Publicat: 10 Septembrie, 2019 - 12:03

Câștigătorul de anul acesta al bursei  „George Enescu” oferite de ICR este Alexandru Ștefan Murariu (30 de ani), asistent doctorand la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Laureat a nenumărate concursuri, bursierul ICR are un master în compoziție și este organizator de concerte de muzică contemporană.
Alexandru Ștefan Murariu a aflat despre bursa ICR de pe site-ul Institutului și s-a prezentat cu proiectul denumit „Maurice Ravel – între cercetare și inspiratie” la  concursul supervizat de o comisie de jurizare compusă din specialişti independenți.
Bursele „George Enescu”, oferite de Institutul Cultural Român, se adresează muzicienilor români cu studii universitare de specialitate încheiate şi cu performanţe recunoscute în domeniu. Programele constau în subvenţionarea unui stagiu de trei luni la atelierul  ”Cité Intérnationale des Arts” din Paris, în valoare de 4. 545 de euro.
”Obiectivul principal al acestui program de burse este introducerea artiştilor români în circuitul valorilor europene, prin oportunitatea de a lucra într-un mediu artistic internaţional în domeniile artelor”, explică Claudiu Marin, director general al Direcției Generale Programe Interne și Internaționale din cadrul ICR. 
Aflat deja la Paris, Alexandru Ștefan Murariu declară că mediul oferit de către această rezidență este favorabil pentru mai toate înclinațiile pe care un muzician le poate avea: ”Compoziția este unul dintre ele. O rezidență artistică într-un mare centru cultural precum Parisul oferă multiple beneficii. Voi putea lua contact cu un flux generos de evenimente artistice și voi frecventa o mulțime de biblioteci, fundații, muzee”.
Enescu, cel mai cunoscut compozitor român de bursierii de la Cité
Cu recomandări ale unor profesori precum Diana Ligeti, profesor de violoncel la Conservatorul Superior de Muzică și de Dans din Paris și director al Festivalului din Fontainebleau, Augustin Fernandez, profesor de compoziție la Universitatea din Newcastle, sau acad. prof. univ. dr. Cornel Țăranu, președinte al filialei Cluj a UCMR, Alexandru Ștefan Murariu susține că arta nu cunoaște granițe. ”Am cunoscut artiști interpreți, compozitori și muzicologi din Togo, Siria, Haiti, Angola, Brazilia, Asia și cu toții cunoaștem mai mult sau mai puțin unele culturi muzicale. Cât despre muzica românească, evident, Enescu este un nume pe care m-am bucurat să îl aud în cadrul discuțiilor noastre din prima întâlnire a muzicienilor”, povestește bursierul ICR. El conchide:” Interacțiunea cu ceilalți artiști este extraordinară! Este o încântare să iei pulsul unei astfel de mișcări artistice. Toți artiștii sunt dedicați în proiectele pe care le urmează și sunt receptivi la dialoguri despre viața artistică”. 
Ravel demistificat
Participarea bursierului ICR în 2016 la cursurile de vară din celebrul Fontainebleau, școală a cărei catedră de compoziție a găzduit de-a lungul timpului mari personalități printre care și Maurice Ravel, l-au apropiat semnificativ de muzica franceză, de lucrări mai puțin cunoscute ale compozitorilor francezi. Audierea unui „regal” al celebrului compozitor a fost momentul declanșator al dorinței de a aprofunda creația lui Ravel, de a-i descoperi subtilitățile.  
Câștigarea premiului de compoziție („Prix de composition à la mémoire de Nadia Boulanger”) oferit de Fundația „Maurice Ravel” a facilitat întoarcerea artistului în 2017 în postura de artist invitat la cursurile de vară și a constat în comanda unei lucrări pentru violoncel și pian ( lucrare achiziționată de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor Români(UCMR) în 2017 ), fiind prezentată în primă audiție. 
Pe parcursul „vacanțelor muzicale” a avut ocazia de a participa la o serie de repetiții ghidate de specialiști în muzica franceză, personalităti care au inspirat deopotrivă interpreți cât și compozitori. Cursurile de „écriture” cu profesori precum Isabelle Duha, cadru didactic al Conservatorului Superior de Muzică și de Dans din Paris, i-au permis să studieze armonia muzicii franceze și i-au stărnit și mai mult interesul spre Ravel.
Final de rezidență cu o amplă lucrare camerală 
Proiectul lui Murariu își propune să realizeze o incursiune într-o serie de aspecte ce țin de viața lui Ravel, dar nu doar la nivel de documentare biografica și analitică, din cărți, articole sau partituri, ci va fi completată și de o componentă practică, bursierul ICR prezentând la finalul rezidenței o lucrare proprie scrisă în memoria ilustrului compozitor. Pentru documentare, tânărul muzician va vizita Casa Memorială a lui Ravel din Montfort-l`Amaury, cea în care s-a născut și a locuit Ravel, va consulta volume în Biblioteca Națională „François Mittérand ” și va folosi arhiva Fundației Maurice Ravel.
Evenimentul de închidere a rezidenței va cuprinde o amplă lucrare camerală sub forma unui recital comentat, care va îmbina elemente ale componisticii raveliene cu tehnici și sonorități specifice muzicii secolului în care trăim.
Pentru informații despre BURSELE ICR, accesați secțiunea BURSE de pe site-ul ICR: https://www.icr.ro/categorii/burse
https://www.icr.ro/pagini/bursier-icr-la-paris-interactiunea-cu-ceilalti...

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: