25 Feb 2019 (All day)

Însemnările din calendarele bisericeşti de astăzi.

Calendar ortodox: Sfantul Tarasie 

Calendar catolic: Sf. Cezar, medic

Sfantul Tarasie
Mareste imaginea. Sfantul Tarasie s-a nascut la Constantinopol in jurul anului 730 si a fost un aparator al sfintelor icoane. Dupa moartea imparatului Leon IV Hazarul din anul 780, pe tronul imperial ajunge fiul sau Constantin VI. Pentru ca acesta era minor, puterea a fost preluata de imparateasa Irina. Imparateasa l-a numit patriarh de Constantinopol pe Tarasie, pe atunci prim-secretar imperial. Tarasie ii va cere imparatesei sa convoace un Sinod Ecumenic, pentru a restabili cinstirea sfintelor icoane. Sfantul Tarasie a fost presedintele Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea din anul 787, cand s-a restabilit cultul icoanelor.

Sfantul Tarasie a fost un mare aparator al credintei si moravurilor sanatoase. Cand imparatul Constantin a surghiunit-o pe Maria, sotia lui legiuita, luand o femeie care ii era ruda si traind cu ea, Sfantul Tarasie nu numai ca a refuzat sa binecuvanteze aceasta nelegiuire, ci l-a sfatuit, apoi l-a certat si indepartat de la Sfanta Impartasanie.

Sfantul Tarasie a trecut la cele vesnice pe 25 februarie 806. A fost inmormantat in manastirea ctitorita de el in Bosforul Traciei. La mormantul sau s-au savarsit nenumarate minuni.

Amintim ca Sfantul Tarasie mai este cinstit anual si impreuna cu Parintii Sinodului VII Ecumenic, in duminica inchinata acestora.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Alexandru;
- Sfantului Mucenic Ipatie;
- Sfantului Mucenic Righin, episcopul Scopelor;
- Sfantului Antonie;
- Sfantului Teodor cel Nebun pentru Hristos;
- Sfantului Mucenic Marcel, episcopul Apameii Ciprului.

Maine, 26 februarie, facem pomenirea Sfantului Porfirie.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Format: 

Topic: