16 octombrie 2021

C.O.T.A.R.: Asiguratorii își modifică Legea RCA printr-o Ordonanță de Urgență, pentru a-și maximiza profitul, pe banii asiguraților

Distribuie pe rețelele tale sociale:

► City Insurance a intrat în faliment, iar ceilalți asiguratori vor crește prețurile și cer modificare legislativă pentru co-plată;
►Victime vor fi cei peste 8 milioane de plătitori de polițe obligatorii RCA și service-urile auto;
► Asiguratorii au ajuns să-și modifice legile în favoarea lor, deși lobby-ul e trafic de influență, în România;
► Prețul RCA s-a dublat deja, în ultimele două săptămâni

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) solicită Guvernului să elimine din proiectul de Ordonanță pentru modificarea legii RCA prevederile care vor permite companiilor de asigurare să-și însușească pe nedrept banii asiguraților români.

Solicităm Guvernului intervenția urgentă pentru a proteja asigurările auto ale românilor, după intrarea în faliment a celei mai mari companii de profil – City Insurance. Milioane de oameni care și-au plătit asigurările obligatorii sunt, în prezent, afectați de fraudele în cascadă generate de lăcomia asiguratorilor și indiferența complice a celor plătiți să împiedice astfel de practici.

„Contăm pe buna-credință a Premierului și a Ministerului Finanțelor, cu care ne vom întâlni azi, pe tema Proiectului de OUG de modificare a legii RCA, publicat pe website-ul Ministerului Finantelor, pe 22 aprilie 2021 și față de care am semnalat problemele grave de neconstituționalitate și nelegalitate. Este incredibil cum au ajuns interesele unor asiguratori iresponsabili și lacomi să-i forțeze pe români să scoată iar bani din buzunar când vor merge cu mașinile lovite la reparat”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

În plin scandal generat de prăbușirea City Insurance, care deținea jumătate din polițele RCA din România, Guvernul se pregătește să le ofere asiguratorilor auto o Ordonanță de Urgență prin care tocmai aceștia vor ajunge să limiteze despăgubirile după accidente. Diferențele vor fi achitate din buzunarele proprii ale oamenilor asigurați/pagubiți. Fixarea unor așa-zise prețuri de referință pentru lucrările de reparație va oficializa și legaliza unele practici deja apărute pe piața asigurărilor, din cauza cărora păgubiții cu daune neplătite au ajuns în fața instanței pentru a-și recupera de la asigurător banii de reparații. Dacă această ordonanță va intra în vigoare in actuala formă, există riscul ca, în timp ce firmele de asigurare vor putea majora după bunul plac, în continuare, prețul polițelor, asigurații să fie nevoiți să-și achite reparațiile prin co-plată. Următoarele victime ale acestor prevederi vor fi service-urile auto corecte, care vor refuza efectuarea unor reparații îndoielnice, sub prețul real al pieselor și manoperei. Parte a unei componente economice care contribuie cu procente semnificative la PIB-ul României, acestea vor ajunge să dea faliment, după ce de ani de zile au susținut reparațiile beneficiarilor, cu riscul de a aștepta ani de zile hotărârile instanțelor de judecată pentru a-și recupera banii de la societățile de asigurare. Introducerea co-plății va constitui o povară financiară suplimentară pentru români, și așa afectați de prețurile tot mai mari ale polițelor RCA, și va garanta profituri tot mai mari pentru asiguratori, a căror contribuție la bugentul național prin taxe și impozite este modică, în cel mai bun caz.

Înțelegem din informațiile prezente în spațiul public faptul că Premierul vrea să afle dacă falimentul celui mai mare asigurator auto din România este o fraudă. Salutăm această poziție și solicităm concret și identificarea persoanelor vinovate de dezastrul din piata de asigurări. De acest tun financiar trebuie să răspundă inclusiv persoane din cadrul sectorului de asigurari din cadrul ASF, Consiliul Concurenței – pentru piața de tip oligopol, dominată de doi asiguratori rău-platnici care au acumulat peste 75% din piața RCA -, din cadrul Parchetelor, care au omis să-și îndeplinească atribuțiile, din cadrul Oficiului de Combatere a Spălării Banilor care ar fi trebuit să cunoască toate tranzacțiile ilegale făcute de unii asiguratori de rea-credință din piață, etc.

„Statul este dator să protejeze interesele cetățenilor români! Avem creșteri uriașe de prețuri la gaze, curent, RCA, materiale de construcții, avem cea mai mare societate de asigurare prăbușită, cu consecințe sistemice în piața de asigurări și toate ramurile conexe: transporturi, service auto, etc. Exact într-un astfel de moment aflăm că anumiți actori de rea-credință de pe piața de asigurări vor să modifice legea RCA printr-o Ordonanță de Urgență, astfel încât multinaționalele din asigurări să-și maximizeze profitul, iar șoferii români de bună-credință să plătească, fără a avea vreo vină, atât asigurări RCA mai costisitoare, precum și o CO-PLATĂ pentru reparații. Prețul RCA s-a dublat în ultimele două săptămâni, așa că, dacă Guvernul analizează posibilitatea plafonării prețurilor, ar trebui să le plafoneze pe cele ale polițelor RCA, nicidecum să impună service-urilor tarifele preferate de asiguratori. O altă soluție ar fi plafonarea salariilor uriașe, a celor numiti de catre Parlamentul Romaniei sa supravegheze sectorul de asigurari RCA , care nu sunt justificate în contextul lipsei de responsabilitate a persoanelor din cadrul acestui sector din cadrul ASF i, în mandatul cărora s-au petrecut fraudele de sute de milioane de euro, pe banii românilor. Aducem la cunoștința Ministerului Finanțelor că are o problemă dacă nu observă că inclusiv salariile unor directori din societățile de asigurări sau BAAR sunt de zeci de mii de Euro pe lună – cum este cazul domnului Mădălin Roșu, director al BAAR, dar care ocupă mai multe funcții în același timp. Astfel de persoane trăiesc de mulți ani pe spatele șoferilor români, încasând anual echivalentul a peste 3.000 de polițe RCA, doar pentru ca, ulterior, să aibă numeroase apariții publice în care atribuie vina pentru situația creată tot consumatorilor, pentru că nu își cumpără polițe RCA mai scumpe, că să fie despăgubiți la timp.

În România, piața de asigurări a scăpat total de sub control, inclusiv din cauza neîndeplinirii atribuțiilor care le revin conform legii, de către unele persoane aflate în functii de conducere din cadrul ASF. Cel mai cunoscut exemplu este chiar domnul Cristian Roșu, vice-președinte al ASF, pe care întreaga piață îl consideră responsabil pentru dezechilibrele create. La fel stau lucrurile și în cazul Consiliului Concurenței, în mandatul prezentei conduceri a instituției, piața RCA devenind una de tip oligopol, în care doua companii de asigurari rău-platnice dețin peste 75% din piață. Aceste două companii sunt vizate de peste 90% din totalul reclamațiilor înregistrate la ASF și peste 90% din totalul litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată. Rapoartele Autorității de Supraveghere Financiară reflectă o deteriorare continuă și semnificativă a conduitei societăților de asigurare, în condițiile în care service-urile auto sunt grav afectate de scumpirile din ultima perioadă și de un pronunțat deficit de personal calificat:

• prețul la gaze naturale a crescut semnificativ în ultimele luni (cabina de vopsit utilizată de service-urile auto este încalzită cu gaze naturale);
• prețul la energia electrică a crescut semnificativ în ultimele luni (toate utilajele funcționează pe bază de energie electrică, iar spațiile de pregătit piesele pentru vopsitorie au nevoie de o lumină puternică pentru a evita imperfecțiunile care pot apărea);
• niciun vopsitor sau tinichigiu bun nu se mai angajează fără un salariu minimum 1.500 de euro net pe lună.
• orice service auto are nevoie de avocat – sau chiar mai mulți avocați -, pentru a-și putea valorifica drepturile legitime și pentru a depăși piedicile și abuzurile societăților de asigurări;
• orice service auto are contractată cel puțin o linie de credit, iar în prezent se află în mare dificultate financiară pentru a-și plăti creditul și furnizorii, urmare a faptului că societățile de asigurare așa-zis supravegheate achită din costurile reale ale reparațiilor atât cât vor și când vor, în timp ce sunt devalizate de către acționari, prin diverse tertipuri financiare prezentate pe larg în presă – contracte de reasigurare fictive, contracte de consultanță, tranzacții REPO, achiziții supraevaluate de licențe informatice, dobânzi intra-grup pentru împrumuturi fictive, etc.
Pe de altă parte, observăm că prețul RCA crește fără nicio justificare (alta decât îmbogățirea asigurătorilor) ultimul val cu o creștere de peste 100% fiind chiar în aceste zile, odată cu oficilizarea falimentului City Insurance, în condițiile în care:
• anul trecut, pandemia a adus restricții severe de circulație (starea de urgență) și restricții de circulație pe timp de noapte, reducând semnificativ accidentele de circulatie și, implicit, daunele achitate de asigurători;
• termenul de plată a desăgubirilor achitate de către societăţile de asigurare este în continuă creştere, societăţile Euroins şi City Insurance (75% din piata RCA) onorându-şi obligaţiile cu mari întârzieri, atunci când nu refuză efectiv plata vreunei despăgubiri.
• valoarea despăgubirilor achitate în mod real de către societățile de asigurări este în scadere în ultimele 12 luni, din cauza numărului redus de accidente și din refuzului nejustificat de plată a societăților de asigurare, situatie reflectată și de numărul de reclamații înregistrate la ASF, care a ajuns la peste 6.000 pe lună!

În pofida tuturor acestor aspecte, pretul RCA a explodat, înregistrând creșteri de 100 % față de acum două săptămâni!

Reamintim faptul că DOAR urmare a presiunii transportatorilor, care au ieșit în stradă la mitingurile organizate la nivel național din cauza exploziei prețurilor la RCA, Consiliul Concurentei a decis, în cele din urmă, să înceapă o anchetă care viza creșterea artificială a prețului RCA în perioada 2012 – 2016, societățile implicate fiind amendate abia în anul 2018, cu peste 53 milioane de euro. Din păcate, ineficientul Consiliu al Concurenței a găsit vinovații din piața de asigurări abia la 6 ani distanță de când aceștia au încălcat legea, dând timp unor asiguratori să dispară de pe piață cu banii milioanelor de romani – (Exemplu: Astra Asigurări și Carpatica Asig). Astăzi, aceiași actori (Consiliul Concurenței, ASF și societățile de asigurări) vor să modifice legea RCA și legislația conexă, astfel încat să fie acoperite urmele fraudei financiare din piața de asigurări și sa dea o aparentă legalitate unui fenomen care va rămâne în memoria colectivă a românilor ca fiind jaful deceniului.
Pentru corecta informare a cetățenilor României, care urmează să fie furați cu legea în mână, vom face publice câteva dintre prevederile revoltătoare introduse de către lobby-știi societăților de asigurări infiltrați în ASF, Consiliul Concurenței și Ministerul de Finanțe, prin OUG-urile care urmează a fi adoptate, în mare grabă, în următoarele zile:

„Executarea silită pentru titlurile executorii obținute împotriva asigurătorului nu poate fi demarată împotriva Fondului; în acest caz, creditorul de asigurări depune o nouă cerere de plată motivată, în condițiile art.14 alin.(1), cu respectarea procedurii și a plafonului stabilite prin prezenta lege.”

Traducere pe înțelesul tuturor: Dacă nu ai primit banii de despăgubire de la City Insurance și ai inceput proces în instanță acum 2 ani și jumatate și ai obținut o hotarare favorabilă executorie, nu poți executa FGA-ul, trebuie să depui o nouă cerere de plată la FGA, să te așezi la rând cu toți ceilalți care nu au mers în instanță și să aștepți alți câțiva ani până îți vine rândul să fii despăgubit de către FGA!

Vi se pare corect ca după ce ați așteptat 2 ani și jumătate în instanță să mai asteptați câțiva ani până vă vine randul să primiți banii de la FGA?

În cel de-al doilea OUG cu dedicație pentru societățile de asigurari – care au majorat prețul RCA acum 4 ani și care majorează și în prezent prețul RCA fără nicio justificare, împreună cu Consiliul Concurenței sub ochii căruia Euroins și City Insurance au acaparat peste 75% din piața RCA, guvernanții vor să introducă CO-PLATA REPARAȚIILOR din partea persoanelor păgubite – nevinovate de producerea accidentelor de circulatie, dar care urmează a fi despagubite de o polița RCA care VA ACOPERI NUMAI O PARTE DIN COSTURILE DE REPARAȚIE:
Introducerea tarifelor de referință la reparatii, calculate chiar de către societățile de asigurări (BAAR), adică tocmai de cei care ar trebui să plătească despăgubirile, creează un evident conflict de interese. Societățile de asigurări au tot interesul să achite despăgubiri cât mai reduse și să majoreze tarifele RCA, conducând la situația în care persoana nevinovată de producerea unui accident de circulație acoperit printr-o polită RCA să suporte din propriul buzunar diferența de cost nedespăgubită. Asigurătorii nu sunt abilitați (autorizați RAR) să facă evaluări și nu au nicio răspundere cu privire la o reparație neconformă care poate pune în pericol viața oamenilor și siguranța circulației.

Această OUG va asigura cadrul legal societăților de asigurări care, pe de o parte pot majora prețul RCA oricât doresc, iar pe de altă parte vor achita, în caz de daună, doar o parte din reparații.
„Instituțiile românești nu trebuie lăsate sub influența unor reprezentanți ai multinaționalelor, care urmăresc adoptarea de acte normative cu dedicație pentru interesele lor financiare și în detrimentul milioanelor de români din ce în ce mai împovărați. Niciun asigurător nu a ajuns în situația de faliment din cauza daunelor achitate, ci din cauza ingineriilor financiare. Este datoria Guvernului să apere interesele românilor. Este inacceptabil să continuam să atribuim vina societăților de consultanță, pe service-uri, pe consumator – cu pretextul că își cumpară o poliță obligatorie prea ieftina – iar acești asigurători să rămână în continuare nepedepsiți și cu profituri mai mari – preferabil neimpozabile”, mai precizează Vasile Ștefănescu.
Biroul de Presă COTAR

CONFEDERAŢIA OPERATORILOR şi TRANSPORTATORILOR AUTORIZAŢI din ROMÂNIA (C.O.T.A.R.), cu sediul în Bucureşti, str. George Enescu, nr. 27-29, sector 1, reprezentativă la nivel naţional, conform Legii nr. 62/2011 şi a Sentinţei Civile nr. 23 FED/16.11.2013, Sentinţă Civilă nr. 2 REP/2017, Sentinţă Civilă nr. 1 REP/2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, pe sectorul de activitate „transporturi rutiere”, ”şcoli de conducere auto” având ca membri federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, şcolilor de conducători auto,unitatilor reparatoare

Comunicat de presă al C.O.T.A.R.