20 septembrie 2021

Bustul lui Octavian Goga ridicat la Iaşi

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Joi, 1 Aprilie 2021, se împlinesc 140 de ani de la naşterea marelui român Octavian Goga. Cu această ocazie, de la ora 12:00 se va inaugura un bust al poetului, ce va fi amplasat în Copou, la intersecţia dintre bulevardul Carol I şi str. Gheorghe Asachi. Este primul monument de for public din municipiul Iaşi dedicat acestei personalităţi a istoriei noastre.

Bustul lui Octavian Goga, realizat în anul 1991 de sculptorul transilvănean Victor Cristea la Sighişoara, a fost achiziţionat de Ateneul Naţional din Iaşi anul acesta şi recondiţionat de artistul plastic Ciprian Stratulat.

Totodată, va fi dezvelită şi o placă informativă la casa în care a locuit Octavian Goga în perioada Primului Război Mondial, ce se află în str. Gheorghe Asachi, nr. 9.

Din cauza restricţiilor ce privesc manifestările publice, ceremonia va avea un caracter restrâns, doar în prezenţa primarului Municipiului Iaşi, domnul Mihai Chirica şi a managerului Ateneului Naţional din Iaşi, domnul Andrei Apreotesei, celelalte instituţii publice administrative, culturale sau educaţionale invitate şi doritoare vor participa la eveniment doar prin trimiterea de coroane sau jerbe de flori.

Octavian Goga s-a născut la 1 Aprilie 1881, în satul Răşinari, Sibiu şi a fost poet, politician, ministrul internelor, ministrul culturii, prim-ministru al României şi vicepreşedinte al Academiei Române. Statui sau busturi ale omului de stat se mai găsesc în Cluj Napoca, Alba Iulia, Sibiu, Sighet, Răşinari şi Ciucea, iar unităţi de învăţământ ce îi poartă numele se află în Bucureşti, Cluj Napoca, Oradea, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Sighişoara şi Miercurea Ciuc.

Tot în cadrul acestor manifestări, de la ora 13:00, la Ateneul Naţional din Iaşi va avea loc vernisajul expoziţiei „Octavian Goga, 140 de ani de la naşterea poetului nemuririi noastre”.