă va oferi un ghișeu unic pentru inovatori cu potențial ridicat.

Pe lângă acești trei piloni, există dispoziții de îmbunătățire a rezultatelor programului în sensul extinderii participării la Spațiul european de cercetare și al consolidării acestuia. Acestea includ măsuri de sprijinire a statelor membre în valorificarea la maximum a potențialului lor național în domeniul cercetării și al inovării. Regulamentul precizează statele membre care vor beneficia de pe urma acțiunilor care vizează extinderea participării.

Interpretarea comună stabilită între Consiliu și Parlamentul European conține o serie de îmbunătățiri în comparație cu propunerea Comisiei. Aceasta prevede că, în anumite condiții, Consiliul european pentru inovare poate, de asemenea, să furnizeze un sprijin exclusiv sub formă de granturi sau exclusiv sub formă de capitaluri proprii. În ceea ce privește misiunile, textul convenit nu numai că stabilește condiții mai detaliate, ci oferă și o listă a domeniilor pentru posibile misiuni și parteneriate. Este recunoscut rolul decisiv al statelor membre în definirea priorităților în materie de cercetare și inovare. În cele din urmă, sunt consolidate dispozițiile privind extinderea participării./…/

https://www.romania2019.eu/2019/03/27/acord-al-ue-privind-viitorul-program-pentru-cercetare-si-inovare/

https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2019/03/27/eu-agreement-on-future-research-and-innovation-programme/

 

Creditele neperformante: Consiliul își adoptă poziția privind piețele secundare pentru creditele neperformante

Ambasadorii la UE au aprobat poziția Consiliului cu privire la o propunere de directivă ce armonizează normele privind modul în care instituțiile financiare nebancare pot cumpăra contracte de credit de la bănci.

UE încurajează dezvoltarea piețelor secundare pentru creditele neperformante, care le-ar permite băncilor să gestioneze sau să vândă mai ușor credite neperformante. Scopul noilor norme este de a reduce stocurile existente de credite neperformante ale băncilor și de a preveni acumularea lor în viitor.

Întrucât Consiliul și-a adoptat poziția, președinția poate începe negocierile cu Parlamentul European de îndată ce acesta este pregătit să negocieze.

”Reducerea stocului existent de credite neperformante din sectorul bancar și prevenirea acumulării lor în viitor sunt esențiale pentru a garanta stabilitatea sistemului financiar al UE. Poziția adoptată astăzi de Consiliu creează un cadru de reglementare clar pentru achiziționarea și administrarea creditelor neperformante, ceea ce va duce la dezvoltarea unor piețe secundare eficiente. Aceasta este esențială pentru consolidarea uniunii bancare.” Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor din România și președinte al Consiliului

Un credit bancar este în general considerat neperformant atunci când trec mai mult de 90 de zile fără ca debitorul (o societate sau o persoană fizică) să plătească dobânda sau tranșele convenite sau atunci când devine puțin probabil că debitorul îl va rambursa. În conformitate cu noile norme propuse, băncile vor putea să gestioneze mai bine creditele care devin neperformante datorită îmbunătățirii condițiilor de vânzare a creditelor către terți.

În prezent, potențialii cumpărători de credite neperformante se confruntă cu bariere în calea achizițiilor transfrontaliere de credite din cauza diferitelor regimuri de reglementare din statele membre. Această situație a dus la o piață secundară ineficientă a creditelor neperformante, cu o cerere scăzută, o concurență slabă și prețuri mici de ofertă. Noua directivă propusă elimină obstacolele din calea transferului creditelor neperformante de la bănci către instituțiile financiare nebancare și simplifică și armonizează cerințele de autorizare pentru serviciile de administrare de credite pe întreg teritoriul UE, fără a aduce atingere normelor naționale care impun anumite cerințe suplimentare pentru serviciile de administrare de credite.

În același timp, drepturile debitorilor vor fi protejate și garanțiile prevăzute de normele UE aplicabile privind protecția consumatorilor rămân în vigoare./…/

https://www.romania2019.eu/2019/03/27/creditele-neperformante-consiliul-isi-adopta-pozitia-privind-pietele-secundare-pentru-creditele-neperformante/

https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2019/03/27/non-performing-loans-council-adopts-position-on-secondary-markets-for-bad-loans/

 

Reuniunea informală a miniștrilor Transporturilor din Europa 26-27 martie, București

Evenimentul s-a desfășurat în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene şi a fost prezidat de către ministrul român al transporturilor, Alexandru – Răzvan CUC.

La eveniment au participat miniștri și secretari de stat din domeniul transporturilor din statele membre UE, Comisarul European Violeta Bulc și alți înalți reprezentanți ai Comisiei și Consiliului Uniunii Europene. “Reuniunea de astăzi a avut ca obiectiv identificarea unor soluții pentru o abordare complexă a transportului european. Promovarea multimodalității poate conduce la o viziune cu noi soluții pentru sporirea calității vieții cetatenilor europeni”, a afirmat ministrul Alexandru – Răzvan CUC.

Sub tema evenimentului, "Noi provocări pentru o mobilitate și o coeziune mai bună", Președinția României a adus în atenție câteva teme de interes, la nivelul UE, din domeniul transporturilor, cum ar fi: multimodalitatea, viitorul mobilității în UE și consolidarea conectivității și a coeziunii prin intermediul rețelei TEN-T. Prima sesiune de lucru a fost deschisă de Violeta Bulc, Comisar European, şi a fost dedicată unei prezentări generale a evoluției în ultimii 4 ani din domeniul multimodalității din perspectiva reglementărilor, recomandărilor, standardelor și investițiilor din domeniu. A doua sesiune, "Viitorul mobilității în UE", s-a concentrat asupra rolului digitalizării în planificarea și gestionarea unei strategii europene pentru o mobilitate durabilă și o mai bună coordonare a eforturilor statelor membre de reducere a emisiilor de gaze. În cadrul acestei sesiuni, Grațiela Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru și ministru al Mediului, a fost invitată să participe la dezbaterea pe tema "Strategia Uniunii Europene pe termen lung privind schimbările climatice (LTS)". A treia sesiune de lucru a avut ca subiect central "Îmbunătățirea conectivității și coeziunii prin intermediul rețelei TEN-T". Realizarea unei rețele transeuropene de transport extinsă şi conectată contribuie la consolidarea coeziunii teritoriale, la accesibilitatea și conectivitatea tuturor regiunilor Uniunii, inclusiv a regiunilor periferice. În același timp, va stimula investițiile, va reduce decalajele de dezvoltare şi va asigura tranziția către o mobilitate prietenoasă cu mediul. /.../

https://www.romania2019.eu/2019/03/27/reuniunea-informala-a-ministrilor-transporturilor-din-europa-26-27-martie-bucuresti/

http://www.mt.gov.ro/web14/

 

A doua zi a participării ministrului delegat pentru afaceri europene la sesiunea plenară de la Strasbourg a Parlamentului European

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat, în prima parte a zilei, la dezbaterea din plenul Parlamentului European cu privire la rezultatele Consiliului European din 21-22 martie 2019.

Dezbaterea a fost dominată de subiectul retragerii Regatului Unit din UE: au fost salutate deciziile luate de șefii de stat și de guvern de a evita scenariul nedorit al unei ieșiri fără acord a Marii Britanii din Uniune și a fost exprimată solidaritatea cu mișcările pro-europene britanice.

Atât Președinții Consiliului European și Comisiei, cât și liderii principalelor grupuri politice din PE au susținut importanța următoarelor două săptămâni pentru identificarea unei soluții concrete de către Marea Britanie.

Într-o discuție cu Michel Barnier, negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, și cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, ministrul român a transmis determinarea Președinției României de a sprijini eforturile de identificare a unei soluții care să aducă mai multă claritate în procesul Brexit.

Alte puncte de interes în dezbatere au vizat relația UE-China și concluziile Consiliului European cu privire la economia UE, deputații europeni solicitând acțiuni ferme în perspectiva viitorului Summit UE-China.

În a doua parte a zilei, ministrul delegat George Ciamba a reprezentat Președinția Consiliului UE la cea de-a zecea reuniune a Comitetului de Stabilizare si Asociere UE-Serbia, desfășurată în marja sesiunii plenare a PE.

În intervenția sa, oficialul român a subliniat că avansarea politicii de extindere este una dintre prioritățile mandatului României de Președinție a Consiliului UE, reiterând importanța menținerii atenției UE în regiunea Balcanilor de Vest, pentru a asigura stabilitatea, securitatea și dezvoltarea vecinătății imediate a UE. Totodată, a pus accentul pe avansarea perspectivei europene a Serbiei și a celorlalți parteneri din regiune, pe baza meritelor proprii și a criteriilor specifice procesului de extindere.

Ministrul delegat George Ciamba a exprimat, în context, aprecierea pentru angajamentul Comitetului parlamentar de Stabilizare și Asociere UE-Serbia, arătând că activitatea acestuia constituie un sprijin important pentru procesul de aderare al Serbiei și reconfirmă, într-o perspectivă mai largă, interesul Parlamentului European pentru avansarea politicii de extindere.

Ministrul delegat român a reafirmat sprijinul Președinției României la Consiliul UE pentru parcursul european al Serbiei și pentru avansarea negocierilor de aderare cu această țară, subliniind importanța înregistrării în continuare a unor progrese concrete în procesul de reformă care să permită deschiderea de noi capitole de negociere. A evidențiat faptul că înregistrarea de evoluții pozitive în domenii precum drepturile fundamentale, reforma administrației publice, guvernanța economică și Dialogul Belgrad-Pristina facilitat de UE vor rămâne cruciale pentru ritmul de ansamblu al negocierilor de aderare cu Serbia.

În perspectiva viitorului raport de progrese al Comisiei Europene și adoptării de Concluzii ale Consiliului privind extinderea si procesul de stabilizare si asociere, oficialul român a încurajat Serbia să continue cu determinare eforturile de reformă destinate transformării societății, în beneficiul cetățenilor. /…/

https://www.romania2019.eu/2019/03/27/a-doua-zi-a-participarii-ministrului-delegat-pentru-afaceri-europene-la-sesiunea-plenara-de-la-strasbourg-a-parlamentului-european/

 

 

 

28 martie

 

Conferința de Tineret a Uniunii Europene – rolul tinerilor în viitorul UE

Vicepremierul Ana Birchall, comisarul european Tibor Navracsics, ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, şefa Departamentului de Tineret de la Consiliul Europei, Antje Rothemund, şi preşedintele Forumului European al Tineretului, Carina Autengruber, au participat joi la lucrările ultimei zile a Conferinţei de Tineret a Uniunii Europene, principala manifestare de tineret a fiecărei preşedinţii rotative şi cel mai mare eveniment destinat tinerilor din Europa şi din afara spaţiului european.

Evenimentul, la care au fost prezenți și secretarul de stat Cosmin Butuza și subsecretarul de stat Cristina Andronic, a avut tema „Tinerii în dialog cu autoritățile: rolul tinerilor în viitorul UE”. Dezbaterile au avut loc la Biblioteca Națională a României și au reunit reprezentanți ai ministerelor, ai instituțiilor europene și internaționale din domeniile tineret și piața muncii, precum și reprezentanți ai tinerilor din statele membre ale Uniunii Europene.

În discursul susținut cu această ocazie, Ana Birchall a prezentat mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă, subliniind importanța pe care Guvernul o acordă tinerilor și programelor menite să-i pună în valoare. „Tinerii sunt viitorul României, resursa strategică a țării. Programul de guvernare pe care îl punem în aplicare acordă un rol fundamental tinerilor, prin măsuri și strategii menite să pună în valoare ambiția, profesionalismul și entuziasmul tinerilor. Am demarat programe care pun în prim-plan tinerii, am alocat resurse astfel încât să asigurăm noilor generații un viitor aici, acasă, în România. Inițiative de succes precum Start-up Nation, programe de integrare a tinerilor pe piața muncii sau Programul de Internship al Guvernului, pentru a da un exemplu drag mie, sunt numai câteva dintre măsurile care au avut rezultate remarcabile și care au fost receptate favorabil de un număr foarte mare de tineri”, se arată în mesajul transmis de Ana Birchall.

Partea a doua a reuniunii de joi a prilejuit un dialog între invitații menționați mai sus și tinerii din sală, cărora li s-au alăturat și cei care au dorit să adreseze întrebări on-line, prin canalele social-media. Discuțiile au fost libere și s-au desfășurat într-o atmosferă relaxată, tinerii prezenți apreciind deschiderea autorităților pentru un astfel de dialog.

„Mă bucur că astăzi, sub egida Președinției Române a Consiliului Uniunii Europene, vă pot întâmpina la unul dintre cele mai importante evenimente din Europa dedicate dialogului cu tinerii. Problema locurilor de muncă de calitate pentru toți tinerii este una foarte importantă pentru noi și reprezintă una dintre prioritățile noastre. Este extrem de important să găsim tinerii la locul de muncă pentru care s-au pregătit. Avem o bună și strânsă colaborare cu ministerele de resort, care se ocupă de muncă și de educație.

Ce faceți voi astăzi aici este un lucru foarte important, iar modul în care voi vă implicați și ne ajutați în luarea deciziilor este lăudabil. Este esențial să avem un dialog permanent; MTS și Guvernul României se apleacă permanent asupra problemelor dumneavoastră și împreună încercăm să le rezolvăm. Iar dialogul este primul pas pe care trebuie să îl facem”, a declarat în deschiderea Conferinței ministrul Bogdan Matei./…/

https://www.romania2019.eu/2019/03/28/conferinta-de-tineret-a-uniunii-europene-rolul-tinerilor-in-viitorul-ue/

 

Reuniunea informală a miniștrilor de finanțe, 5-6 aprilie, București

În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în perioada 5-6 aprilie va avea loc reuniunea informală a miniștrilor de finanțe. Lucrările se vor desfășura la București, la Palatul Parlamentului.

Ziua de vineri, 5 aprilie 2019, va începe cu reuniunea EUROGRUP condusă de președintele EUROGRUP, Mario Centeno, la care participă miniștrii de finanțe din statele din zona euro. Ulterior li se vor alătura și ceilalți miniștrii pentru reuniunea EUROGRUP în format extins, pentru a discuta despre caracteristicile instrumentului bugetar destinat convergenței și competitivității, cu accent pe aspectele de guvernanță și foaia de parcurs pentru demararea discuțiilor politice privind EDIS.

În cea de a doua parte a zilei este programată prima sesiune de lucru a reuniunii informale a miniștrilor de finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale, prezidată de ministrul român de finanțe, Eugen Orlando Teodorovici. Vor fi abordate teme precum prioritățile următorului ciclu instituțional și calea de urmat pentru Uniunea Piețelor de Capital. Continuând tendința unei Președinții inovative a Consiliului UE, gazdele din România au folosit acest prilej pentru a invita la dezbatere trei reprezentanți ai partenerilor sociali europeni. Sâmbătă, 6 aprilie 2019, va avea loc cea de-a doua sesiune a reuniunii informale a miniștrilor de finanțe din statele membre UE. Agenda cuprinde teme precum impactul mobilității forței de muncă asupra erodării bazei de impunere în țara de origine, în baza unui studiu al Centrului pentru Studii de Politică Europeană (CEPS), rolul fiscalității în susținerea creșterii economice, având ca puncte de pornire ale discuției studii realizate de CEPS și Bruegel și pregătirea reuniunilor G20 și a FMI din luna aprilie 2019.

https://www.romania2019.eu/2019/03/28/reuniunea-informala-a-ministrilor-de-finante-5-6-aprilie-bucuresti/

 

 

29 martie

 

 

UE consolidează cerințele privind siguranța autovehiculelor

Ambasadorii statelor membre reuniți în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți al Consiliului au aprobat astăzi acordul provizoriu la care s-a ajuns între președinția română și Parlamentul European cu privire la un proiect de regulament privind siguranța generală a autovehiculelor și protecția ocupanților vehiculului și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor.

UE introduce un nou regulament care impune standarde de siguranță sporite pentru producătorii de automobile, în încercarea de a reduce în mod semnificativ numărul deceselor și al rănirilor din accidente rutiere.

Acest nou regulament va contribui la obiectivul reducerii semnificative a numărului de decese și răniri grave pe drumurile din UE prin măsurile destinate protecției ocupanților vehiculului și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor. Începând cu 2022, noi tehnologii și sisteme vor deveni obligatorii pentru noi vehicule de diferite tipuri. Noul regulament va oferi, de asemenea, producătorilor de automobile din UE ocazia de a-și consolida poziția de lider în ceea ce privește sistemele inovatoare de siguranță ale vehiculelor. Niculae Bădălău, ministrul economiei din România

Prin acest regulament se actualizează normele în materie de siguranță a autovehiculelor cuprinse în prezent în Regulamentul (CE) nr. 661/2009 privind siguranța generală, în Regulamentul (CE) nr. 78/2009 privind siguranța pietonilor și în Regulamentul (CE) nr. 79/2009 privind siguranța hidrogenului.

La zece ani de la adoptarea Regulamentului privind siguranța generală, noul regulament va oferi un impuls reînnoit acțiunii de la nivelul UE privind siguranța rutieră și va contribui la realizarea obiectivului de zero decese și răniri grave din accidentele rutiere până în 2050. Pentru prima dată, acesta abordează preocupările specifice ale utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, în special ale pietonilor și bicicliștilor. /.../

https://www.romania2019.eu/2019/03/29/ue-consolideaza-cerintele-privind-siguranta-autovehiculelor/

https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2019/03/29/eu-beefs-up-requirements-for-car-safety/

 

UE modernizează legislația în materie de protecție a consumatorilor

UE își modernizează și consolidează legislația în materie de protecție a consumatorilor. Ambasadorii statelor membre reuniți în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți al Consiliului au aprobat astăzi un acord obținut de președinția română și Parlamentul European cu privire la un proiect de directivă de modificare a patru directive existente ale UE care protejează interesele consumatorilor.

Directiva acoperă o gamă largă de subiecte. Acesta modifică Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale, Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor, Directiva 93/13/CEE privind clauzele contractuale abuzive și Directiva 98/6/CE privind indicarea prețurilor. Directiva, împreună cu o propunere privind acțiunile de reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor, face parte din pachetul „Noile avantaje pentru consumatori”, lansat de Comisie în 2017.

Textul asupra căruia s-a convenit prevede:

  • sporirea armonizării și simplificarea unor criterii utilizate pentru a determina nivelul sancțiunilor pentru încălcările legislației UE în materie de protecție a consumatorilor;
  • dreptul la măsuri reparatorii individuale pentru consumatori atunci când aceștia sunt afectați de practicile comerciale neloiale, cum ar fi marketingul agresiv, cu condiția ca aceste măsuri să fie proporționale, eficace și să nu afecteze aplicarea altor măsuri reparatorii de care pot beneficia consumatorii în temeiul dreptului național sau al UE;
  • sporirea transparenței tranzacțiilor online, în special în ceea ce privește utilizarea recenziilor online, personalizarea prețurilor pe baza unor algoritmi sau clasificările mai bune datorate „includerilor plătite”;
  • obligația piețelor online de a informa consumatorii dacă comerciantul răspunzător într-o tranzacție este vânzătorul și/sau însăși piața online;
  • protecția consumatorilor în ceea ce privește serviciile digitale „gratuite”, și anume serviciile digitale pentru care consumatorii nu plătesc, dar furnizează date cu caracter personal, cum ar fi: stocarea în cloud, conturile de pe platformele de comunicare socială și cele de poștă electronică;
  • informații clare pentru consumatori în cazul unei reduceri a prețurilor;
  • eliminarea sarcinilor disproporționate, precum obligația de a utiliza mijloace de comunicare depășite, impuse întreprinderilor de legislația în vigoare;
  • clarificări privind libertatea statelor membre de a adopta norme de protecție a intereselor legitime ale consumatorilor în ceea ce privește unele practici de marketing sau de vânzare deosebit de agresive sau înșelătoare în contextul vânzărilor în afara spațiilor comerciale;
  • clarificări cu privire la modul în care statele membre ar trebui să abordeze practicile de marketing înșelătoare privind produsele „cu dublu standard de calitate”./.../

https://www.romania2019.eu/2019/03/29/ue-modernizeaza-legislatia-in-materie-de-protectie-a-consumatorilor/

https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2019/03/29/eu-to-modernise-law-on-consumer-protection/

 

Președinția română la Consiliul UE a asigurat coordonarea statelor membre UE cu ocazia celei de-a 124-a sesiuni a Consiliului Internațional al Cafelei

Reprezentantul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene a asigurat coordonarea statelor membre UE cu ocazia celei de-a 124-a sesiuni a Consiliului Internațional al Cafelei, în calitate de președinte al Grupului de Lucru privind Produsele de Bază al Consiliului Uniunii Europene.

Reuniunea a avut loc în perioada 25-29 martie 2019, în Kenya, Nairobi. Președintele Kenyei, Uhuru Kenyatta, s-a adresat participanților cu ocazia ceremoniei de deschidere, care a avut loc în 26 martie 2019.

România, în calitate de Președinție în exercițiu la Consiliul Uniunii Europene, asigură coordonarea poziției statelor membre în cadrul organizațiilor internaționale privind produsele de bază. Poziția comună a Uniunii Europene este dezbătută și andosată în cadrul Grupului de Lucru privind Produsele de Bază al Consiliului Uniunii Europene, iar Comisia Europeană reprezintă statele membre în cadrul acestor foruri internaționale.

Reuniunea Consiliului Internațional al Cafelei, organizată pentru prima oară în Kenya, a avut ca temă centrală Profitability: Consumption and Productivity. De asemenea, în acelați timp s-au desfășurat și alte de evenimente conexe, precum seminarul privind durabilitatea sectorului cafelei cu tema Coffee: How sustainable is our future?. Astfel, discuțiile purtate, la Nairobi, s-au concentrat asupra dezvoltării durabile a sectorului cafelei și implicit a funcționării Organizației Internaționale a Cafelei (OIC).

Agenda reuniunii a inclus subiecte precum evaluarea componenței membrilor organizației, demersurile privitoare la membrii care nu și-au onorat plata contribuțiilor financiare pentru o perioadă îndelungată, programul de acțiuni pentru 2018/2019, raportul privind situația pieței cafelei, cu accent pe nivelul prețurilor cafelei, care se află în scădere, studii și rapoarte ale organizației, evaluarea politicilor naționale privind cafeaua, raportul privind implementarea unor Memorandumuri de Înțelegere cu diverși parteneri, raporturi ale organismelor subsidiare ale OIC, situația actuală a Fondului Special privind promovarea consumului de cafea în statele exportatoare și viitoarele evenimente ale OIC.

Seminarul privind durabilitatea sectorului cafelei, care a precedat reuniunea Consiliului Internațional al Cafelei, a cuprins 3 panel-uri privind: producția durabilă de cafea; consumul și valoarea adăugată în Africa; colaborarea public-privată pentru asigurarea viabilității economice a industriei cafelei; viitorul industriei cafelei./…/

https://www.romania2019.eu/2019/03/29/presedintia-romana-la-consiliul-ue-a-asigurat-coordonarea-statelor-membre-ue-cu-ocazia-celei-de-a-124-a-sesiuni-a-consiliului-international-al-cafelei/

Întrevederi bilaterale ale ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, cu Emilia Kraleva, vice-ministru al afacerilor externe al Republicii Bulgaria, și Denitsa Zheleva, consilier pentru politica externă al premierului Bulgariei

Ministrul Afacerilor Europene, George Ciamba, a avut o serie de întrevederi bilateriale în marja celei de-a cincea Reuniuni a Consiliului de Cooperare la nivel înalt dintre România și Republica Bulgaria.

În întrevederile cu Emilia Kraleva și Denitsa Zheleva , ministrul George Ciamba a salutat parteneriatul strâns dintre România și Bulgaria, în contextul în care anul acesta se împlinesc 140 de ani de relații bilaterale. Legătura româno-bulgară este construită pe un fundament durabil: state vecine, membre UE și NATO. Oficialul român a transmis că este absolut necesară intensificarea și diversificarea colaborării dintre cele două țări.

Ministrul Afacerilor Europene a adus în atenția celor doi oficiali bulgari și prioritățile Președinției române la Consiliul Uniunii Europene. Revitalizarea cooperării regionale la Marea Neagră reprezintă un punct important pe agendă, iar oficialul român a menționat părții bulgare că țara noastră contează pe sprijinul autorităților de la Sofia pentru promovarea acestui obiectiv pe agenda UE.

George Ciamba a mai discutat cu demnitarii bulgari și despre rolul României în consolidarea relațiilor UE-OCEMN şi în revitalizarea Sinergiei Mării Negre, ca dimensiuni complementare în abordarea noastră faţă de Marea Neagră./.../

https://www.romania2019.eu/2019/03/29/intrevederi-bilaterale-ale-ministrului-delegat-pentru-afaceri-europene-george-ciamba-cu-emilia-kraleva-vice-ministru-al-afacerilor-externe-al-republicii-bulgaria-si-denitsa-zheleva-consilier-pent/

 

EU NAVFOR MED operația Sophia: mandat prelungit până la 30 septembrie 2019

Comandantului operației a primit instrucțiuni să suspende temporar, din motive operaționale, desfășurarea activelor navale ale operației Sophia pe durata acestei prelungiri.

Statele membre ale UE vor continua să depună eforturi, în forurile corespunzătoare, pentru găsirea unei soluții în ceea ce privește debarcarea, în cadrul acțiunilor întreprinse ca urmare a concluziilor Consiliului European din iunie 2018.

Operația va continua să își îndeplinească mandatul în mod corespunzător, consolidând supravegherea efectuată cu ajutorul mijloacelor aeriene, precum și consolidând sprijinul acordat pazei de coastă și forțelor navale libiene pentru asigurarea respectării legii pe mare printr-o monitorizare sporită, inclusiv pe uscat, și prin continuarea formării.

Misiunea principală a operației este de a contribui la eforturile UE de subminare a modului în care acționează persoanele care introduc ilegal migranți și traficanții de persoane în zona central-sudică a Mării Mediterane. Operația are, de asemenea, o serie de misiuni de sprijinire. Ea asigură formare pentru paza de coastă și forțele navale libiene, monitorizează eficacitatea pe termen lung a formării și contribuie la punerea în aplicare a embargoului ONU asupra armelor în marea liberă, în largul coastei Libiei. În plus, operația desfășoară activități de supraveghere și colectează informații în ceea ce privește exporturile ilegale de petrol din Libia, în conformitate cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU. Operația contribuie astfel la eforturile depuse de UE în vederea restabilirii stabilității și securității în Libia, precum și la securitatea maritimă în regiunea central-mediteraneeană./…/

https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2019/03/29/eunavfor-med-operation-sophia-mandate-extended-until-30-september-2019/

 

 

Tag-uri Institutii: