27 mai 2022

Călin Popescu-Tăriceanu, achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, marţi, achitarea fostului preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. În acelaşi dosar a fost achitat şi fostul senator Cristian Marciu, însă decizia nu este definitivă.

„În baza art.16 alin.(1) litera a) Cod procedură penală, achită inc. Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) Cod penal. În baza art.16 alin.(1) litera b) teza I Cod procedură penală, achită inc. Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton pentru complicitate la infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 258 alin. (1) Cod penal. În baza art.16 alin.1 litera b) teza I. Cod procedură penală, achită inc. Marciu Ovidiu pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, prevăzută de art. 258 alin. (1) Cod penal. În baza art. 397 alin.(1) Cod procedură penală raportat la art.19 Cod procedură penală respinge acţiunea civilă privind pretenţiile formulate prin constituirea de parte civilă de către Matei Cristian. Cu apel termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea instanţei.