Publicat: 13 August, 2020 - 10:12
Share

Vânzările pentru litoralul bulgăresc au crescut foarte mult în ultimele zile, în special cu ocazia perioadei de Sf. Maria și nu numai. Au fost cazuri când hotelurile au primit sute de rezervări zilnic și au dublat gradele de ocupare de la o zi la alta. Motivul este acela că turiștii s-au relaxat după decizia guvernului de la Sofia, adoptată începând cu 1 august. Ar mai trebui spus că e un semnal clar că nu vor mai fi până la finalul sezonului restricții referitoare la intrarea în țară, iar rezervările au explodat ca atare, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel  Planner.

Tarifele practicate de agențiile de turism specializate pe Bulgaria sunt, la ora actuală, mai mici decât cele practicate de platforme de rezervări online renumite cu până la 50%. Motivul este că hotelierii din Bulgaria se bazează pe agențiile de turism românești, care le asigură un flux mare și constant de turiști, și au încredere în ele. În general, hotelurile din sudul litoralului bulgăresc au tarife mai mici cu 10-15% față de cele practicate în nord.

În prezent, prețul mediu la un hotel de 4 stele pe litoralul bulgăresc este de 610 de euro, calculat din rândul hotelurilor de calitate, majoritatea amplasate pe plajă, în apropierea acesteia sau cu servicii pe plajă. Serviciile sunt all inclusive, pentru 2 adulți si 1 copil.

Pentru un hotel de 5 stele, cu aceleași condiții, tariful mediu per cameră este de 800 de euro.

Cel mai scump hotel este Reina del Mar din Obzor, cu 1139 de euro de cameră per sejur, 5 nopți, 2 adulți și un copil, ultra all inclusive. Este unul dintre cele mai promițătoare proiecte hoteliere din Bulgaria, asemănător cluburilor turcești, cu mâncare bună, camere mari și spațioase și mult spațiu în general.

Potrivit consultanților Travel Planner, cel mai bun raport calitate preț  este de 647 de euro per sejur la Evrika Beach în sud, respectiv de 685 de euro la Grifid Bolero în nord. Acestea sunt două dintre cele mai bune hoteluri pentru familiile cu copii de pe litoralul bulgăresc.

În medie, cu între 650 și 750 de euro per sejur camera, o familie poate achiziționa un pachet turistic de calitate, la un hotel bun, aproape de plajă, cu șezlonguri incluse în preț și servicii all inclusive sau ultra all inclusive. Însă pot apărea surprize plăcute și la 500 de euro.

Iată o comparație între tarifele practicate de platformele online renumite și cele ale Travel Planner:

 

Preț Travel Planner

Preț platforme online

Diferențe

Diferențe %

Reducere

Recomandare clienți

 

Reina del Mar Obzor, 5*

1139

1760

621

55

15%

97%

 

Hotel Melia Grand Hermitage, Nisipurile de Aur, 5*

700

787

87

12

25%

84%

 

Sol Nessevar Palace, Nessebar, 5*

627

2088

1461

233

40%

85%

 

Hotel Evrika Beach, Sunny Beach, 4*

647

1677

1030

159

30%

30%

 

Hotel Grifid Bolero, Nisipurile de Aur, 4*

685

818

133

19

35%

94%

 

Hotel Metropol, Nisipurile de Aur, 4*

721

833

112

16

35%

94%

 

Hotel Arabella, Nisipurile de Aur, 4*

592

870

278

47

40%

93%

 

Hotel Vistamar, Nisipurile de Aur, 4*

758

970

212

28

25%

94%

 

Hotel White Lagoon, Balcic, 4*

658

912

254

39

30%

93%

 

Hotel Miramar, Obzor 4*

859

1147

288

34

20%

92%

 

Hotel Viva, Nisipurile de Aur, 4*

589

920

331

56

35%

93%

 

Hotel Riu Palace, Sunny Beach, 4*

727

851

124

17

35%

100%

 

Hotel Riu Helios Paradise, 4*

790

969

179

23

35%

96%

 

Hotel Riu Helios Bay, Sunny Beach,4*

547

673

126

23

40%

94%

 

Hotel Park Hotel Golden, Nisipurile de Aur, 4*

362

491

468

36

40%

77%

 

Lti Dolce Vita, Nisipurile de Aur, 4*

528

583

55

10

40%

89%

 

Hotel Marina Grand Beach, Nisipurile de Aur, 4*

568

728

160

28

30%

90%

 

Hotel Primasol ralitsa aqua club, Albena, 4*

500

543

43

9

27%

85%

 

 

Românii sunt, în continuare, dornici de a călători. Programele restaurantelor și barurilor de pe litoralul bulgăresc sunt normale, acestea fiind deschise și în interior. La 1 august, bulgarii au lansat un semnal clar de ridicare a restricțiilor, dată la care au eliminat prezentarea unei declarații pe proprie raspundere impusă românilor. Din acest motiv, nu ar trebui să ne așteptăm nici la noi restricții, nici la impunerea carantinei, în ceea ce privește destinația Bulgaria. De altfel, în prezent, principala grijă a românilor și principalul factor de decizie în privința unei destinații este impunerea carantinei la intrare sau la întoarcerea în țară.

Românii aleg în prezent hotelurile de calitate, de 4 și 5 stele, de pe litoralul bulgăresc, unde se pot distanța fizic. Involuntar, având în vedere creșterea numărului de rezervări, hotelurile au început să ajungă la 50-60% grad de ocupare, unele chiar până la 70-75%. Acestea reglează gradul de ocupare prin stop sales sau prin creșterea tarifelor și micșorarea ofertelor speciale, deoarece nu vor să aibă un impact negativ asupra serviciilor.

„Ca o noutate, față de prima parte a pandemiei, turiștii români au început să meargă și în sudul litoralului bulgăresc, unde sunt resorturi mari, de calitate ridicată. Ne așteptăm în general ca această creștere mare să continue până în septembrie”, subliniază Sebastian Constantinescu.

Până la Sf. Maria, în mod normal cererea era pe creștere, apoi scădea la jumătate, săptămână de săptămână. Majoritatea turiștilor își rezervaseră deja vacanțele și așteptau să plece în concediu. În acest an, când mulți turiști nu au rezervat încă, specialiștii Travel Planner așteptându-se ca cererea să fie la un nivel mai ridicat față de anul trecut și pentru a doua parte a lui august – început de septembrie.

O dată cu creșterea cererii au început să scadă reducerile. Cele de 40% sunt tot mai rare, dar se practică în continuare reduceri de până la 30%.

„Până la finele lunii iulie a fost o perioadă când turiștii veneau direct cu bagajele la agenție. În prezent, după weekend-ul de Sf. Maria hotelurile au multe locuri libere, dar situația este foarte dinamică. Le recomand celor care vor să-și facă rezervările, să le facă măcar cu o săptămână înainte”, adaugă Sebastian Constantinescu.

 

 

Iată care este topul Travel Planner al stațiunilor de pe litoralul bulgăresc, în funcție de cerere. Subliniem că la ora actuală se caută izolarea și calitatea.

 

1. Nisipurile de Aur

2. Sunny Beach

3. Obzor (se bucură de un succes foarte mare, acum aici fiind înregistrată e cea mai mare densitate de români deși este mai mică ca stațiune. Au multe hoteluri de brand)

4. Albena (se menține în topul preferințelor dar din cauza unor politici mai defensive, au avut reduceri de tarife mai mici)

5. Resorturi izolate de pe tot litoralul bulgăresc.

În ultima vreme a crescut și cererea pentru hotelurile adults only din Bulgaria, turiștii căutând alternative la structurile de cazare din România și din Grecia.

 

Despre Travel Planner

 

Travel Planner împlinește anul acesta 12 ani. Am început activitatea în vara anului 2008, în pragul crizei economice și am avut un parcurs cel puțin interesant. Până în acest moment am acumulat peste 120.000 de turiști, am organizat peste 30.000 de vacanțe, am colectat peste 16.000 de impresii din care 98% au fost pozitive. Toate acestea ne responsabilizează și ne motivează. Am reușit să facem față tuturor încercărilor și suntem extrem de convinși că vom ieși din acest episod mult mai puternici!

În ciuda contextului de sănătate și economic actual, Travel Planner estimează un venit de 1 milion Euro în 2020. Argumentele agenției sunt noua platformă online în care a investit 250.000 Euro, dar mai ales relația de respect arătată clienților.

Travel Planner a lucrat de acasă pe toată perioada lockdown răspunzând tuturor turiștilor și căutând să găsească soluții pentru ca turiștii să se bucure de sumele investite în vacanța 2020. A reușit să mulțumească o mare pondere a turiștilor, care au acceptat voucher de călătorie pentru o dată ulterioară lunii iulie 2020.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: