5 februarie 2023

Butaforia de stat

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Stare de fapt: Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost acuzat de plagiat. Universitatea care a găzduit examenele și susținerea tezei recunoaște valoarea de încropeală. Lucian Bode încearcă să o scalde. Prim-ministrul Nicolae Ciucă este acuzat de același lucru. Și el încearcă să tîrîie o concluzie. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, o nulitate științifică recunoscută, neagă implicarea oamenilor de la Biblioteca Județeană din Focșani în documentarea și redactarea lucrării sale de doctorat. După cum vorbește și argumentează,Tîlvăr se dă de gol. Fostul procuror șef DNA, Laura Codruța Kovesi,  ignoră procentul de plagiat din teza sa de doctorat și a fost promovată la nivel european fără ca lucrarea să fie reevaluată de o comisie independentă. Lucrarea de doctorat a lui Florian Coldea a dispărut, evitînd orice formă de verificare. „Profesorul universitar doctor“ Gabriel Oprea, conducător de lucrări de doctorat și vorbitor greoi de limba română, a lăsat în urmă un număr încă necunoscut și neverificat de doctori în științe, el și ei avînd serioase probleme cu gramatica și cu logica. Victor Ponta s-a zbătut din toate puterile să scape de titlul de doctor în științe. Problemă de țară, de popor și de sistem!

Doctoratele pe bandă rulantă din România au devenit subiect în presa internațională. În ciuda acestui fapt și a afirmațiilor făcute în legătură cu plagiatul, președintele României ignoră situația. O sancționare a celor trei din Executiv ar duce la căderea guvernului Ciucă. Probabil că nepăsarea sa protejează sistemul. Sau președintele României intuiește că abordarea frontală a problemei plagiatelor ar putea declanșa prăbușirea întregii arhitecturi a statului. Anularea doctoratelor suspecte, a celor bazate pe furturi intelectuale, redactări stupide, referate și decizii contrafăcute ar atrage nu doar demisii și anulări de titluri, ci și prăbușiri de instituții.

Statistică: Unii jurnaliști au difuzat informația că între 1900 și 1990, în România, au fost acordate 1.500 de titluri de doctor. Din 1990 pînă în 2022,  au fost acordate peste 80.000 de titluri. S-ar putea ca datele să nu fie corecte. Nu sunt oficiale. După scandalul cu „dottore“ Victor Ponta, numărul tezelor de doctorat s-a redus la circa 2.000 de teze susținute anual. Dacă înmulțim cele 80.000 de titluri cu 12 luni și cu doar 100 de euro pe lună, în cei 32 de ani, ar rezulta o păcăleală de aproximativ 3 miliarde de euro acordate celor cu un asemenea titlu. (Nu vreau să-i includ aici pe cei ale căror lucrări se află dincolo de orice îndoială).

Promisiuni și deziceri: La un moment dat, ministrul Educației și Cercetării (?), Monica Anisie, (un fel de doctor în mediocritate!) a promis că „Vor fi publicate toate tezele de doctorat“. Operațiunea n-a mai avut loc. Ar fi marcat o deschidere a porților spre cele mai mari fraude intelectuale din istoria României.

Scurtă istorie: Prima și cea mai grosolană contrafacere cu diploma de doctor și cu gradul de docență a fost în cazul Elenei Ceaușescu. Ea a bătătorit calea spre diplome și lucrări false, produse la comandă. Înmulțirea universităților private, nevoia de cadre didactice și ploaia de profesori universitari au diluat criteriile și au mărit producția de doctorate. Doctoratele împreună cu plata cu ora au devenit principala afacere a parlamentarilor și a universităților, atît private cît și de stat. Doctorii în științe apăruți peste noapte au influențat dramatic calitatea procesului de învățămînt și a masteratelor din universități. Prin licee, a crescut numărul absolvenților care nu știu să scrie corect în limba română și care trădează un analfabetism funcțional.

Efecte în viața instituțiilor: Titlurile de doctor au adus, pe lîngă avantaje financiare, și argumente suplimentare pentru promovarea în funcție a celor care le dețineau. Pe vremea comerțului cu blugi, cîrpe și rulmenți din Turcia, atribuirea titlului de doctor a devenit afacerea principală din universități. Producția „profesorului universitar doctor general de justiție“ Gabriel Oprea și a școlii doctorale de la Academia de Poliție va rămîne antologică, proverbială și imposibil de investigat. În Poliție și în SRI, în SIE și în SPP, în STS și în Informațiile militare nu cercetează nimeni.

Consecințele în politică: Titlurile de doctor s-au întins ca rîia în lumea politicienilor. Decenii la rînd, oportuniștii din politică (Parlament, Guvern, Consilii Județene) s-au cîrpit și s-au umflat în pene cu cîte un titlu de doctor în științe și s-au instalat în noua armată de experți ai României. Toate cele dobîndite de aceștia pot fi puse sub semnul îndoielii și verificate destul de ușor. Numărul doctorilor în științe care figurează în registrele de intrare în biblioteci, în laboratoare sau care au fost incluși în echipe și proiecte de cercetare este incredibil de mic. Nu vom putea găsi nici un parlamentar și nici un ministru care să fi intrat de mai mult de două ori într-o bibliotecă universitară, într-un laborator sau în Arhivele Statului.

Confuzie: Cine și cum îi mai apără pe adevărații doctori în științe de confuzia creata de acest mare val de impostura și furt? 

Legile aiurea: Legislația strîmbă, incompletă, contradictorie, fără orizont este și rezultatul decăderii mecanismelor de susținere a doctoratelor în Drept, acordate și ele ca și cele în domeniul securității, al agriculturii, al istoriei etc. După cum sentințele ilogice, în contradicție flagrantă cu faptele și cu probele, sunt rezultatul învățămîntului juridic condus de noii doctori în știința dreptului.

Consecințe pentru România: Elaborarea deciziilor din țara noastră trece și prin mîna celor 60.000-80.000 de doctori în știință și a celor 1.800 de generali (doctori și ei sau nu). Lipsa de anvergură a tuturor proiectelor de toate soiurile din România de azi este și ea rezultatul deciziilor luate de această nouă elită științifică și gradată a țării. Proiectele greșite, absurde sau mediocre vin din expertiza doctorilor de ocazie (ei domină toate instituțiile țării noastre).

Incapacitatea țării noastre de a contura proiecții de durată vine tot din gîndirea experților de doi lei, avansați în instituții pe baza doctoratelor de ochii lumii. Prestația inexistentă a diplomației românești are la bază tot o meritocrație cu multe certificări false.

Concluzie: Instituțiile publice influențate sau conduse de acești doctori în științe sunt blocate pe termen lung. Centrii vitali de decizie în existența statului român sunt gripați de prezența mediocrităților cu doctorate și susținere politică. Articulațiile statului sunt bolnave de mediocritate și neprofesionalism. Ele blochează orice deschidere pentru renașterea meritocrației românești.

Toată populația este obligată să înfrunte o viața într-o republică strâns controlată de o butaforie de stat.

Soluția?