Publicat: 21 Februarie, 2020 - 17:30
Luni, 24 februarie, școlile afisează procedura de repartizare la clasă

Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare în anul școlar 2020- 2021 a fost publicat, vineri, în Monitorul Oficial.​ Prima etapă de înscriere începe miercuri, 4 martie 2020, când părinții trebuie să completeze online sau la școala la care solicită înscrierea copiilor cererea-tip de înscriere.

Luni, 24 februarie, fiecare școală va afișa criteriile specifice de departajare menţionate care trebuie să fie transparență, echitate, nondiscriminatorie și incluziune. Ministerul Educației a cerut anul acesta în premieră inspectoratelor să elaboreze o procedură clară prin care elevii să fie repartizați la clasă. Astfel constituirea claselor se va face fie în ordinea alfabetică a elevilor, fie prin tragerea la sorți a învățătoarelor.

”Constituirea formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare se va face după finalizarea procesului de înscriere, conform Calendarului, în baza unei proceduri elaborate la nivelul inspectoratului școlar județean și aprobate de consiliul de administrație, cu respectarea criteriilor de transparență, echitate, nondiscriminatorie și incluziune”, arată metodologia.

​Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare în anul școlar 2020- 2021

24 februarie 2020 - Afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar

24 februarie 2020 - Afișarea programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor solicitată de părinți tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, în conformitate cu prevederile din Metodologia de înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021

24 februarie 2020 - Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali

25 februarie – 9 martie 2020 - Organizarea, în fiecare școală în care se desfășoară activitate specifică clasei pregătitoare, a unei „Zile a porților deschise”, zi în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate

25 februarie – 9 martie 2020 - Organizarea, în unitățile de învățământ preșcolar, a întâlnirilor pentru informarea și consilierea părinților copiilor din grădiniță care vor fi cuprinși, în anul școlar 2020 – 2021, în învățământul primar

25 februarie – 20 martie 2020 - Realizarea evaluării nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor pentru care Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin, prevede această evaluare

25 februarie – 23 martie 2020 - Comunicarea rezultatului evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea

25 martie 2020 - Transmiterea de către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională a procesului-verbal în care este înscris rezultatul evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor din județ/municipiul București, către comisia județeană/a municipiului București de înscriere a copiilor în învățământul primar

25 februarie 2020 - Afișarea, la sediul unității de învățământ și al inspectoratului școlar și pe site-ul acestora, a programului de completare a cererilor tip de înscriere în învățământul primar

4 martie – 23 martie 2020 - Completarea de către părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, zilnic, în intervalul orar 8:00- 18:00 (luni-vineri). Depunerea și validarea cererilor-tip de înscriere de către părinții care solicită înscrierea copiilor la școala specială.

Tag-uri Institutii: