30 iunie 2022

CĂDEREA BIZANȚULUI-29 MAI 1453

Distribuie pe rețelele tale sociale:
 Ziua de marți 29 mai 1453 a fost ziua când armatele otomane conduse de Sultanul MEHMET  al II.lea – 1432÷1481- ( cunoscut și ca Mahomet al II.lea sau Mohammed al II.lea) , au cucerit capitala Imperiului Bizantin , Constantinopole – după un asediu dus atât de pe uscat dar și de pe mare , care a durat 53 de zile ; acest fapt a însemnat sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea Basileului Constantin al XI.lea – 1404÷1453.
Cucerirea Constantinopolului s-a realizat cu ajutorul Republicii Venețiene,  interesată să aibă relații bune cu noua putere din bazinul mediteranean , care in schimbul ajutorului i-a garantat comerțul în mările Adriatica , Egee , Mediterana . Venețienii sunt cei care au fabricat marile tunuri cu care otomanii au lovit de pe mare zidurile cetății lui Constantin , cetate care era considerată atunci de necucerit.  Otomanii ocupaseră cu mult timp înainte Balcanii , strâmtorile Bosfor și Dardanele , cuceriseră Egiptul , Siria , Rumelia , Anatolia , toată Asia Mică si multe dintre insulele grecești  , amenințând întreaga creștinătate prin ambiția lor de expansiune , cucerire și dominație. Otomanii au devenit stăpânii bazinului mediteranean,  dominând astfel negoțul cu genovezii și  venețienii , impunând un control autoritar asupra grecilor care au început să-și părăsească pământurile,  plecând spre cetățile italiene și franceze .
Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până in 1922 ( anul prăbușirii Imperiului) , iar în anul 1923 se proclamă Republica (Laică) Turcia  și Constantinopole se rebotează in Istanbul ( orașul de vis). În 1930 a venit la putere colonelul Mustafa KEMAL ( ATATURK) , 1881÷1938 , născut în Macedonia – care devine primul președinte al Turciei și care mută capitala la Ankara.
Căderea Constantinopolului era socotită ca indicând sfârșitul Evului Mediu ; astăzi știm mult mai bine că fluviul istoriei curge neîncetat și că nicio stavilă nu-i stă în cale , așadar nu se poate preciza un moment anume în care lumea medievală s-a transformat în lumea modernă.  Cu mult timp înainte de 1453 , mișcarea pe care o numin Renaștere se pornise în Italia și lumea mediteraneană. Înainte cu ani buni se pornise la explorarea mărilor și oceanelor Lumii , ducând la noi cuceriri și descoperiri care aveau sa schimbe pentru totdeauna viața întregii omeniri.  Vor mai trece câteva decenii după 1453 când noua Europa va resimți beneficiile si urmările curentului renascentist…
Declinul și prăbușirea Bizanțului,  ca și  biruința  turcilor otomani au avut urmări asupra acestor schimbări ; ele nu s-au datorat numai întâmplărilor petrecute într-un singur an. Școala bizantină și-a jucat rolul ei în Renaștere  , dar încă cu mai bine de jumătate de veac înainte de 1453 învățați bizantini plecaseră spre școli apusene unde au răspândit cultura și civilizația greacă-bizantină.  Turcii sosiseră cu mult timp înainte de 1453 pe malurile Dunării și puneau în primejdie Europa Creștină ;  oricine înțelegea că soarta Constantinopolului era pecetluită  și  că Bizanțul aflat în decădere nu putea rezista în fața unei împărății ce se întindea pe toata Asia Mică și o mare parte din Balcani  , împărăție cârmuită cu vigoare și înzestrată cu cea mai de temut și strașnică  armată a vremii . Creștinătatea era în mare pericol… Papalitatea a fost grav zguduită și  a pus la cale o
acțiune de rezistență  , numai că în curând avea să înfrunte la ea acasa , probleme mai arzătoare… Așa se face că la nord de Dunăre apar exponenți puternici care se împotrivesc cuceririi otomane : Basarab , Mircea , Brâncovenii… dar mai cu seamă VLAD și MIHAI.  În acțiunile lor politice și militare aceștia au fost trădați  de papalitate , de regii creștini ai vremurilor , dar și de complotiști din același sânge cu al lor.  Astăzi , după toate câte s-au întâmplat ,  turcii stăpânesc încă Tracia  și au chiar un picior bine înfipt in Europa.  Odată cu împăratul bazileu care căzuse ,  cu orașul său care se prăbușise , începea o nouă domnie , iar Grecia era trasă în străfunduri ca să supraviețuiască cum va putea.  A fost o pedeapsă , dar si o încercare a divinității.  Iar Elenismul nu a pierit.